Cum au ajuns armenii în Transilvania. „Avem nume precum Covrig sau Vărzar, pentru că au primit porecle“

Simbol al armenilor

Comunitatea de armeni din Maramureş numără 46 de membri, după ce zeci de ani această etnie a fost ca şi inexistentă. Istoria arată care au fost marile motive care au dus la diminuarea numărului de locuitori.

Armenii din Trasilvania sunt în cea mai mare parte catolici. În Transilvania, prezenţa unor colonii armeneşti sunt atestate încă din timpul ducelui Geza şi al regelui Ştefan (997-1038), când cronicari maghiari notau că s-au stabilit în regat, pe lâgă poloni, greci şi spanioli, un mare număr de armeni, care au fost înzestraţi cu privilegii şi cu titluri nobiliare. 

Potrivit uniuneaarmenilor.ro, în Transilvania, cel mai vechi document care atestă prezenţa armenilor aici este un document din 1821, al lui Ladislau IV, în care se pomenşte de Terra Armenorum şi de Monasterium Armenorum, care le-a aparţinut armenilor. De asemenea cel mai important eveniment păstrat în isorie este întemeierea, la 1700, a oraşului Armenopolis, actualul Gherla, lângă satul Gherla. Aici existau armeni încă de la 1672 şi, cu aprobarea Împăratului Leopold I (1657-1705), au construit acest oraş armenesc plătind suma de 25.000 florini în schimbul permisiunii primite de la Viena. Astfel, 3.000 de armeni s-au stabilit în acest important centru manufacturier din Transilvania.

Al doilea mare eveniment păstrat in istorie se referă la întemeierea celui de-al doilea mare oraş armenesc, Elisabetopolis, actualul Dubrăveni. Aici, mai arată aceeaşi sursă, a existat o colinie de armeni încă din 1658. „Prin decret imperial, în 1799 cele două oraşe armeneşti au fost declarate «oraşe regale libere». Locuitorilor armeni – care au trecut la catolicism, lăsându-se convertiţi de episcopul Oxendius Vărzărescu – li s-au acordat privilegii, permiţându-li-se să se autoadministreze, să aibă tribunale şi legi proprii. În Transilvania, în perioada aceea, mai trăiau armeni şi în localităţile Frumoasa, Sibiu, Oradea, Bistriţa, Târgu Secuiesc, Sfântu Gheorghe. De remarcat că, în oraşele intens populate de armeni din Transilvania, pe lângă primar şi sfatul bătrânilor, care erau aleşi de localnici, armenii aveau tribunal propriu unde se judeca după legile primului cod civil armean, al lui Măkhitar Goş (sec. al XIII-lea). Împăratul Franz Joseph (1848-1916) îi aprecia pe armeni ca fiind «foarte importanţi prin comerţul pe care-l desfăşoară»”, arată aceeaşi sursă.

„În Maramureş au venit mai mult cu afaceri”

Sorin Gădălean, Preşedintele Uniunii Armenilor din Maramureş, a arătat că în judeţ nu au exstat comunităţi de armeni atât de compacte ca şi la Dumbrăveni sau Gherla, însă aici au venit mai mult cu afaceri.  „La Dumbrăveni au fost şapte biserici. Aici, însă, au venit cu afaceri. Au avut un cazino în Şomcuta Mare, un restaurant în Băiuţ, nişte magazine în Baia Mare, aşa au venit armenii în Baia Mare, prin secolele XVIII-XIX. Mai sunt unii care nu sunt membri ai Uniunii Armenilor, mai sunt alţii care se simt mai degrabă maghiari decât armeni”, explică el.

Un fenomen interesant a apărut la 1930, când în urma recensământului nu a mai existat niciun armean înregistrat. Sorin Gădălean explică fenomenul. „La recensământul din 1930 nu s-a declarat nici măcar unul armenan, pentru că biserica le-a cerut, după unire, să se declare maghiari. Primul recensământ al României Mari - făcut cu ajutorul belgienilor, pe principii moderne - nu avea armeni. Cifra lor era 0”, mai spune el.

Cercetările ulterioare au descoperit printr-o pură întâmplare, unde s-au „ascuns” armenii şi cum au putut fi ei, totuşi, înregistraţi undeva. „Am găsit un document emis după ce a ars acoperşul bisericii din Gherla la 1930 şi ceva. Cineva a adunat bani din comunităţile armene pentru refacerea acoperişului şi a ţinut evidenţa, pe familii şi pe localităţi. Aşa am găsit familiile de armeni din Băiuţ şi din alte părţi din judeţ, fiindcă maghiarizarea a fost destul de dură şi în rândul armenilor din Transilvania”, mai spune preşedintele armenilor.

Hollosi Simon, revendicat de armeni

Numele pictorului asociat cu Şcoala băimăreană, Hollosi Simon, este revendicat de armeni. Conform unor documente istorice, acesta provenea dintr-o veche familie nobiliară armeană. „Hollosi, până în 1848 se numea Corbul. Acesta era numele lui adevărat. Armenii aveau nume foarte complexe, iar când au ajuns în Moldova, foloseau mai mult porecle. El, pentru că era negru, i s-a spus «Corbul». Avem, de exemplu, nume precum Estegar, pentru că era stegarul comunităţii. Mai avem nume precum Covrig, Vărzar, etc., pentru că au primit porecle, care au rămas nume”, mai spune Sorin Gădălean.

Hollosi Simon a fost un pictor maghiar, de origine armeană şi este considerat unul din cei mai importanţi pictori maghiari, adepţi ai naturalismului şi realismului, în pictura secolului XIX. De asemenea, a fost creatorul Şcolii de pictură băimărene, tabără de creaţie artistică ce a avut o activitate semnificativă. Simon Hollósy s-a născut în data de 2 februarie 1857, la Sighetu Marmaţiei, într-o familie de origine armeană venită din Moldova. Porecla folosită între prieteni era Corbul.