Universitatea „Vasile Alecsandri“, refuzată de ARACIS pentru calificativul de „încredere ridicată“. Ce nereguli au constatat specialiştii din Educaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Universitatea din Bacău a fost zguduită de mai multe scandaluri iar procurorii lucrează la un dosar de proporţii, în care sunt formulate acuzaţii grave la adresa universitarilor care controlează instituţia
Universitatea din Bacău a fost zguduită de mai multe scandaluri iar procurorii lucrează la un dosar de proporţii, în care sunt formulate acuzaţii grave la adresa universitarilor care controlează instituţia

Evaluarea făcută de specialiştii de la ARACIS a scos la iveală o serie de nereguli la Universitatea „Vasile Alecsandri“ din Bacău. Comisia de Etică a Universităţii nu s-a sesizat în urma scandalurilor care au scos la iveală suspiciuni de plagiat, de obţinere a unor titluri academice ilegal sau a celor de fals. Totodată, mai multe cadre de la Universitatea Bacău sunt cercetate într-un dosar penal, aflat la Parchetul Tribunalului Bacău.

Recent au fost publicate concluziile echipei de specialişti evaluatori, desemnată de către Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) să facă o vizită de evaluare la Universitatea ”Vasile Alecsandri” din Bacău. Controlul, făcut în doar două zile, în perioada 6-8 aprilie 2016, a scos la iveală o serie de nereguli.  În urma celor constatate, ARACIS a refuzat să acorde calificativul de „încredere ridicată“, universităţii băcăuane.
Aceasta este a treia acţiune de evaluare instituţională a Universităţii „Vasile Alecsandri“ din Bacău iar concluziile au fost transmise în luna septembrie 2016. Aspectele de etică şi integritate academică au fost atent monitorizate de către evaluatori. Aceştia au constatat că deşi există un cod de etică şi deontologie profesională universitară, membrii comisiei, toţi din universitate, nu-şi fac treaba. „În plus, în cursul discuţiilor purtate cu membrii comisiei a rezultat faptul că Comisia de Etică a Universităţii ”Vasile Alecsandri” din Bacău, în anul 2016, nu s-a autosesizat în legătură cu vreun caz de încălcare a normelor de etică semnalate în mass-media!“, se arată în documentul transmis de ARACIS.


Mai mult, corpul de experţi ARCIS au observat că o comisie de etică concepută doar din membrii din universitate nu  va fi capabilă să se ocupe de cazuri sensibile cum ar fi corupţia şi diferite abateri. „Vă recomandăm cu tărie (În scrisoarea răspuns a ARACIS adresată UniversitĂŢII, pag. 9), să înfiinţaţi o comisie inter-universitară cu jumătate membrii din universitate şi jumătate din exterior”.
Prima acţiune a specialiştilor ARACIS de acest gen s-a derulat în perioada 18-20 martie 2009, când singura instituţie de învăţământ superior  de stat din Bacău a primit gradul de ”încredre limitată”, în condiţiile în care şi atunci au fost semnalate în mass-media mai multe acuzaţii de plagiat la adresa unor cadre didactice universitare.
A doua acţiune de acest gen s-a derulat în perioada 11-13 mai 2011. Experţii evaluatori au constatat în parte „remedierea deficienţelor constatate la vizita din anul 2009” (Raportul Aracis al Departamentului de Evaluare al Calităţii realizat în anul 2011, pag. 5) şi au propus gradul de ”Încredre”. Totuşi, evaluatorii au ţinut să precizeze că: „după data de 9.02.2011 procedurile interne de investigare şi aplicare a sancţiunilor disciplinare nu respectă prevederile legale (Raportul Aracis al Departamentului de Evaluare al Calităţii realizat în anul 2011, pag. 7):
Chiar dacă recomandarea a fost făcută de către experţii ARCIS în septembrie 2016, până în prezent nu se remarcă nicio modificare a Regulamentului Comisiei de Etică. Ultima dată valabilă a acestui regulament este 25.03.2016:  Regulamentul de organizare şi funcţionare al Comisiei de etică şi deontologie profesională universitară a Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău   

Recomandări ARACIS

Profesori din conducerea Universităţii din Bacău, suspecţi într-un dosar penal pentru abuz în serviciu, fals intelectual şi alte infracţiuni asimilate corupţiei

Ziarul Adevărul a relatat despre mai multe nereguli în care sunt implicate cadre universitare de la Universitatea „Vasile Alecsandri“ din Bacău. Costel Ceocea, preşedintele SIF Moldova, a ajuns conferenţiar universitar la Bacău, cu un dosar care nu întrunea condiţiile minimale impuse de Minister. Fost şef UTC  înainte de 1989, Ceocea controlează acum un adevărat imperiu financiar, iar din investigaţia Adevărul rezultă că a sponsorizat de multe ori Universitatea, iar banii au ajuns la doctoranzii fostului rector Valentin Nedeff şi la fiul acestuia.

