Pe marginea prăpastiei din cauza drogurilor: povestea unui român ajuns în Germania
0Chris, un băimărean de 33 de ani, poate spune că până la vârsta asta a acumulat experienţă de viaţă cât alţii nu reuşesc niciodată. Mirajul Occidentului l-a fascinat şi pe el, însă experienţa traumatizantă pe care a trăit-o acolo l-a împins pe marginea prăpastiei.
Numele lui este Chris, dar îşi spune „Ugly Boy”. Corpul şi o parte din faţă sunt acoperite de tatuaje. Însă sub masca de dur, „antisocial”, cum îi spune tatuajul din zona gâtului, se ascunde o persoană care vrea să împărtăşească din experienţa traumatizantă prin care a trecut.
Chris lucrează în domeniul informaticii. În urmă cu trei ani, un contract ”de nerefuzat” l-a făcut să ajungă în Germania, acolo unde credea că va începe o viaţă nouă. Viaţa nouă a început, dar în scurt timp avea să înţelegă că nu urma să fie deloc aşa cum şi-a închipuit-o. În 2014 a ajuns în Germania, într-o suburbie a oraşului Stuttgart, unde a început munca de IT-ist, la o firmă de transport de energie electrică. Faptul că este român în firma în care lucrau doar germani l-a făcut să înţeleagă – spune el - cum se simţea un ”negru pe plantaţie” înainte de anii `60. ”S-au plâns inclusiv că m-au auzit vorbind româneşte cu cineva. M-au reclamat superiorului”, spune el. Reclamaţiile au curs una după alta. ”Primele şase luni făceam servicii ca angajat al unei firme externe. Chiar şi în acea perioadă am avut necazuri”, mai spune el.
După şase luni a fost angajat la firma respectivă, ca „intern”, apoi chiar la început a participat la un curs de specializare. La sfârşitul seminarului, el şi-a permis să dea un feedback, argumentând că pregătirea la care a participat nu este realizată în cea mai bună formulă. ”I-am trimis un mail celui care a ţinut cursul şi i-am arătat că felul în care este ţinut cursul este depăşit, departe de a fi profesionist. Atunci au început problemele. Ziua următoare am fost chemat la şeful mare în birou şi mi-a spus că s-a plâns de mine, iar eu i-am spus că mi se pare jenant că adulţii acţionează ca nişte copii care se pârăsc. Apoi am avut multe idei care puteau fi implementate în sistem, însă niciuna nu a fost acceptată, dar câteva luni mai târziu erau puse în practică de alţii”, spune băimăreanul.
Al doilea seminar a fost cel la care a cedat nervos, după un nou moment tensionat. ”Ceea ce se vorbea la seminarul respectiv era tocmai ceea ce propusesem eu cu ceva timp înainte, însă am fost ignorat”, mai arată el. Toate aceste refuzuri, dar şi coportamentul celor din firma la care lucra îl făceau să se simtă tensionat, să acumuleze frustrări, iar acest nou eşec l-a făcut să cedeze psihic.
A vrut să-şi „anestezieze simţurile”
Avea deja cam un an şi jumătate de când lucra acolo, iar frustrările şi stresul se acumulau, astfel că până la consumul de substanţe interzise a mai fost doar un pas. ”Nu mai puteam să-i aud, încercam să blochez cumva toată prostia pe care o vedeam şi o auzeam în jurul meu. Am încercat să-mi anesteziez simţurile, pentru că tot ce simţeam era furie, repulsie, ură faţă e mine şi de toţi oamenii aceia. Îmi doream doar să mă răzbun, însă mă gândeam la urmări şi nu am vrut să fac rău cuiva”, spune Chris. Aşa că cea mai uşoară alegere pe care a putut să o ia atunci a fost să recurgă la consumul de substanţe interzise. ”Luam tot ce găseam: cannabis, amfetamine, cocaină, MDMA, extasy, ketamină, ciuperci, orice”, mai spune el. Le alterna, dar în general lua ce îi pica la îndemână. ”Nu mâncam mai deloc, slăbisem 10 kilograme într-un an de zile. Nu mai eram sigur că voi ajunge acasă întreg, dar nici voinţă să trăiesc nu mai aveam. Totul se rezuma la droguri, sex, pe care le vedeam ca o pedeapsă autodistructivă. Pentru că în tot procesul acesta am pierdut tot ce înseamnă capacitate de a iubi, de a simţi emoţie, aşa că mă culcam cu persoane pentru care nu simţeam nimic, mă simţeam cumva folosit pentru că simţeam doar repulsie faţă de propria persoană”, se justifică bărbatul. Dintr-o astfel de relaţie pasageră a venit pe lume fiica lui, o situaţie care i-a adus un stres suplimentar, pentru că cu mama ei nu avea niciun fel de relaţie. ”A decis, pur şi simplu, să păstreze copilul, iar eu am fost pus în faţa unui fapt, fără să am posbilitatea de a alege. Am perceput-o ca pe o trădare”, mai spune el. Însă, aşa cum era firesc, la un timp după naşterea micuţei, atitudinea lui s-a schimbat, la fel şi a mamei copilului lui. Nu formază un cuplu, însă păstrează o relaţie şi are grijă de fiica lui. „Ştiu că sună ca un şablon, dar acum, tot ce fac, fac pentru ea”, mai spune el.
Fetiţa lui s-a născut în mai, anul trecut, dar atunci, viaţa lui nu era deloc uşoară, aşa că imediat după asta nervii lui au cedat. A ajuns la psihiatrie. ”Aveam în minte imaginea unei pesoane căzute la pământ, pe care toată lumea o loveşte, o scuipă, dar nu vrea încă să se ridice. Mai aveam puţin şi îmi venea să zâmbesc ostentativ. Era un fel de resemnare bolnăvicioasă, dar ştiam că nu e încă momentul. Tot ce îmi doream era ca această poveste să mă doboare de tot, fizic şi psihic, a fost aproape ca un joc de autodistrugere pentru mine, pentru că ştiam că urma să mă ridic de acolo”. A luat antidepresive, care aproape l-au dus la moarte. ”Am luat două doze, la interval foarte scurt, iar apoi am urcat la volan.” Într-un final a ajuns acasă, însă nu îşi aminteşte ultima parte a drumului, ceea ce l-a făcut să simtă că jocul lui frizează moartea.
Viaţa lui o luase razna complet, era total scăpată de sub control şi tot ce îl făcea să reziste psihic erau substanţele.
Schimbare radicală în viaţă
După trei ani, a venit momentul să ia o decizie radicală. şi-a înaintat demisia, urmând ca în scurt timp să se întoarcă în ţară. ”În august anul trecut mi-am depus demisia, însă intră în vigoare abia în acest an, la 1 iulie. Acum am concediu, dar m-au lăsat să plec mai repede, cu condiţia să nu-i dau în judecată pentru că mi-au încălcat cam toate drepturile esenţiale. Asta a fost înţelegerea. Cei din jurul meu spuneau că-s nebun să renunţ la un salariu atât de bun şi la o asemenea firmă. Toţi îmi recomandau să rămân şi să mai încerc. Însă mult prea puţini români ştiu ce înseamnă cu adevărat Occidentul, pentru că majoritatea trăiesc prin comunităţi de români. Noi, aici însă avem mult mai multă libertate decât au occidentalii”.
Despre depedenţa de droguri se vorbeşte în cărţi de specialitate. Foşti consumatori au fost de acord să-şi spună poveştile la televizor, să afle şi alţii cât de greu este să scapi de această dependenţă. Chris este atipic. De câteva săptămâni revenit în ţară, spune că nu a mai simţit nicio clipă nevoia să mai consume ceva. ”Dependenţa aceasta e mai mult psihică, nu fizică. Odată ce am ajuns acasă, nu am mai avut nevoie de nimic. Nu doar atât, dar chiar de ziua mea, în august, voi face un pas şi mai radical, pentru că eu văd acum acest eveniment ca pe o renaştere. Renunţ la fast-food, la zahăr, la hrană procesată, medicamente, tutun, cofeină etc. Vreau să-mi schimb total stilul de viaţă”, mai promite el.
Acum urmează să deschidă un club social la Băiţa, unde persoane care au trecut prin ceea ce a trecut el, care clachează, care-şi „pierd identitatea”, tineri în special, vor avea un loc unde să se poată regăsi. Experienţa aceasta i-a adus ideea de a ajuta şi pe alţii, care au nevoie de cineva care le cunoaşte durerea, suferinţa, care înţelege prin ce trec. ”Nu pot să vindec pe nimeni, dar pot încerca să-i pun din nou <pe şine>. Vreau să le dovedesc că nu au nevoie de terapii, sau hipnoză şi alte experimente psiho-sociale, lupta mea e să le dovedesc că nu au nevoie să-şi cheltuie banii pe aşa ceva, nu au nevoie decât de ei înşişi pentru a se vindeca”, conchide el.
Experienţă în showbiz
În paralel, pe lângă job, Chris a participat la mai multe castinguri, iar la câteva dintre ele a fost selectat să participe la şedinţe foto. A ajuns, astfel imaginea unei mărci de îmbrăcăminte şi a jucat într-un videoclip muzical. Astăzi, spune că nu l-ar „deranja” o activitate în showbiz, deşi nu este principalul său plan de viitor.
Psihologii spun că există mecanisme fine în legătură cu emigrarea şi imigrarea, iar adaptarea poate fi dificilă şi într-un sens şi în celălalt. „Odată plecată, persoana se simte <outsider> în noua societate, adaptarea se face de multe ori anevoios, într-un ritm personal. E nevoie de aproximativ şase luni, în general. La întoarcere, se poate constata o nouă realitate, o nouă stare de fapt, reapărând din nou starea de nesiguranţă”, a arătat psihologul clinician Dana Crişan.
Mai puteţi citi:
Se încarcă comentariile...
