Canabisul, prunele uscate şi apa distilată, printre leacurile neobişnuite folosite în Transilvania în urmă cu câteva secole

Dacă acum medicamentele sunt compuse din cel puţin 5-6 substanţe atent alese, în urmă cu câteva sute de ani oamenii apelau pentru a se trata de diverse afecţiuni la uleiuri, canabis, apă distilată sau chiar prune uscate. Pe tărâm bistriţean, primii care au preparat şi vândut leacuri au fost călugării, asta pentru că spitalul amenajat în mănăstirea lor găzduia singura farmacie.

Prima farmacie de pe tărâm bistriţean a funcţionat în „hospitalul mănăstiresc” întemeiat în 1295. De aprovizionarea cu leacuri şi strânsul plantelor medicinale erau responsabili mai mulţi călugări care se specializau în asta. Plantele şi leacurile erau păstrate într-un dulap special.

Aceştia nu erau singurii care vindeau leacuri. Existau şi vânzători ambulanţi de plante de leac, ce le comercializau chiar la colţ de stradă. Prima farmacie de sine stătătoare a fost înfiinţată în Bistriţa abia în anul 1516.

„În popor, locul de unde se procurau medicamentele mai era denumit şi „spiţerie”, provenind din forme italiene vulgare pentru „speziale”, sub acest nume se înţelegea în Evul Mediu, în special, comerţul cu mirodenii”, precizează Mircea Gelu Buta, care a publicat un studiu pe această temă în Revista Bistriţei.

Cu ce se tratau bistriţenii acum câteva secole?

O cererea venită din partea domnului Moldovei Alexandru Lăpuşneanu ne dezvăluie şi care erau leacurile folosite atunci. Printre „medicamentele” solicitate de domnul Moldovei se numărau: sulful, uleiurile, canabisul, apa distilată sau prunele uscate.

Pe lângă comercianţii ambulanţi mai vindeau medicamente şi leacuri medicii, care le şi „fabricau”.

În farmacii, alături de medicamente se mai găseau şi mirodenii, condimente, zahăr sau ceapă roşie. Printre dotările din farmacii se numără aparate de distilat apa, balanţe, mojare, vase farmaceutice din lemn sau căni pentru uleiuri şi unguente. Un loc aparte era rezervat bibliotecii, unde se informau adesea farmaciştii.

Dacă până în 1780 activitatea farmaciştilor se desfăşura „după ureche”, după acest an, în întreaga Transilvanie a intrat în vigoare  Legea Generală „Normativul in Re Sanitas”, care a trasat bazele juridice ale organizării sănătăţii publice în Imperiul Austriac.

Curios este faptul că pe lângă paragrafele referitoare la activitatea farmaceutică, legea cuprindea şi un text de jurământ care se cererea la investirea în funcţia de farmacist.

Legea delimita cu precizie atribuţiile farmaciştilor, reglementând şi păstrarea şi eliberarea medicamentelor.

Vă mai recomandăm:

Bărbierii, „chirurgii“ secolelor XV şi XVI. Alexandru Lăpuşneanu, despre care se spune că era un ipohodru, apela adesea la „chirurgii“ bistriţeni

Cum era pedepsit abandonul şcolar în Transilvania habsburgică: amenzi crunte pentru părinţi şi „lista lenevirilor“ citită duminical la biserică