Adolescenţii care au reînviat teatrul antic: joaca de-a tragedia grecească la un liceu din Botoşani
0În judeţul Botoşani funcţionează o trupă de teatru inedită, poate singura din ţară dedicată dramaturgiei antice. În frunte cu profesoara lor de latină, câţiva adolescenţi pasionaţi de cultura greco-romană au reuşit să introducă în orarul liceului şi un curs special de teatru antic, la care se rostesc replici inclusiv în latină sau în greacă veche.
În ciuda ratei ridicate a şomajului, chiar dacă economia lasă de dorit, judeţul Botoşani excelează încă la nivel cultural. Cine şi-ar putea imagina că aproape de graniţa cu Ucraina există un adevărat centru de excelenţă al studierii civilizaţiei greco-romane? Ei bine, la Colegiul Naţional „A.T. Laurian“, un liceu de elită recunoscut în toată Moldova, există singura trupă de teatru antic dedicată liceenilor. În plus, acesta este singurul liceu din ţară care are un opţional, introdus în programa şcolară, dedicat acestei forme de artă.
Totul se datorează pasiunii a trei generaţii de elevi şi a unei profesoare pentru pentru vechile culturi mediteraneene de limbi antice. Coca Dorica predă de aproape două decenii limbile clasice şi a pus pe picioare, acum 12 ani, o trupă de teatru antic, care astăzi reuşeşte să obţină premii la festivaluri naţionale şi internaţionale dedicate teatrului pentru adolescenţi. „A fost o pasiune pe care am reuşit să o transmit elevilor şi pe care apoi am împărtăşit-o cu ei. Prin noi lumea antică a reînviat. Graiul lui Ovidius şi cel al lui Sofocle au prins viaţă. Tot ce facem este din suflet şi din iubire de frumos“, mărturiseşte Coca Dorica.
„Antigona“ la Seminarul Teologic
Povestea renaşterii culturii greco-romane la Botoşani, prin intermediul teatrului antic, începe acum 12 ani la Seminarul Teologic din municipiul Botoşani. Mai precis, Coca Dorica, profesoară de latină şi greacă veche la Seminar a început dintr-o joacă la clasă să se gândească serios la regizarea unui spectacol de teatru antic pentru adolescenţi. „Proiectul a început în 2006. Eu predam la două licee pe atunci. Totul a început dintr-o glumă. Predam greacă veche şi ajunsesem cu lecţiile la «Antigona», de Sofocle. Am început să lucrăm pe roluri, să gesticulăm. Şi am zis: ce-ar fi să punem în scenă o tragedie greacă? Aşa am debutat cu «Antigona» de Sofocle la Seminarul Teologic“, îşi aminteşte Coca Dorica.
Un neaşteptat loc III
Profesoara de latină, nu are bineînţeles studii de regie, dar a reuşit din pasiune pentru cultura greacă să facă un spectacol, cu elevi care nu au mai urcat vreodată pe scenă, care a fost inclus într-un festival de teatru pentru adolescenţi. Mai precis, cu „Antigona“ lui Sofocle, elevii de la Seminar au participat la Festivalul de Teatru „Lyceum“, din Botoşani, un eveniment cu tradiţie şi cu un nivel ridicat al aşteptărilor. Iar rezultatele au uimit: echipa alcătuită din profesoara de latină şi elevii ei a reuşit să obţină premiul al III-lea. O adevărată performanţă, având în vedere că au evoluat alături de trupe cu tradiţie şi pregătite de actori profesionişti.

În timpul unei reprezentanţii FOTO Khatarsis Teatru Antinc Facebook
Ce este cu adevărat surprinzător este că spectacolul tinerilor de la Botoşani a respectat întocmai canoanele dramaturgiei antice, nu foarte la modă în secolul XXI. „Noi am jucat din pasiune, nu am ţintit vreun premiu, sau să impresionăm în vreun fel. Am vrut doar să arătăm că am reînviat teatrul antic“, spune Coca Dorica. A fost începutul unei reţete de succes.
Băieţii – de la Seminar, fetele – de la Colegiu
În perioada aceea, Coca Dorica preda şi la Colegiul Naţional „A.T. Laurian“, un liceu de elită din Botoşani, unde se studiază greaca şi latina. În cel mai scurt timp, a fost pusă la cale o colaborare între cele două licee. Băieţii de la Seminarul Teologic şi fetele de la Colegiul „A.T. Laurian“ au format o nouă trupă de teatru antic. Au urmat spectacolele „Quo Vadis“ şi „Cleopatra, regina Egiptului“, ambele premiate la festialuri de teatru pentru adolescenţi. „De la «Cleopatra» am început să facem un parteneriat „Laurian“-Seminar: băieţii de la Seminar, fetele de la «Laurian»“, spune profesoara. A fost de fapt perioada de cristalizare a acestui concept de teatru antic. „Au fost începuturile. Am fost plăcut impresionată că dintr-o joacă, chiar ne-a ieşit. Elevii erau cuprinşi de această plăcere de a studia cultura greco-romană şi apoi de a intra în pielea personajelor studiate“, explică profa de latină.
În fiecare an se fac preselecţii
Experimentând cu primele spectacole, Coca Dorica şi-a dat seama că teatrul antic este de fapt o bună metodă de a preda limbile clasice şi mai ales de a-i face pe elevi mai interesaţi de această materie. „Şi pentru mine, e mai plăcut să le transmit astfel informaţiile elevilor mei. Ei experimentează şi constată că nu este doar o materie moartă şi atât. Intră în pielea Antigonei, a Medeei şi a altor personaje despre care citesc. Cultura greco-latină formează caractere şi personalităţi, deschide orizonturi culturale nebănuite. Este păcat pentru un tânăr să piardă această oportunitate. Tocmai de aceea, prin teatrul antic am încercat să-i atrag în această lume şi să le-o prezint într-un
mod mai plăcut“, explică profesoara de latină.

Adolescenţii botoşăneni au participat la numeroase festivaluri FOTO Khatarsis Teatru Antic Facebook
Astfel în anul 2008 a fost înfiinţată trupa de teatru antic „Khatarsis“, la Colegiul Naţional „A.T. Laurian“. De atunci şi până astăzi, trupa are în permanenţă în jur de 30 de membri. Audiţiile pentru roluri sunt dure. „În fiecare an se fac preselecţii. Sunt foarte mulţi tineri care vor să joace teatru antic. Îi atrag şi ideea, dar şi constumele şi ambianţa. Cei care termină liceul sunt înlocuiţi de boboci, deci trupa se primeneşte în permanenţă“, spune Coca Dorica. Bineînţeles, repertoriul este clasic. Totodată se folosesc costume clasice şi replici aşijderea. De multe ori, tinerii actori joacă inclusiv în limba latină sau în greaca veche. „Nu punem în scenă decât piese ale autorilor greci şi latini. În trupa «Katharsis» se joacă în limba română, dar avem fragmente şi în limba latină sau greacă veche. Nu încercăm să adaptăm, să aducem textele la lumea modernă. Nu, pur şi simplu le lăsăm în sfera clasică“, detaliază profesoara de latină.
În mod surprinzător, conceptul este deosebit de atrăgător pentru elevi, mai ales pentru că orele de teatru antic le oferă posibilitatea de a se pune în pielea personajelor mitologice, în costume realizate cu mare fidelitate. „Mă atrage deosebit de mult, această lume a zeilor, a mitologiei, a anticului. Este o adevărată provocare teatrul antic. Ceva deosebit de interesant, care te stimulează intelectual, dar mai ales te ajută să te transpui într-o altă lume. Sunt acele momente când te desprinzi de cotidian“, explică una dintre membrele trupei „Khatarsis“,
Ilona Dănilă.
Teatrul antic, materie în programa şcolară
Profesoara de limbi clasice Coca Dorica a observat o schimbare interesantă de atitudine faţă de studiu la liceenii din trupa „Khatarsis“. Ei alocă mai mult timp studiului pentru materia pe care ea o predă şi se întâlnesc, de bunăvoie, tot mai des, pentru a da viaţă personajelor autorilor antici. „Am ajuns să ne întâlnim mai des la repetiţii. Să studiem, să încercăm să facem totul mai bine. Aceşti copii vor să ne întâlnim săptămână de săptămână pentru a repeta, pentru a ne gândi ce urmează să adăugăm în repertoriu şi mai ales cui arătăm ceea ce facem. Au devenit actori ai teatrului antic“, spune cu mândrie Coca Dorica.
Rezultatele nu au întârziat prea mult. În anul 2009, trupa „Khatarsis“ a impresionat la un festival dedicat teatrului antic, „AnticFest“, organizat la Bucureşti. Aici, elevii botoşăneni au obţinut numeroase premii, în special pentru că au creat o atmosferă deosebită, dar şi pentru costumele spectaculoase şi pentru muzica live. „A fost extraordinar pentru noi. Ne-am prezentat cu spectacolul «Ifigenia la Aulis» şi am luat premiul pentru cel mai bun rol principal feminin, obţinut de Alexandra Boariu, premiul pentru cele mai bune costume, premiul pentru cea mai bună muzică, asigurată live de băieţii de la Seminarul Teologic, dar şi premiul pentru cea mai bună mişcare scenică. Totodată, Iustin Coca a luat premiul pentru debut“, enumeră profesoara.
„Am vrut să fac o Medeea a mea“
Pe lângă numeroasele premii obţinute la festivaluri locale şi regionale, următorul mare succes a fost înregistrat la
Festivalul Internaţional de Teatru pentru Tineret „Stage“. Evenimentul a fost organizat la Cluj Napoca, anul acesta, în perioada 18-24 septembrie. Au participat numeroase trupe de liceeni din România, Bosnia, Israel, Slovenia, Bulgaria, Serbia şi Republica Moldova. Trupa botoşăneană a fost singura care a prezentat un spectacol de teatru antic, în adevăratul sens al cuvântului, de la atmosferă la costume, muzică şi text. Trupa „Khatarsis“ a prezentat piesa „Medeea“. „«Medeea» a fost un spectacol la care s-a lucrat vreme de cinci ani.

Tinerii joacă spectacole după texte ale dramaturgilor antici FOTO Khatarsis Teatru Antic Facebook
Este o adaptare după piesa lui Euripide, după a lui Ovidius, după, «Argonauţii» lui Apollonius din Rhodos şi după «Medeea» lui Seneca. Deci este o adaptare după mai multe opere. A fost foarte greu să reuşeşti să faci un text, care până la urmă devine al tău, îl personalizezi. Pentru că am vrut să fac o Medeea a mea, care să fie la început fiica perfectă, apoi iubita perfectă a lui Iason, apoi soţia perfectă a lui Iason, apoi mama perfectă, şi am dus-o în vârf, după care a venit prăbuşirea“, explică Coca Dorica.
Cum era de aşteptat, „Medeea“ de la Botoşani a impresionat. Spectacolul a obţinut locul trei în concurs, iar Ilona Dănilă, tânăra de 16 ani care a interpretat personajul principal, a primit locul al doilea la secţiunea „cel mai bun rol principal feminin“. „A fost un personaj greu de interpretat. Eram datoare să transmit publicului drama interioară. Şi pentru a face acest lucru, trebuia să am acea dramă interioară. Am fost nevoită să-mi construiesc o dramă interioară pe care mai apoi să o exteriorizez. A fost o experienţă uluitoare, pe care numai prin intermediul teatrului antic o poţi trăi“, spune Ilona Dănilă.
De altfel, nimeni nu se aştepta ca printre atâtea trupe bune, cu spectacole moderne, o trupă de teatru antic să obţină un premiu. „Am avut mari emoţii. Juriul a fost foarte exigent, erau multe trupe bune. Dar noi am crezut în ceea ce facem şi am pus, ca de obicei, pasiune“, precizează profesoara de latină.
„Note în catalog şi cu absenţe, bineînţeles“
Datorită pasiunii pentru cultura greco-romană, dar şi a rezultatelor obţinute de elevii botoşăneni la Olimpiadele de limbi clasice şi la Festivalurile de Teatru pentru Tineret, conducerea şcolii a decis să introducă teatrul antic ca materie de studiu. Propriu-zis, este un opţional. „Spre marea noastră bucurie, de anul acesta avem în orar un opţional de teatru antic. Este o oră pe săptămână, cu note în catalog şi cu absenţe, bineînţeles. Este ceva extraordinar. Oricum, înainte de spectacole muncim foarte mult“, spune Dorica Coca. ;
Gramatica limbii latine organizează mintea copilului
La nivelul judeţului Botoşani, în ultimii ani se înregistrează adevărate performanţe în lumea limbilor clasice. Tot mai mulţi elevi sunt pasionaţi de cultura greco-romană şi de studiul latinei şi al grecei antice. În ultimii cinci ani, numai profesoara Coca Dorica a pregătit cinci olimpici naţionali calificaţi ulterior şi la olimpiadele internaţionale de limba latină. „Gramatica limbii latine, în special, dă o anumită structură, o anumită organizare minţii copilului, iar cultura şi civilizaţia greco-romană nici nu mai are rost să spun cât de mult înseamnă pentru cultura întregii Europe“, subliniază Coca Dorica.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
Romeo şi Julieta, iubindu-se şi murind sub ochii noştri pentru a patruzecişişasea oară