Botoşani: Automatul de botoşei sperie vizitatorii de la „Mavromati“ | adevarul.ro

Botoşani: Automatul de botoşei sperie vizitatorii de la „Mavromati“

Publicat:
Ultima actualizare:
0
Botoşani: Automatul de botoşei sperie vizitatorii de la „Mavromati“
Botoşani: Automatul de botoşei sperie vizitatorii de la „Mavromati“

Aparatul care furnizează încălţăminte de unică folosinţă contra sumei de 2 lei le dă de furcă rudelor care vin la pacienţii internaţi la cel mai mare spital din Botoşani

Cel mai greu se descurcă persoanele în vârstă, care n-au răbdare să citească instrucţiunile de folosire ale maşinăriei care-i încalţă cu botoşei.  

Botoşănenii care vin să-şi vadă apropiaţii internaţi la Spitalul Judeţean „Mavromati“ iau lecţii rapide de încălţare a botoşeilor de la automatul montat de marţi dimineaţă în holul unităţii medicale.

Aparatul, care a costat 1.600 de lei, îi stresează atât pe vizitatori, cât şi pe angajaţii de la „Mavromati“. Cei mai speriaţi de automatul de încălţat botoşei au fost bătrânii veniţi de la ţară. Obişnuiţi cu lucruri simple, oamenii s-au temut că maşina le-ar putea face rău.

O femeie din Sarafineşti a refuzat să-şi bage piciorul în locul unde se aplică botoşeii de frică să nu rămână fără picior. Abia după ce personalul de pază a făcut o demonstraţie, bătrâna s-a mai liniştit şi a acceptat să fie încălţată de maşină.

Vârstnicii, cei mai reticenţi
„Maică, ştiu eu în ce mă pui matale să-mi vâr picioarele? Dacă se închide maşinăria aia şi rămân fără laba piciorului? Mai bine aştept să coboare moşneagul“, a spus Ortansa Ciornei, de 70 de ani, care venise să-şi vadă soţul internat în spital.
Totuşi, cei care au perseverat şi au învăţat să folosească corect aparatul s-au declarat mulţumiţi de noua investiţie. „Am fost şi prin Polonia, şi prin Austria, dar nu am văzut asemenea maşină. E bun că nu trebuie să te mai apleci, la bătrâneţe e mai greu cu spatele. Nu-i rău că s-a pus aşa ceva“, a spus Costică Acatrinei, din localitatea Ungureni.

Pacienţii care nu se descurcă vor fi ajutaţi
Cei din administraţia spitalului sunt încrezători că oamenii vor prinde repede şi vor reuşi să se descurce fără probleme. Dacă vor mai fi incidente, vizitatorii vor fi ajutaţi de angajaţii de la Serviciul de Pază, care le vor da instrucţiuni celor care n-au răbdare să citească instrucţiunile de folosire a automatului de încălţat cu botoşei. „Nu e aşa complicat. Se achită taxa, în schimb vizitatorul primeşte o fisă pe care o bagă în aparat. Apoi introduce picioarele pe rând şi maşina îi aplică botoşeii peste încălţăminte. Oamenii se vor obişnui destul de repede“, a declarat Ion Bichiş, şeful Serviciului Administrativ al Spitalului Judeţean.

Taxa de vizitare în valoare de 2 lei a fost introdusă la Spitalul Judeţean „Mavromati“ din luna martie a acestui an. Dacă la început botoşeii de unică folosinţă erau distribuiţi de la ghişeu, de marţi dimineaţă a fost instalat un automat care îi încalţă pe vizitatori, după ce este alimentat cu fise.

"Se achită taxa, iar vizitatorul primeşte o fisă pe care o bagă în aparat. Apoi introduce picioarele pe rând şi maşina îi aplică botoşeii", Ion Bichiş, Serviciul administrativ al Spitalului Judeţean

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite