De ce dispar vechile porţi maramureşene. Ce spun specialiştii despre fenomen
0
Porţile maramureşene vechi sunt pe cale de dispariţie. Chiar dacă se mai fac unele noi, acestea sunt moderne şi nu au multe în comun cu simbolisica vechilor porţi tradiţionale.
Viitorul tradiţiilor este incert în general, cu toate eforturile care se fac din partea unor oameni – puţini la număr– de a le păstra. Din păcate, în Maramureş se resimte tot mai acut, mai ales pentru faptul că aici, tradiţiile şi obiceiurile au făcut, mereu, deliciul turiştilor. Iar după revoluţie, după ce industria a dispărut aproape în totalitate, turismul a rămas una dintre principalele surse de venit ale maramureşenilor.
Porţile maramureşene, cândva mândria oricărui sătean din zona istorică a judeţului, sunt în aceeaşi siutaţie, Dacă mergi acum prin satele din Maramureş o să constaţi că celebrele porţi cu cinci stâlpi, sculptate cu diferite simboluri şi care aduceau atâta mândrie posesorilor, au fost înlocuite în mare măsură cu unele noi, din metal, moderne.
Oamenii au o explicaţie mai mult decât justificată a motivelor pentru care renunţă la ele: „sunt scumpe. Au nevoie de întreţinere care costă foarte mult”, spun cei care încă le mai au în faţa casei.
„Ne costă 10 milioane pe an întreţinerea”
În satul Mara, prima localitate după ce ai trecut Pasul Gutâi, e prima întâlnire cu Maramureşul istoric, însă destul de puţin mai aminteşte de ceea ce făcea odată cunoscute satele maramureşene. Rareori mai vezi, din viteza maşinii ,câte o poartă înaltă, pe cinci stâlpi, sculptată. Mult mai rar, spre deloc mai sunt văzute porţile vechi, din lem, fără ornamente şi la o înălţime medie.
Un mic magazin sătesc, cu un bar cu terasă, se evidenţiază de la distanţă. Poarta mare, din fier forjat, contrastează cu mesele şi băncile din faţa casei, care învită muşteriii să zobovească la un pahar de pălincă, după o zi istovitoare de muncă. Proprietarii, un cuplu de vârstă mijlocie, explică de ce şi-au făcut poarta din metal.
„Noi am avut de aia bătrânească, ca o leasă la oi. Avem poză cu ea. Da’ am renunţat de mult. Gardul şi porţile astea de fier le-am făcut de v’o 20 de ani”, spune Maria Bohotici. Întrebată despre preţ, nu-i face plăcere să răspundă. Face doar un gest că mâna şi apoi completează. „Nici nu s-o meritat. Că le mănâncă sarea şi rugina (sarea aruncată ca material antiderapant pe drumul naţional, care trece prin faţa casei, n.r.). În tăt anu’ le vopsim, costă 10 milioane (1.000 de lei, n.r.). Alea de lemn îs frumoase, da’ şi alea trebe înteţinute. Trebe spălate, lăcuite, în tăt’ anu, măcar o dată pă an, primăvara”, mai spune ea, apoi ne arată poza cu vechea poartă, în care stătea încadrat, mândru, fostul ei socru.
„Mai are un pic şi cade”
Peste drum, o altă casă mare, modernă, care nu are nimic în comun cu vechile case tradiţionale. Progresul este firesc, toată lumea îşi doreşte condiţii de viaţă mai bune, iar sătenii din Maramureş, oameni harnici şi gospodari, ştiu şi cum să obţină asta. Fără vreo legătură de familie, dar cu acelaşi nume, Anca Bohotici (39 de ani) spune că abia aşteaptă să renunţe la vechea poartă din lemn pe care o mai are. E singurul obiect care mai aminteşte de specificul maramureşean, dar asta nu o deranjează.
„Mai are un pic şi-i dusă. Trebuie timp şi nu avem cine să o recondiţioneze”, spune ea. Nu are în familie pe nimeni care să se priceapă, iar meşterii pare că se răresc. „Cred că mai sunt meşteri, dar noi nu mai cunoaştem. Nu ştiu cât ar fi de scumpă, dar după cum s-a scumpit şi lemnul...”, spune ea.
„A fost făcută în 1992, dar nu mai ţin minte de cine, un meşter din Berbeşti, parcă. La valoarea banilor de atunci, nu era aşa de scumpă. Acum s-au scumpit foarte mult”, mai spune ea. „Am zis că o lăsăm până cade singură, apoi facem alta. Dar nu cred că va fi tot de lemn”, completează femeia.
Dispariţia obiectelor de patrimoniu, problemă veche
Etnologul Pamfil Bilţiu spune că dispariţia acestor obiecte este remarcată de mulţi ani, şi nu se referă doar la porţi, ci şi la vechile case, despre care spune că sunt foarte puţine conservat in situ. „Probema asta e mai veche. Eu m-am luptat cu ea cam de 40-50 de ani, de când am început cariera în cultură. Sunt mai mulţi factori: casele vechi s-au vândut la străini, care ba le-au transformat în mobilă, ba şi-au făcut case de vacanţă din ele, pe unde le-au dus. Cu porţile, însă, este o altă problemă. Porţi noi s-au mai făcut în ultima vreme, însă cele vechi nu au fost conservate şi foarte multe au dispărut. Eu am tot încercat să protejez o poartă din Budeşti. Era extrem de interesantă pentru că avea nişte lucruri unice: ciuperca, ornament care nu există pe multe porţi, sau petrecăreţul. Ciuperca simbolizează bunăstare, belşug, viaţa lungă. Ulterior am auzit că a fost vândută în Hoteni, dar am fost acolo şi am căutat-o, în timp ce făceam o cercetare, dar nu am găsit-o la nimeni. Probabil a ajuns în străinătate”, spune el.
Etnologul a făcut o cercetare despre ornamentica porţilor maramureşene, în urma căreia spune că a constatat, cu părere de rău, că vechile porţi, făcute de meşteri mari, sunt în paragină. „Nu le restaurează nimeni. Dacă ar fi primari care să aibă înţelegere... Însă, ca să-i ceri cuiva să protejeze lucrurile de patrimoniu, trebuie să înţeleagă ce e patrimonul şi ce importanţă are”, mai spune el cu regret. Apoi îşi aminteşte de o altă poartă cu valoare de patromoniu, lăsată în paragină la Ocna Şugatag. „Este la casa parohială. Am vorbit cu primarul de la acea vreme, dar din păcate, nu a fost restaurată” mai spune el.
Pe de altă parte, mai spune el, foarte mulţi maramureşeni sunt plecaţi la muncă în străinătate, iar asta le influenţează părerile şi gusturile în ce priveşte gospodăria. „Îşi fac porţi de genul celor din Spania sau Italia. Noi nu avem nişte legi, cum are Danemarca de exemplu, care protejează aceste lucruri”, mai spune etnologul.
A dispărut cea mai veche casă din lemn din Maramureş
Pamfil Bilţiu mai relatează, apoi, cum tot datorită neglijenţei tuturor celor care ar putea face ceva, a dispărut cea mai veche casă din lemn din Maramureş, ce data din secolul al XVII-lea şi în care se presupune că ar fi petrecut timp haiducul Pintea cu ortacii săi. „Era o casă foarte veche la Cupşeni. O vreme am făcut acolo filmări, dar un vânt puternic a distrus-o. Am mers pe la primărie şi am cerut ajutor pentru recondiţionarea ei, am încercat şi la Muzeul de Etnografie, am încerca să o conserevăm, dar nu s-a ocupat nimeni. Aşa a dispărut cea mai veche casă din Maramureş, din secolul al XVII-lea. Noi avem foarte puţine case conservate in situ, nu ştiu dacă avem cinci, de toate”, mai completează el.
Simbolistica porţii
Poarta, ca simbolistică, împarte răul de bine, zona sacră, de cea lumească. Crucea apare fecvent pe porţile maramureşene, cu toate că este un simbol precreştin. De asemenea, simbolul păsării sau cocoşul, care simbolizează viaţa sau sifletul casei, sau simbolul soarelui sau cel al funiei, care reprezintă continuitatea, sau liniile ca nişte fascii, reprezentând familia, rudele.
Un simbol fascinant care apare adesea sculptat în lemn în Maramureş este cel în forma unii dinte de fierăstrău, care apare pe toate obiectele bărbăteşti şi mai este denumit „dintele de lup”.
Vă mai recomandăm şi:
Şansele ca negocierile să pună capăt războiului. De cine ar asculta până şi Putin
Motivul pentru care o refugiată cerşeşte pe străzile Clujului. „Avem nevoie de ajutor, Ukraine”
Se încarcă comentariile...
