FOTO Poteca Maria Theresia, drum istoric refăcut în Munţii Călimani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Biciclişti pe traseu FOTO: Bianca Sara
Biciclişti pe traseu FOTO: Bianca Sara

Cea mai lungă potecă tematică din ţară şi singura dintr-un parc naţional a fost deschisă în weekendul trecut, după lucrări de refacere care s-au întins pe mai multe săptămâni la care au participat 250 de voluntari din 12 ţări.

Comuna Şaru Dornei din Suceava a fost vizitată weekendul trecut de peste 1.000 de persoane, care s-au adunat în Munţii Călimani, la fosta mină de sulf, pentru startul unui maraton, a unui semi-maraton, precum şi a unei competiţii de mountain biking. Întâlnirea a fost doar un pretext pentru inaugurarea unui traseu care, în trecut, a fost un drum istoric. Este vorba despre o potecă intitulată „Via Maria Theresia“, care are 42 de kilometri şi leagă judeţul Suceava (comuna Şaru Dornei) de judeţul Bistriţa-Năsăud (Pasul Tihuţa).

300 de concurenţi din întreaga ţară, dar şi din Belgia sau Italia s-au aliniat la start. Alte 200 de persoane au ales să parcurgă traseul sau părţi din el în drumeţii lejere. În ciuda vântului care rar scădea sub 50 de kilometri pe oră, a celor 12 grade înregistrate şi a ploii mocăneşti ce şi-a făcut apariţia după prânz, peisajele oferite de acest traseu din Munţii Călimani i-au uimit pe participanţi.

Peisaj spectaculos



Peisajele oferite de acest traseu sunt de-a dreptul spectaculoase (Foto: Bianca Sara )

via maria theresia 16

„Lucrez într-un domeniu care implică mult stres, iar de fiecare dată când mă duc la alergat mă eliberez de supărări, de tot“, precizează Sorin (49 de ani), IT-ist în cadrul poliţiei bistriţene, care s-a aflat la primul său semi-maraton montan. Acesta consideră prima parte a traseului cea mai spectaculoasă, regretul lui fiind faptul că nu şi-a permis să se oprească din alergat pentru a admira peisajele.

Cel mai rapid maratonist şi primul ajuns la finish a fost Petrică Hogiu, de 21 de ani, schior de performanţă legitimat la CSM Bistriţa, care a parcurs cei 42 de kilometri în 3 ore şi 45 de minute.


Pedalând cu spor spre finish (Foto: Bianca Sara )

via maria theresia 21

Traseul „Via Maria Theresia“, proaspăt inaugurat, este cea mai lungă potecă tematică din ţară şi singura amenajată într-un parc naţional. Cei 42 de kilometri pot fi parcurşi atât la pas, cât şi pe două roţi, dificultatea fiind una medie. Cel mai înalt punct de pe acest traseu este Şaua Nicovala, situată la 1.934 de metri altitudine. Pentru că 25 de kilometri din traseu fac parte din Parcul Naţional Călimani, care are statut de arie protejată, amenajarea drumului a fost sumară, fără intervenţii mari în natură.

La acest proiect au participat peste 250 de voluntari din 12 ţări. Pe tot parcursul traseului au fost montate aproape 450 de borne de marcaj şi peste 4.000 de plăcuţe reflectorizante. De asemenea, au fost înlăturate vegetaţia şi pietrele, au fost amenajate mici locuri de popas şi au fost montate panouri informative cu conţinut istoric, care le vorbeşte drumeţilor despre drumul amenajat prima dată de austro-ungari, pe vremea împărătesei Maria Theresia.

„O provocare a fost natura, iar aici mă refer la configuraţia terenului, precum şi la condiţiile meteo. Reamenajarea drumului a implicat eforturi uriaşe pentru toţi voluntarii, dacă avem în vedere că pentru semnalizarea traseului au fost căraţi în spate, pe creastă, peste 450 de stâlpi. Un stâlp are 15 kilograme, 2,5 metri lungime şi transportul lor s-a desfăşurat pe distanţe mai mari de 7 kilometri cu sute de metri diferenţă pozitivă de nivel“, explică Alin Ulhmann Uşeriu, preşedintele Asociaţiei Tăşuleasa Social, care a amenajat drumul cu ajutorul unor donaţii.

Drum moştenit de la austro-ungari

Poteca tematică Via Maria Theresia urmează vechiul drum istoric ce şi-a căpătat numele de la împărăteasa austro-ungară care ar fi cerut amenajarea drumului, împreună cu fiul său. Împăratul Iosif al II-lea şi mama sa împărăteasa Maria Theresia au făcut mai multe vizite în Transilvania, iar în 1783 au hotărât să fie amenajat un drum care să lege cele două provincii istorice Transilvania de Bucovina.

Împăratul a revenit în Transilvania trei ani mai târziu, pentru a se convinge că drumul pe care l-a cerut şi care a împrumutat numele mamei sale a fost făcut.


Amenajarea acestui drum a fost poruncită de către împăratul Iosif al II-lea şi mama sa, împărăteasa Maria Theresia (Foto: Bianca Sara

via maria theresia 14

Construcţia acestui drum era foarte importantă deoarece Valea Bârgăului, de unde porneşte „Via Maria Theresia“, a fost o rută de legătură între Transilvania şi Moldova încă din Evul Mediu. Drumul era utilizat în mare parte pentru negoţ şi schimb de mărfuri între cele două regiuni, dar şi pentru aprovizionarea frontului. Dacă acum drumul este mult mai îngust, permiţând parcurgerea doar la pas sau pe două roţi, pe vremea austro-ungarilor se putea circula pe el cu trăsura.

Vă mai recomandăm:

Zonă de neratat: Pădurea Pedagogică de la Tihuţa, locul unde ecologia şi biologia se învaţă pe viu

Odată ajunşi în Pasul Tihuţa trebuie neapărat să vă opriţi la Asociaţia Tăşuleasa Social, care de mai bine de 12 ani dă o adevărată lecţie de voluntariat asociaţiilor de profil din întreaga ţară. În 2011, pe trei hectare a fost amenajată prima şi singura pădure pedagogică din România, un loc unde tinerii şi nu numai pot lua lecţii de ecologie şi biologie, pe viu.

Secretele Drumului Romanilor din Munţii Bârgăului. Ce frumuseţi dezvăluie vechiul drum pietruit

Cunoscuţi mai ales datorită prezenţei în cel mai popular roman al tuturor timpurilor, „Dracula”, Munţii Bârgăului ne surprind cu peisaje de vis, păduri dese şi un drum şerpuit ce intră şi el în topul ceor mai spectaculoase drumuri din România. Munţii Bârgăului mai ascund însă un drum ce ar data de pe vremea romanilor, numai bun de luat la pas.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite