Cultura şi obiceiurile fascinante ale celţilor, dezvăluite printr-un festival desfăşurat lângă cea mai mare necropolă celtică descoperită în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vizitatorii au avut ocazia să vadă cum îşi făceau celţii armele FOTO: Bianca Sara
Vizitatorii au avut ocazia să vadă cum îşi făceau celţii armele FOTO: Bianca Sara

Weekendul acesta, complexul balnear Băile Figa găzduieşte un festival inedit, care vine să dezvăluie cultura şi obiceiurile fascinante ale celţilor, care au convieţuit cu dacii preţ de cel puţin 150 de ani. Locaţia nu a fost nici ea aleasă întâmplător, în apropiere de Băile Figa şi de Beclean descoperindu-se una dintre cele mai mari necropole celtice, cu peste 100 de morminte.

În ciuda faptului că Transilvania este plină de vestigii şi date arheologice care sugerează faptul că celţii au trăit o bună bucată de vreme pe aceste meleaguri, prea puţine se cunosc despre cultura şi obiceiurile acestei civilizaţii.

Pentru a face cunoscute obiceiurile şi cultura celţilor, mai mulţi beclenari pasionaţi de istorie, sprijiniţi de asociaţii culturale din Transilvania, dar şi de istorici ai Complexului Muzeal Bistriţa-Năsăud au pus bazele unui festival inedit, aflat deja la ediţia cu numărul II.

Acesta se desfăşoară lângă complexul balnear Băile Figa şi face parte din Zilele Oraşului Beclean.
Participanţii au ocazia să se delecteze preţ de trei zile cu muzică străveche şi folk, dar şi să vadă cum îşi preparau celţii uleiurile şi substanţele despre care credeau că îi vindecă de diverse boli sau le oferă putere în luptă. De asemenea, vizitatorii au putut vedea cum îşi făceau celţii şi dacii vasele din lut, cum îşi prelucrau uneltele şi armele.



Aceştia aveau ocazia şi să achiziţioneze cuţite şi săbii din lemn lucrate după modelele străvechi, dar şi să tragă cu arcul. Au fost expuse şi costume şi arme ale celţilor şi a fost refăcut chiar şi o locuinţă, sub forma unui cort, bazată pe datele istorice despre această civilizaţie.

festival celti bistrita 4

Festivalul se va încheia duminică, printre activităţile pregătite de organizatori numărându-se o degustare de mâncare specifică celţilor, dar şi un spectacol ecvestru cu tir cu arcul călare şi show cu foc călare.

festival celti bistrita 8

Cea mai mare necropolă celtică a fost descoperită lângă Beclean


Locul de desfăşurare al acestui festival nu a fost ales întâmplător. În apropiere de oraşul Beclean, mai exact în localitatea Fântânele a fost descoperită cea mai mare necropolă celtică din România. Cercetătorii Complexului Muzeal au inventariat şi studiat peste 100 de morminte celtice.

Becleanul este unul dintre punctele nordice unde au trăit celţi şi unde aceştia pot fi documentaţi din punct de vedere arheologic.

În Transilvania s-au găsit artefacte celtice unice în lume, printre acestea numărându-se coiful cu pasăre, care a fost reprodus şi expus şi în cadrul acestui festival. Istoricii spun că dacii au convieţuit cu celţii preţ de cel puţin 150 de ani, inclusiv pe teritoriul transilvănean. Dacă în unele locuri aceştia s-au luptat, în altele au convieţuit paşnic.



Vă mai recomandăm:

FOTO Grigore Leşe a stins lumina în Pasul Tihuţa. 15.000 de oameni prezenţi duminică la Festivalul Usturoiului

FOTO Expoziţie inedită la Muzeu. Cât de haioase pot să fie traducerile expresiilor ungureşti


 

Bistriţa


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri