FOTO Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa are una dintre cele mai moderne maternităţi din ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vineri, de dimineaţă a fost prezentată maternitatea Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa, care este la un pas de inaugurare.  Aceasta a fost vizitată şi de către ministrul Sănătăţii Nicolae Bănicioiu, dar şi de către prim-ministrul Victor Ponta, care a fost însoţit de soţia sa Daciana Sârbu.

Secţiile de obstetrică şi neonatologie au intrat într-un program de reabilitare încă din anul 2009, investiţia fiind finanţată de Banca Internaţională de Reconstrucţie şi Dezvoltare şi de Banca Europeană de Investiţii.

Programul însă s-a închis în 2009, astfel încât, Spitalul de Urgenţă Judeţean a rămas cu lucrările în aer. De mai bine de trei ani a fost nevoie pentru ca proiectul să fie deblocat, iar lucrările să se reia.

Aceasta nu este însă o situaţie unică, toate cele 19 maternităţile din ţară propuse pentru reabilitate având lucrările suspendate în 2009. Lucrările au fost reluate în toate maternităţile în ultimii ani, acestea fiind la un pas de finalizare în toate locaţiile.

La Bistriţa lucrările au fost finalizate, maternitatea din spitalul bistriţean, care are o suprafaţă de 2000 de metri pătraţi, urmând să fie inaugurată în data de 1 iunie, chiar de Ziua Copilului.

Valoarea totală a proiectului ajunge la 2,4 milioane de euro, executanta lucrărilor fiind o firmă din Miercurea Ciuc.

Secţia de neonatologie are o sală de tratament, zonă de bucătărie, o încăpere specială pentru biberoane, două saloane dedicate copiilor supraponderali, un salon cu 5 paturi pentru subponderali, un salon cu 4 paturi pentru naşterile prin cezariană, un salon cu patru paturi pentru naşterile naturale şi două saloane cu 5 şi respectiv 3 paturi de anestezie şi terapie intensivă.

Secţia de obstetrică beneficiază de facilităţi pentru îmbăiat şi înfăşat, 8 saloane cu trei paturi, două saloane cu 5 paturi pentru gravide cu patologie, o rezervă cu un pat pentru persoanele cu dizabilităţi şi trei rezerve cu câte un pat.

Dacă cele două secţii sunt deja gata şi funcţionale, aparatura existentă fiind testată chiar de către ministrul Sănătăţii Nicolae Bănicioiu în cadrul unei vizite private care a avut loc joi seara, blocul operator este încă în şantier.

Blocul operator va fi format din patru săli de naştere, o sală de cezariene şi o sală de naşteri septice. Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă este amplasată în vecinătatea blocului operator şi va conţine 9 paturi, o sursă de oxigen, surse de energie electrică pentru branşarea a 4-5 utilizatori concomitent.

„În ceea ce priveşte finalizarea blocului operator, autorităţile locale s-au angajat că vor finaliza partea de construcţie civilă până la începutul anului viitor, iar Guvernul României, prin Ministrul Sănătăţii, ne va sprijini cu dotarea cu echipamente. De asemenea, am primit şi promisiunea de sprijin din partea Minsterului Dezvoltării, astfel încât în acest exerciţiu financiar să terminăm de reabilitat şi celelalte secţii”, de declarat în cadrul vizitei de vineri, preşedintele de Consiliu Judeţean, Radu Moldovan.


 

Vă mai recomandăm:

Odată gata, Policlinica din Bistriţa va fi una dintre cele mai moderne din ţară. Reabilitarea aduce locuri noi de muncă

Sângeorz-Băi, al doilea oraş ca mărime din judeţ, nu are nici spital şi nici policlinică





 

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite