Ce caută turiştii în Breb, satul cel mai vizitat din Maramureş: „Oamenii de aici nu au pierdut valorile adevărate: familia, viaţa simplă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Casă din Breb FOTO 123 RF
Casă din Breb FOTO 123 RF

Privit de sus, de pe drumul ce leagă Cavnicul de Ocna Şugatag, satul Breb oferă trecătorului o privelişte de basm. Casele se înşiră pe dealurile dimprejur, cu imaginea Crestei Cocoşului pe fundal, într-un peisaj pur şi simplu spectaculos.

GALERIE FOTO 

Dincolo de imagine şi peisaj, proverbul „omul sfinţeşte locul” este dovedit aici fără echivoc. Identitatea culturală este păstrată aşa cum a fost moştenită din străbuni, iar străinii care s-au stabilit în sat nu fac altceva decât să o perpetueze.

Pensiunile au apărut una după alta şi, chiar dacă unele sunt mari, cu aspect contemporan, altele oferă spaţiu de cazare în căsuţe mici, din lemn, restaurate. Cel mai cunoscut dintre toţi străinii instalaţi la Breb este Duncan Ridgley, britanicul care a fotografiat vedete pentru marile tabloide britanice. După ce, timp de 10 ani a călătorit prin toată lumea, când a ajuns la Breb, a cumpărat o bucată de pământ şi a adus mai multe căsuţe vechi, din lemn, din tot judeţul, pe care le-a restaurat şi a făcut acolo un sat de vacanţă.

Alţi străini şi-au făcut doar câte o căsuţă, unde vin să-şi petreacă verile. Însă cele două căsuţe „ale prinţului Charles” (care de fapt nu mai aparţin fundaţiei lui) sunt, la rândul lor, obiectiv turistic.

breb

În centru satului, o clădire mare cu un magazin în curte, încă în construcţie, se anunţă a fi un complex turistic modern. Proprietarul, un tânăr de 32 de ani, ştie ce caută acolo turiştii. „Sunt mulţi, da (turişti, n.r.). Vin din vara şi până în toamnă, mai vin de Crăciun şi de Revelion. Aici, mai sus, pe stânga sunt casele prinţului Charles, mai în jos e biserica din lemn, cea veche. Mulţi vin să urce la Creasta Cocoşului, mai e un tău - cum îi zicem noi - «Tăul Morărenilor». Unii vin şi tot rămân aici. Alţii să vadă mănăstirile Bârsana sau Săpânţa, care sunt aproape”, spune Silviu Vesa. „Aici e o familie de englezi, una e mai încolo (pe aceeaşi stradă, n.r.), la camping; mai sunt două familii de francezi, deci sunt mulţi. În plus, sunt veniţi de la Cluj şi de la Oradea, care au restaurat căsuţe din lemn”, completează el.

Bătrână din sat: „vin la căsâle luʼ prinţu”

Dacă mergi pe uliţele satului, destul de des poţi vedea persoane cu rucsaci în spate, gata de drum. Sătenii s-au obişnuit cu ei şi sunt chiar mândri de faptul că satul lor e atât de vizitat. „Vin mulţi pentru locul ăsta frumos şi pentru peisaj”, spune o tânără, venită la rude în sat.

Dacă eşti străin şi mergi pe uliţă, este imposibil să nu te întâmpine cineva la o poartă să te întrebe dacă te poate ajuta cu ceva. O bătrână intră în vorbă uşor cu noi, iar vecina ei îşi lasă lucrul pentru câteva minute să vadă dacă nu poate da şi ea o mână de ajutor: „Nici nu ştiu câţi îs. Da-s mulţi. Aici îs căsâle luʼ prinţuʼ. Zin şi-aici (vin la casele prinţului, n.r.). O stat şi aici. Mai sus de sat îs o grămaʼ de căsʼ, aice s-o localizat”, spune Maria Petric, o bătrână de 76 de ani.

Întrebată dacă sătenii nu sunt deranjaţi de prezenţa străinilor, răspunsul vine ferm: „Nuu, îs foarte buni”, spune ea. Dar nu „buni” în sensul că i-ar ajuta în vreun fel, pentru simplul motiv că nu au nevoie să fie ajutaţi. „Cu ce să ne ajute, că noi nu avem nevoie de nimic. Nu suntem săraci, să ne ajute. Mazăre, păstaie (fasole verde, n.r.), picioică, lapte, brânză, no! Dacă cu de-aieste ne ocupăm, de tăte avem”, spune ea mândră. „Vin aici că le place liniştea. Mâncarea-i ieftină. Ieu cu 10 lei lităra (litru, n.r.) de smântână. Mai ieftină mâncare ca aici, nu-i. Am avut păstăi, picioici, bugăţʼ (destui, n.r.). Feri, doamne, cât amar (de recoltă, n.r.), cât aduc oamenii. Aşe ceva n-ai văzut în veci. Bine-o dat Dumnezo anu-aiesta! Am pus şi pă iarnă. Aşe an bogat, rar o fost”, spune bătrâna mulţumită. „Vin, tătă vara vin. Şi astăzʼ o foʼ, nu ştiu câţʼ o foʼ. Vin şi fac poză, daʼ o şi stat aici două persoane, ori tri, până amu. Le place foarte mult aici”, spune Maria Vraja, a doua săteană care intră în vorbă.

breb

Doar câţiva metri mai în sus pe uliţă, o altă femeie merge la muncă. Nu la câmp, ci la o pensiune. „Ştiu că îs mulţi, daʼ io nu prea vorbesc cu ei. Eu lucrez la o pensiune aici ca femeie de servici. Fac curăţenie. Daʼ tăt timpuʼ vin turişti”, spune Pop Ileană.

Ulieţele satului, adevărate drumuri de ţară

Uliţele din sat nu sunt asfaltate, şi nu din cauză că primăria nu ar fi vrut, ci pentru că cei veniţi în sat vor să se păstreze totul aşa, ca odinioară. Astfel, doar drumul principal din sat este asfaltat, însă celelalte uliţe sunt drumuri de ţară în adevăratul sens al cuvântului. Maşinile de teren circulă încet, să nu ridice praful. Un grup de trei persoane apare pe o altă uliţă. Unul este proprietarul unei pensiuni, altul este traducătorul, iar altul este un turist venit tocmai din Statele Unite. A aflat de frumuseţile locului după ce a citit într-o carte scrisă de un britanic care a stat o perioadă aici. A căutat, însă, valori despre care a aflat de la străbunicii lui, orginari din Slovacia, care au emigrat în statele Unite ale Americii şi care au încercat să le transmită mai departe.

„Familia mamei mele are rădăcini în Slovacia. Străbunicii mei au venit în America. Ei au murit când eram mic, dar ei au adus cu ei în America modul lor de viaţă şi au continuat să povestească despre asta. Am tot auzit despre asta în copilărie. Ei au trăit într-un mod foarte tradiţional. Erau greco-catolici. Am fost mereu interesat de acest mod de viaţă, pentru că îmi amintesc că îmi plăcea când eram copil”, spune Aron Maghsoudi, preot american, turist în Breb, Maramureş.

Deşi a vizitat şi locurile natale ale străbuniclor lui, spune că nu a mai găsit mare lucru din poveştile lor. „Am fost în Slovacia să-mi văd verişorii, dar nu am găsit acel mod de viaţă tradiţional. Aşa că am căutat un loc despre care am citit într-o carte, despre un stil de viaţă tradiţional, în România, într-o ţară est-europeană, cu un mod de viaţă simplu”, mai spune el. Pe de altă parte, casele mari, ultramoderne, îl contrariază. „Oamenii realizeză că poţi trăi foarte modern, cu toate facilităţile, dar nu înţeleg de ce construiesc casele astea uriaşe. Însă lucrul bun este că nu au pierdut valorile adevărate: familia, viaţa simplă. Astea sunt valorile adevărate. Astăzi, mulţi americani fac bani mulţi, călătoresc mult, e destul de simplu. Dar le lipseşte asta. Şi cred că o caută, pentru că e o parte din ceea ce suntem noi, ca oameni. Deci ăsta e un loc unde o mai poţi găsi şi sper că va mai dura pentru mult timp. Cred că ăsta e cel mai important motiv”, completează Aron Maghsoudi.

breb

Autorul cărţii care l-a inspirat pe turist este Wiliam Blacker, despre care se spune că l-ar fi convins pe prinţul Charles să doneze suma de 5.000 de lire pentru reparaţia acoperişului bisericii din lemn din sat. Cu sprijinul Ambulanţei pentru Monumente, dar şi a meşterilor din sat, a fost restaurat acoprişul bisericii monument-istoric din Breb, cunoscută şi ca „biserica de lemn cu cel mai vechi turn din România”.

Creasta Cocoşului, care se vede din sat, este o rezervaţie naturală declarată arie potejată. Gruparea de stânci vizibilă din sat este pare a fi un rest de crater vulcanic care s-a păstrat intact, având aspectul unei creste de cocoş, de unde-i vine denumirea. Numeroşi amatori de drumeţii parcurg traseul până acolo, fiind unul destul de uşor.

Mai puteţi citi:

Tradiţii legate de agricultură, în satele de pe Valea Cosăului. „Bătrânii îşi mai amintesc încă de îmblătitul cu cai“

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite