Un medic refugiat din Afganistan a fost angajat la Spitalul Judeţean din Baia Mare: „Au fost şi situaţii în care m-au strigat «terorist» sau «Bin Laden»“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicul refugiat Foto: Facebook
Medicul refugiat Foto: Facebook

Un tânăr refugiat din Afanistan a fost angajat la Spitalul Judeţean din Baia Mare în urmă cu câteva zile. Tânărul este cazat la Centrul Regional de Cazare si Proceduri pentru Solicitantii de Azil din Şomcuta Mare şi face naveta zilnic, cu autostopul, circa 30 de kilometri, pentru a ajunge la serviciu. El a cerut azil politic în toamna anului trecut, după ce a absolivit Facultatea de Medicină.

Mohamed Nazar este în România din 2008, unde a ajuns cu o bursă de studii. A absolvit Facultatea de Medicină, iar acum este medic la Unitatea de Primire Urgenţă Baia Mare. El este cazat de câteva luni a Centrul pentru Refugiaţi de la Şomcuta Mare, după ce a cerut azil politic în ţara noastră.

Tânărul de numai 26 de ani spune că nu îşi doreşte să se întoarcă în ţara lui din cauza războiului. ”Mi-am dorit să rămân aici legal şi să-mi continui studiile. Dacă aş fi putut obţine procedura pentru studii în continuare ar fi fost o opţiune mai bună şi m-ar fi ajutat încă câţiva ani. Dar nu am reuşit şi altceva nu mi-a venit în minte decât să solicit azil”, spune el, arătând în continuare că situaţia din ţara lui îl face să nu-şi dorească să se mai întoarcă.

După ce ajuns la Şomcuta Mare, în toamna anului trecut, potrivit legii, după trei luni, solicitanţii de azil pot avea drept de muncă. Astfel că s-a prezentat la Colegiul Medicilor şi a solicitat dreptul de liberă practică. ”Înainte, cei care solicitau azil în România primeau drept de muncă după un an. Dar cu modificările ulterioare din 2015, după trei luni, persoanele care solicită azil pot primi drept de muncă. Eu m-am încadrat în situaţia asa, am drept de muncă, dar ca cetăţean fără viză. Am reuşit să depun o cerere la Colegiul Medicilor din Baia Mare, am primit drept de liberă practică şi am reuşit să obţin acest post la UPU pe perioadă determinată de maxim trei ani, sub supravegherea specialiştilor”, explică el.

Naveta cu autostopul pentru a putea ajunge la serviciu

Decoamdată, tânărul face naveta de la Şomcuta Mare la Baia Mare în fiecare dimineaţă, cu ”autostopul”. El spune că de la ora 06.30 porneşte de acasă pentru a găsi o maşină cu care să ajungă la Baia Mare, însă îşi doreşte să se mute în chirie. De asemenea, despre colectiv spune că este extaordinar şi că s-a putut acomoda foarte bine. ”Munca de la Urgenţă e foarte frumoasă, sunt foarte mulţumit de colegii mei, m-au primit cu braţele deschise şi sunt alături de mine la nivel profesional şi chiar le mulţumesc foarte mult”, spune el.

Despre familie, însă, vorbeşte foarte greu şi foarte puţin. Acasă mai are 11 fraţi şi surori, despre care nu vrea să vorbească. Cu mare greutate explică doar că toţi se bucură pentru el că e aici, dar nimic mai mult.

Deocamdată, dosarul lui Nazar se judecă la Judecătoria Baia Mare, pentru a se stabili dacă se încadrează sau nu pentru a primi o formă de protecţie din partea statului. Dacă va primi statutul de refugiat, Nazar spune că îşi doreşte să dea examenul de Rezidenţiat şi chiar se gândeşte că s-ar putea stabili aici.

”Ţara asta mi se pare potrivită pentru a trăi aici. Sigur că sunt şi probleme economice, dar eu tot aşa spun la toată lumea să aibă răbare că o să fie bine, că într-o zi nu se rezolvă nimic. Eu m-am adaptat foarte bine, mai ales că poporul român este foarte bun, apreciază ce faci, sunt sociabili, amabli, sunt miloşi, au milă de alţii şi când văd străini care nu fac rău ci vin să studieze sau să facă ceva bun, sunt bucuroşi, încearcă să ajute. Am prieteni români de când am fost la Bucureşti şi la Craiova care mi-au fost alături, ne ajutăm între noi, dar au fost şi situaţii în care, dacă spuneam că sunt din Afganistan, m-au strigat «terorist» şi «Bin Laden». Dar asta e părerea unora, nu pot să mă supăr”, completează el.

„Este un câştig pentru spital“

Mohamed Nazar a început studiile la Craiova, iar după trei ani s-a transferat la Bucureşti, unde a absolvit în 2015. Potrivit legii, el nu poate da examenul de rezidenţiat, însă tânărul spune că este plin de speranţă. „Din punct de vedere medical, este un câştig pentru spitalul nostru. doctorul Nazar Mohamed lucrează în Unitatea de Primire Urgenţe, unitate de foc a spitalului şi, categoric, prezenţa lui acolo este binevenită. Din câte ştiu, s-a integrat foarte bine în colectiv, deci lucrurile merg spre bine. Mai avem un singur post pentru medic cu competenţe limitate, adică exact de tipul lui”, arată Sorina Pintea, managerului Spitalului Judeţean de Urgenţă Baia Mare.

Mai puteţi citi:

Un sat din Maramureş a devenit un adevărat magnet pentru turiştii străini: un britanic şi-a cumpărat 11 case

Baia Mare



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite