Cum arată una dintre cele mai excentrice comune din ţară, „decorată“ cu tunuri, statui cu bec şi lei care scuipă apă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fântâna cu lei, coloane şi statui, a fost primul proiect al primarului Doru Crişan FOTO: Facebook/Prundu Bârgului
Fântâna cu lei, coloane şi statui, a fost primul proiect al primarului Doru Crişan FOTO: Facebook/Prundu Bârgului

Judeţul Bistriţa-Năsăud are în componenţă una dintre cele mai excentrice comune din ţară, Prundu Bârgăului. Culmea, excentricitatea nu este dată de eventuale palate, cum se întâmplă în alte părţi, ci de monumentele amenajate în centrul comunei. La intrare în localitate, te întâmpină două tunuri de un metru şi jumătate, statui cu bec şi lei care scuipă apă.

Prundu Bârgăului este una dintre cele mai bogate comune din Bistriţa-Năsăud. Şirul lung de case tradiţionale este întrerupt de restaurante, pizzerii, supermarketuri şi chiar sedii de bănci, care te duc cu gândul la un mic orăşel.

Şocul cel mare apare însă atunci când ajungi în centrul comunei, unde te întâmpină un monument impunător în formă de cruce, „păzit” de două tunuri de peste un metru şi jumătate. 

Asta nu e tot, doi metri mai la stânga apare o nouă surpriză: o fântână arteziană atipică. În peretele fântânii apar coloane de inspiraţie romano-grecească, în stânga şi dreapta nişte statui care înfăţişează femei ce ţin deasupra capului becuri, iar în centru - lei de culoarea aurului, care scuipă apă. 

Monumentul şi fântâna arteziană au fost primle proiecte ale primarului Doru Crişan, fost om de afaceri. Au fost terminate chiar la final de 2012, anul în care Doru Crişan a preluat frâiele primăriei. Cu jumătate de gură, edilul recunoaşte că nu prea mai îi place fântâna, asta după ce i-au sărit în cap urbaniştii şi şeful Direcţiei pentru Culte şi Patrimoniu.

prundu bargaului 3

 Noaptea statuile sunt responsabile cu lumina FOTO: Facebook/Prundu Bârgăului

„Nici mie nu mi-a prea... era primul proiect, acolo în centrul comunei era un dezastru, chiar în faţa bisericii. Erau «piraţii», care transportau la negru cetăţeni la Bistriţa şi stăteau acolo în faţa bisericii, înjurau, spărgeau seminţele. Atunci, în prima zi de mandat am zis că trebuie să fac ceva acolo. Am făcut o proiectare scurtă şi foarte rapidă şi prin Parohie am făcut acel parc”, povesteşte Doru Crişan cum a luat naştere această nebunie. 

Edilul are de gând să renunţe la lei la finalul acestui an, când va fi gata parcul din apropiere. Va avea aparate pentru fitness urban, locuri de joacă pentru copii, un amfiteatru pentru evenimente şi nunţi în aer liber, precum şi fântâni pentru împrospătarea aerului.

prundu bargaului 6

Monumentul este „păzit” de două tunuri FOTO: Facebook/Prundu Bârgăului

Următorul pas: fântână arteziană comandată cu telefonul 

Parcul va adăposti şi o fântână arteziană unică în România. Aceasta va fi la sol, însă va avea un sistem sofisticat sub pământ, care va permite ca atunci când un copil, de exemplu, calcă într-o anumită zonă, să ţâşnească apă în altă zonă. „Nebunia“, pentru care Doru Crişan încă nu a găsit constructor, va putea fi comandată prin telefon. 

Cei care se vor plimba prin parcul minune, care va fi gata la finalul acestui an, vor putea să navigheze pe internet, întrucât va exista wireless. Din 2013, locuitorii au deja acces la Internet lângă fântâna arteziană cu lei, iar pe site-ul comunei pot să vadă, cu ajutorul unor camere de supraveghere live, ce se întâmplă în centrul comunei. 

Edilul nu vrea titlul de oraş, pentru a-i scuti pe locuitori de taxe mari 

Deşi numărul de locuitori şi serviciile existente în comună i-ar permite să facă demersurile necesare pentru a primi titulatura de oraş, Doru Crişan nu este interesat de asta, tocmai pentru a nu fi obligat să le crească taxele locuitorilor. 

Ce mai urmează la Prundu Bârgăului? Ei bine, de curând a fost finalizată o sală de fitness, iar potrivit edilului urmează o casă de cultură, blocuri ANL, o autogară şi chiar şi o policlinică. 

Vă mai recomandăm:

Doru Crişan, primarul „high tech”. Site-ul Primăriei Prundu Bârgăului oferă imagini live de pe străzile comunei

Idei trăsnite la Bistriţa: mere uriaşe, pe post de semn de intrare în municipiu

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite