Tăiatul porcului în Finteuşu Mare, satul unde vieţuieşte cel mai longeviv cor de bărbaţi din România

În Maramureş, porcii se taie după aceleaşi obiceiuri de sute de ani, de Ignat, în preajma Crăciunului. Fiecare operaţiune este executată după ritualul respectat cu stricteţe şi este stropită cu câte un pahar de pălincă. Ziua în care se taie porcul începe mult înainte de răsăritul soarelui, când mai mulţi bărbaţi în putere se adună la casa gospodarului pentru a da o mână de ajutor.

La Finteuşu Mare, în gospodăria lui Ioan Pop a fost agitaţie mare încă de dimineaţă. Un porc de 120 de kilograme a fost sacrificat. Potrivit obiceiului, mai mulţi bărbaţi s-a adunat încă de la primele ore să dea o mână de ajutor gospodarului. Odată sacrificat, porcul este pârjolit cu paie, pentru a da gustul specific. ”Punem paie, să râdă focul. Doar paie de grâu, că îi dă un gust mai bun. Dar cu un pahar de pălincă parcă merge şi mai bine”, glumeşte gazda.

De altfel, întreg ritualul este presărat cu glume, iar din când în când, stropit cu câte un pahar de pălincă. ”Porcul ăsta a mâncat numai bio”, mai spune gazda, de data asta vorbind serios, pentru că porcii crescuţi în gospodăria lui au fost hrăniţi doar cu mălai şi cereale din cultura proprie. ”Ne ajutăm unii pe alţii, aşa e obiceiul la noi. Asta e tradiţia la noi şi ne mândrim că o putem păstra”, mai spune Ioan Pop.

După ce este sacrificat şi pârjolit cu atenţie, până se înmoaie şoricul, este spălat cu apă caldă şi rasă toată suprafaţa de arsuri, iar urechile sunt tăiate pe loc şi oferite, cu puţină sare, copiilor care privesc întreg spectacolul.

Carnea tocată, pregătită pentru cârnaţi

Odată operaţiunea încheiată, carnea începe să fie tranşată, iar focul este pregătit deja pentru prepararea grătarelor. ”Acum o porţionăm. O parte e măcinată şi condimentată şi pregătită pentru cârnaţi, iar o parte se pune pentru şniţele sau grătare. Acum se păstrează în congelator, dar noi o păstrăm şi în untură, ca şi cârnaţii”, spune Pop Nadia. În beciul ei, de altfel, borcanele cu untură în care stau cârnaţi prăjiţi umple rafturile, alături de murături, zacuscă şi bulion. ”Cârnaţii sunt prăjiţi si turnaţi cu untură cu tot în borcane, apoi închise bine şi se pot păstra aşa şi un an”, explică ea.

Apoi ne arată într-o cadă mare, acoperită bine, bucăţile de slănină care stau în saramură adusă de la Ocna Şugatag. ”Am folosit prima dată saramura de la Ocna Şugatag acum câţiva ani şi am văzut că gustul este mult mai bun, aşa că am decis ca şi anul ăsta să preparăm tot aşa. O ţinem în saramură cam trei-patru săptămâni, după care o punem la fum”, explică ea despre procedeul de preparare al săninii. În mod normal, apa cu sare se prepară în casă şi se spune că saramura este gata atunci când în apa sărată poate susţine un ou la suprafaţă. Gospodarii, însă, au învăţat să folosească apa gata sărată de la Ocna Şugatag, aşa cum este ea găsită în natură şi se pare că gustul este mult mai bun.  

Ziua tăiatului porcului se încheie după ce slănina este pregătită pentru saramură, cârnaţii pentru afumat, iar carnea pentru congelator. Însă nimeni nu pleacă acasă pânănu se face ”pomana porcului”, momentul în care sunt degustate preparatele din porcul sacrificat.

Corul din Finteuş, cel mai longeviv din ţară

Pop Ioan e şi membru în Corul din Finteuş. Şi pentru că e sezonul colindelor, au venit şi câţiva membrii ai corului din Finteuşu Mare, alcătuit numai din bărbaţi, pentru a încălzi atosfera. Acesta e cel mai longeviv cor de bărbaţi din România şi a cântat la 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia.

Întreaga operaţiune a fost transmisă de un blogger din Maramureş live, pe Facebook, pentru ca românii din străinătate să poată vedea întreaga acţiune.

Sacrificarea porcului, obicei precreştin

Sacrificarea porcului de Craciun are un corespondent în precreştinism, când în ziua cea mai scurta din an, la Solstiţiul de iarnă, vechii daci sacrificau un porc, ce simboliza zeul întunericului. Scopul era acela de a-l îmbuna pe zeu, iar ca rezultat, zilele începeau din nou să crească. Astfel, Craciunul se suprapune, oarecum, cu această sărbătoare a luminii la precreştini.