Video Apel neobișnuit la 112 în Botoșani. O bufniță a intrat într-un apartament prin țeava de ventilație
0Un apel mai puțin obișnuit a fost înregistrat sâmbătă seara, 10 ianuarie, în municipiul Botoșani, după ce o bufniță a pătruns într-un apartament situat pe strada Săvenilor.

Incidentul a avut loc în jurul orei 19.30, când un echipaj de jandarmerie a fost solicitat prin 112 pentru a interveni într-o situație neobișnuită.
Potrivit comunicatului, pasărea nocturnă, „probabil în căutarea unui adăpost”, a intrat în bucătăria locuinței „printr-o țeavă de ventilație și s-a așezat liniștită pe mobilă”.
Jandarmii botoșăneni au intervenit cu grijă și au reușit să captureze bufnița fără a o răni. Aceasta „nu prezenta leziuni vizibile”, astfel că, după intervenție, a fost eliberată.
Pasărea a fost lăsată liberă pe fereastră și „și-a luat zborul spre arborii din parcul de unde se pare că a și venit, atrasă de căldura locuinței”.
Sursa video: Jandarmeria Română
Recomandările autorităților
Reprezentanții Jandarmeriei recomandă ca, în astfel de situații, oamenii să nu încerce să intervină singuri.
„Recomandăm persoanelor care se confruntă cu astfel de situații, de pătrundere a animalelor sălbatice în casă, să solicite în cel mai scurt timp sprijinul autorităților, pentru a fi evitate situații neplăcute atât pentru oameni, cât și pentru animalele sau păsările aflate în căutare de hrană sau adăpost”, se arată în comunicat.






















