Suspiciuni de plagiat au fost constatate şi în cazul lui Cristian Vintilă, acum închis în SUA pentru terorism, după ce zeci de pagini din teza de doctorat a acestuia, dar şi mai multe articole sunt copiate integral de la alţi autori. Mai mult, teza de doctorat al lui Cristian Vintilă a devenit suport de curs pentru actualul rector Carol Schnakovszky. 

O altă suspiciune de plagiat a fost semnalată şi cazul conferenţiarului Mirela Panainte, în a cărei teză de doctorat sunt găsite capitole întregi din cartea naşului Valentin Nedeff. Ultimile două cazuri au fost semnalate şi Ministerului Educaţiei, la CNATDCU, dar specialiştii în Educaţie încă nu au ajuns la concluzie, fiind ocupaţi mai ales cu cazurile publice (Kovesi, Ponta, Pandele, ş.a.).

Dosarul penal a plecat de la Parchetul Judecătoriei Bacău, la Parchetul Tribunalului Bacău, unde stă de un an

Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău a confirmat după percheziţiile de anul trecut existenţa unui dosar penal, complex, în care mai multe cadre universitare care formează actuala conducere, sunt suspecte de infracţiuni diverse, de unele asimilate corupţiei, pentru achiziţii dubioase, până la obţinerea unor titluri universitare fără bază legală.

„În evidenţele unităţii noastre, în urma unei sesizări din oficiu a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, a fost înregistrat dosarul penal cu nr. 9665/P/2015 în care se efectuează cercetări printre altele sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de instigare la abuz în serviciu prev. şi ped  de art. 47 din C.p. rap. la art. 132 din Legea 78/2000 cu ref. la art. 297 din C.p. cu aplic. art. 5 din C.p., abuz în serviciu prev. şi ped  de art. 132 din Legea 78/2000 cu ref. la art. 297 din C.p. cu aplic. art. 5 din C.p., instigare la fals intelectual prev. şi ped  de art. 47 din C.p. rap. la art. 321 alin. 1 din C.p. cu aplic. art. 5 din C.p. şi  fals intelectual prev. şi ped  de art. 321 alin. 1 din C.p. cu aplic. art. 5 din C.p., începându-se urmărirea penală in rem.
În cauză există indicii rezonabile cu privire la săvârşirea de către funcţionari din cadrul conducerii Universităţii de stat ,,Vasile Alecsandri” a mai multor infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie în desfăşurarea procedurilor de achiziţii publice în care a fost implicată această instituţie de învăţământ precum şi în desfăşurarea procedurilor de acordare în favoarea mai multor persoane, printre care şi angajaţi ai unităţii menţionate, a unor titluri, funcţii şi grade universitare. Pentru lămurirea aspectelor de fapt indicate mai sus, în baza Ordonanţei de delegare a Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, organele de cercetare penală din cadrul D.G.A. – S.J.A. Bacău au procedat la ridicarea de la sediul Universităţii de stat ,,Vasile Alecsandri” a documentelor ce au legătură cu faptele ce formează obiectul cercetărilor“, se arată în răspunsul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, semnat de prim-procurorul Andreea Cătălina Lupeş.

Conducerea Universităţii „Vasile Alecsandri“ este cercetată penal pentru abuz în serviciu, fals intelectual şi alte fapte asimilate corupţiei

Parchetul Judecătoriei Bacău a confirmat deschiderea unui dosar penal, după ce procurorii s-au sesizat din oficiu faţă de mai multe fapte de fals şi instigare la fals, abuz în serviciu dar şi alte fapte asimilate corupţiei. În răspunsul transmis ziarului Adevărul se arată că, la acest moment, s-a început urmărirea penală „in rem“. În cercul de suspecţi sunt profesori  agreaţi de fostul rector Valentin Nedeff, actual preşedinte al Senatului, care au obţinut titluri universitare, sponsorizări şi contracte de cercetare, acordate discreţionar de şeful Universităţii.

Fina fostului rector Valentin Nedeff, de la Universitatea „Vasile Alecsandri“ din Bacău, acuzată că a plagiat 90% din teza de doctorat din cărţile naşului

„Adevărul“ a intrat în posesia mai multor articole identice ca şi conţinut, cu titluri diferite, semnate de Valentin Nedeff şi fina acestuia, Mirela Panainte, devenită doctor în Inginerie, dar şi în posesia lucrărilor din care aceasta s-a „inspirat“, cuvânt cu cuvânt, când a devenit doctor. Deşi sesizarea a fost admisă de CNADTCU în urmă cu 10 zile, Mirela Panainte afirmă că nu are cunoştinţă de ea. „Nu ştiu, nu am cunoştinţă de aşa ceva. Vă mulţumesc că m-aţi informat“, a precizat Mirela Panainte, pentru ziarul „Adevărul“. 

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite