FOTO Laboratorul de Radioterapie cu Energii Înalte de la Spitalul Judeţean din Baia Mare, inaugurat în prezenţa ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sorina Pintea, Ministrul Sănătăţii a inaugurat laboratorul de radioterapie din cadrul spitalului pe care l-a manageriat. FOTO: Adevărul
Sorina Pintea, Ministrul Sănătăţii a inaugurat laboratorul de radioterapie din cadrul spitalului pe care l-a manageriat. FOTO: Adevărul

Miercuri, 3 aprilie, a fost dat în funcţiune Laboratorul de Radioterapie cu Energii Înalte de la Spitalul Judeţean din Baia Mare. Investiţia în valoare de aproximativ 5 milioane de euro a fost suportată din mai multe surse de finanţare. Clădirea care găzduieşte buncărul a fost construită din fonduri proprii, iar echipamentul a fost achiziţionat de către Ministerul Sănătăţii în cadrul unui proiect cu Banca Mondială.

Pacienţii cu afecţiuni oncologice din judeţul Maramureş, dar şi din zonele limitrofe vor putea beneficia de tratament radioterapeutic modern începând de joi, 4 aprilie. 

„Sunt mândră şi emoţionată în acelaşi timp pentru că aici este şi munca mea în calitate de fost manager al acestui spital. Am pornit în 2013 de la un aparat de cobaltoterapie impropriu pentru tratamentul pacienţilor cu afecţiuni oncologice, am reuşit ca în anul 2017 să ne mobilizăm şi să începem construcţia noilor spaţii destinate laboratorului de radioterapie. Mulţumesc personalului medical, foştilor mei colegi, doctori şi asistenţi medicali, care au muncit şi au dat posibilitatea spitalului de a realiza venituri proprii din care au fost achiziţionate echipamentele”, a declarat Sorina Pintea, Ministrul Sănătăţii. 

12.800 de bolnavi de cancer în judeţul Maramureş

În ultimii ani a crescut îngrijorător de mult numărul bolnavilor de cancer, iar noul Laborator de Radioterapie cu Energii Înalte este important pentru urmarea unor tratamente care pot să le ofere o viaţă mai lungă.

În momentul de faţă, în laborator există un accelerator liniar, un computer tomograf cu o opţiune de simulare, un sistem de plan tratament, sisteme de dozimetrie şi de contenţie pregătite pentru a trata peste 700 pacienţi anual. Numărul pacienţilor se va dubla însă de la finalul anului, când laboratorul va fi dotat şi cu un al doilea accelerator liniar şi aparatură de brahiterapie.

„La tomograf se vede tumora dacă are de la un centimetru în sus, la RMN se vede sub un centimetru, iar la PET CT se vede chiar dacă e cât un bob de piper. Datorită acestor mijloace de investigaţii, diagnosticul se poate pune mult mai repede şi durata medie de viaţă a bolnavilor a crescut”, a spus directorul interimar al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Baia Mare, Vasile Pop.

Laboratorul de Radioterapie are 10 paturi, iar personalul medical care deserveşte centrul este format din 3 medici specialişti, 9 asistenţi medicali specializaţi în radiologie şi radioterapie şi 2 fizicieni.

Opt astfel de centre de radioterapie vor funcţiona în România

Sorina Pintea, Ministru Sănătăţii a precizat ca la nivel national vor funcţiona opt astfel de centre de raditerapie, care să ofere servicii medicale la standarde moderne. Este vorba despre centrele din Oradea, Cluj-Napoca, Timişoara, Glaţi, Craiova Constanţa şi Bucureşti. Cel mai probabil, acestea vor fi finalizate până in ianuarie 2020.

„O parte a aparatelor sunt deja livrate, dar acestea trebuie calibrate. De asemenea, avem nevoie de personal calificat care să acopere actul medical în aceste centre de radioterapie. România ar avea nevoie de un necesar de 140 de centre de radioterapie, iar momentan sunt doar 35 de astfel de centre, atât în sistemul public cât şi în cel privat”, a mai spus Sorina Pintea, Ministrul Sănătăţii.

Citeşte şi

Salvator şi în timpul liber: a ajutat o femeie care făcuse şoc anafilactic. „Nu consider că am făcut ceva deosebit“

Un poliţist local din Baia Mare, pe urmele lui Tibi Uşeriu: „Îmi doresc să trăiesc visul de a cuceri Cercul Polar”

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite