15 lucruri inedite despre tatuaje. Americanii cheltuiesc anual 1 miliard şi jumătate de dolari pentru colorarea pielii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Inclusiv naziştii se foloseau de tatuaje pentru a-i „marca” pe deţinuţii apţi de muncăFOTO: Adevărul/Arhivă
Inclusiv naziştii se foloseau de tatuaje pentru a-i „marca” pe deţinuţii apţi de muncăFOTO: Adevărul/Arhivă

Tatuajele fascinează din cele mai vechi timpuri. De-a lungul timpului, tatuajele au fost folosite pentru a oferi cuiva o identitate sau apartenenţă la o clasă socială sau chiar un grup infracţional. De asemenea, nu puţini sunt cei care păstrează vie amintirea cuiva cu ajutorul tatuajelor.

Grecii au învăţat tehnica tatuajului de la perşi. Au folosit tatuajele pentru a „însemna” sclavii dar şi criminalii, pentru a fi uşor identificabili dacă încearcă să fugă. Tot pentru a marca o apartenenţă s-au folosit de tatuaje de-a lungul timpului diferite grupuri infracţionale, precum mafia japoneză.

Adevărul.ro vă prezintă 15 curiozităţi despre tatuaje:

-Deşi pare greu de crezut, în Statele Unite ale Americii mai multe femei decât bărbaţi au tatuaje. 23% dintre femei au cel puţin un tatuaj, în timp ce numai 19% dintre bărbaţi au ales să îşi deseneze sau scrie pielea. Americanii cheltuiesc anual în jur de 1,6 miliarde de dolari pe tatuaje. 

-Uneori, urina era folosită pentru a obţine diferite nuanţe folosite la tatuaje.

-Pielea nu menţine pigmentul la fel. De exemplu, tatuajele de pe coate sau genunchi se estompează mult mai repede.

-Cele mai populare locuri pentru tatuaje sunt: spatele, piciorul, glezna, încheietura, braţul sau gâtul. 

-Omul cu cel mai multe tatuaje din lume este Gregory Paul McLaren. Acesta are 100% din corp tatuat. 

-Primul artist profesionist din Statele Unite a fost un imigrant neamţ, Martin Hildebrandt, care a ajuns în Boston în anul 1846. 

-Pentru realizarea unui tatuaj, pielea este înţepată între 50 şi 3.000 de ori pe minut de către aparatul de tatuat. 

-Grecii au învăţat să tatueze de la perşi şi au folosit tatuajele pentru a marca sclavii şi criminalii, pentru a putea fi identificaţi în caz că încercau să fugă. 

-Cea mai veche descriere a unei tehnici de tatuare a fost descoperită în „Medicae Artis Principes” din 1567. 

-Tatuajele au fost introduse la Auschwitz în toamna anului 1941 şi la Birkenau anul următor. Prizonierii erau tatuaţi pe piept şi pe brat. Doar cei care puteau să muncească erau tatuaţi. 

-Multe grupări interlope au tatuaje specifice, de apartenenţă. Cele mai populare sunt cele folosite de mafia japoneză, Yakuza. 

-Cel care a inventat aparatul de tatuaj este Samuel O`Reilly, în jurul secolului al 19-lea. Acesta nici nu s-a schimbat foarte mult de atunci. 

-Deşi tatuajele sunt interzise în mai toate închisorile din lume, deţinuţii reuşesc să improvizeze aparate de tatuat. Cele mai populare tatuaje printre deţinuţi sunt frunza de marijuana, păsările, craniul, şerpi sau trandafiri. Unele simboluri precum lacrimile desenate în colţul ochiului semnifică anii petrecuţi în închisoare, crimele comise sau camarazii care au decedat.

-Copierea tatuajelor este considerată lipsită de etică în această lume. Majoritatea artiştilor consideră că tatuajul „aparţine” celui pe care a fost tatuat. 

-Potrivit unor studii, adulţii cu tatuaje sunt mai activi din punct de vedere sexual. De asemenea, aceştia au mai multe şanse de a avea un comportament considerat riscant. 

Sursa: factretriever.com

Vă mai recomandăm:

15 detalii statistice incitante despre corpul omenesc. Locul în care se adună mai multe bacterii decât populaţia totală a Terrei

10 lucruri puţin mediatizate despre Cernobîl. Câţi oameni a ucis unul dintre cele mai distructive accidente din istorie

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite