Târgul din Maramureș căruia aurul i-a schimbat viața. Mineritul i-a adus o serie de privilegii regale
0Baia Mare a fost un mic târg din Maramureș care s-a dezvoltat datorită interesului pentru aurul de aici. Același interes pentru aur a dus la obținerea unor privilegii, înaintea altor orașe mai dezvoltate din restul țării.
Primele măsuri menite să impulsioneze dezvoltarea mineritului în zonă sunt cuprinse în documentul emis de regele Ungariei, Carol Robert de Anjou (1301-1342), la 17 mai 1327, prin care o treime din urbură (prestaţia în natură datorată regalităţii), revenea proprietarului terenului pe care existau mine de aur şi argint. Actul consemna aşezarea Zazarbánya (Mina Săsar), care mai târziu s-a unit cu Baia Mare.
Vechile diplome și privilegiile regești ce au fost acordate orașului vorbesc despre procesul de urbanizare ale micului orășel de pe malul Săsarului, care a fost poate mai accelerat decât în cazul altor aşezări. Acest proces a fost favorizat de aducerea, alături de populaţia băştinaşă, a specialiştilor germani, care erau meşteri pricepuţi în practicarea mineritului şi de interesul mereu crescând al regalităţii maghiare pentru exploatarea aurului, după cum arată textul semnat de Viorel Rusu și Lucia Pop, de la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie (MJIA) Maramureș.
Baia Mare, centru economic important
„Din primul secol de existenţă consemnată documentar, Baia Mare a fost un important centru economic ai cărui locuitori, nu numai că asigurau cele necesare traiului zilnic şi achitării obligaţiilor feudale, ci produceau şi un plusprodus considerabil care era destinat schimbului comercial”, mai arată autorii în textul lor.
Despre primele măsuri menite să impulsioneze dezvoltarea mineritului în zonă, ei arată că sunt cuprinse în documentul emis de regele Ungariei, Carol Robert de Anjou (1301-1342), în anul 1327, pe 17 mai. Prin acest document se stabilea că o treime din urbură (prestaţia în natură datorată regalităţii, n.r.), revenea proprietarului terenului pe care existau mine de aur şi argint. „Actul consemna aşezarea Zazarbánya (Mina Săsar), care mai târziu s-a unit cu Baia Mare. Cel mai vechi document scris referitor la Baia Mare pe care-l cunoaștem este actul emis de cancelaria regelui Ungariei, Carol Robert de Anjou, în anul 1329, pe 29 mai”, mai arată ei.
Specialiști aduși „din afară”
Cu această ocazie a fost un proces de hotărnicie (fixarea unor hotare pe baza măsurătorilor, n.r.) între reprezentanţii magistratului din Baia Mare şi posesorii pădurilor nelocuite aflate între oraşele Baia Mare şi Baia Sprie, care formau, în vremea respectivă, o singură unitate administrativă.
„Prin acel act se acordă judelui primar al oraşelor Baia Mare şi Baia Sprie dreptul de a defrişa teritoriul împădurit dintre cele două oraşe şi a-l popula în vederea dezvoltării mineritului în zonă. Din acest document privilegial aflăm prima denumire oficială a oraşului Baia Mare şi anume „Civitas Rivuli Dominarum” (Cetatea Râul Doamnelor), actul fiind considerat documentul de atestare a oraşului cu acest nume”, mai spun autorii.
Baia Sprie, oraș situat la aproximativ zece kilometri față de Baia Mare, avea, astfel, conducere comună cu Baia Mare.
Documentul original se pare că a fost mistuit într-un incendiu. „Incendiul care a cuprins oraşul, pe la mijlocul secolului al XIV-lea, a provocat distrugeri edilitare şi pierderi materiale foarte mari. În timpul acestui dezastru au fost mistuite de foc actele ce cuprindeau drepturi dobândite până atunci. Prin urmare, conducerea oraşului a solicitat reînnoirea acestora”, mai spun autorii.
Privilegii regale pentru băimăreni
Însă primul document privilegial al oraşului Baia Mare este păstrat în forma sa originală. Este un act emis de regele Ludovic I (1342-1382), la 20 septembrie 1347, la cererea judelui Martin, a parohului Ioan, a magistrului Petru şi a notarului Ulrich. Aceștia erau juraţi din Baia Mare şi Mina Săsar (Rivulo Dominarum et Zazarbánya) și cereau reînnoirea unor privilegii.
„Reprezentanţii oraşului au făcut aceste solicitări <în numele tuturor orăşenilor şi oaspeţilor noştri>. Astfel, ne sunt oferite primele informaţii documentare despre locuitorii oraşului Baia Mare. Aflăm că exista o populaţie mai veche, <orăşenii> şi o populaţie mai nouă, aşa numiţii <oaspeţi>, care erau coloniştii (specialiştii străini), aduşi pentru impulsionarea activităţilor miniere”, mai spun autorii.
Prin acest document a fost numit un comite la conducerea celor două orașe, care au primit dreptul de a-şi alege judele şi juraţii care să se pronunţe atât în procesele obişnuite cât şi în cele ale minerilor, dar și privilegii care favorizau mineritul.
„Prin acelaşi act, locuitorii celor două oraşe au primit dreptul de a se folosi de Pădurea Neagră (Silva Nigra), aflată între ele, <fără nici o piedică>, pentru procurarea lemnului necesar construirii caselor şi la activităţile miniere. De asemenea, au primit dreptul de judecată în interiorul oraşului pentru <toate pricinile, deopotrivă cele mari şi cele mici>”, mai spun ei.
Interes regal pentru aurul băimărean
Documentul prevede şi o serie de privilegii pentru activităţile miniere desfăşurate pe teritoriul oraşului. „Alături de consiliul orăşenesc, în Baia Mare a funcţionat un Oficiu al comitelui cămării, a cărui îndatorire principală viza supraveghea mineritului şi, îndeosebi, strângerea urburii cuvenite regelui. A fost instituit dreptul de a alege anual un jude al minerilor („magistrum montis”) care, împreună cu judele („judex”) şi consiliul oraşului („magistratus”), supravegheau activităţile desfăşurate în mine şi aveau dreptul de judecată a pricinilor legate de minerit”, mai arată autorii în textul publicat.
Atenția deosebită pentru minerit certifică, de fapt, interesul pe care regalitatea îl avea pentru aurul de aici, pentru activitatea principală a locuitorilor orașului, care era mineritul și era principala sursă de venit pentru vistieria statului.
„De toate aceste drepturi, reînnoite sau dobândite prin acest act, a beneficiat comunitatea băimăreană, oraşul dobândind astfel, în adminstrarea interioară, o considerabilă autonomie care limita simţitor amestecul instituţiei comitatului de la Satu Mare, din care a făcut parte în tot Evul Mediu”, mai arată autorii.
Se încarcă comentariile...
