Scandalurile în care a fost implicat IPS Ioachim Băcăuanul, în nouă ani de la întronizarea ca arhiepiscop
0Dacă în alți ani, aniversarea întronizării lui Ioachim Băcăuanul era serbată cu mare fast, cu mulți invitați cu stare, anul acesta, „Înaltul” a sărbătorit reușita mai modest, la catedrala de la Roman.

„Smerenia”, dacă poate fi vorba de așa ceva, se datorează și recentelor scandaluri în care a fost implicat IPS Ioachim Băcăuanul (Constantin Giosanu).
Cu puțin înainte de investigația Recorder „Șpagă pentru parohie”, IPS Ioachim a fost ridiculizat de purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, care l-a taxat pentru interpretarea ridicolă a unei colinde: „Impostura, agresivă sau siropoasă, e asigurată abundent de incultura bățoasă și sfătoasă. Chiar fals melodioasă./Pruncul este ucis în mod simbolic de câte ori Îl agresăm cu minciuna falsei credințe și a falsei reprezentări despre El, fondate nu pe cunoaștere (care este o datorie pentru orice om credincios), ci pe ignoranță saturată de kitsch și dulcegărie”.
Același arhiepscop a fost criticat dur de teologul Radu Preda și de filologul Adrian Papahaghi pentru o altă „creație” de-a sa, o urare de Anul Nou, care a stârnit controverse: „Peste el au trecut goții, avarii și ostrogoții, hunii cu-Attila șacalul, care ne-au furat Ardealul. Au mai trecut și vandalii, apoi turcii și tătarii. Însă poporul român, de milenii e stăpân”, spunea în urarea sa arhiepiscopul Băcăuanul.
Afacerea de milioane de euro cu lumânări
În 2014, Ioachim Băcăuanul a dispus ca toate bisericile şi mănăstirile arondate să comercializeze doar lumânări din producţia proprie, vândute la suprapreţ, ștanțate „Arhiepiscopia Romanului și Bacăului”. Ioachim Băcăuanul le-a mai impus subalternilor săi încă două biruri: taxa de radio şi TV Trinitas, dar şi fondul de susţinere a instituţiei pe care o conduce.
Cea mai ieftină lumânare costa atunci un leu, adică de zece ori mai scump comparativ cu preţul la care poate fi achiziţionată de pe piaţa liberă. Mai mult decât atât, preoţii susţin că li s-a impus să vândă anual 100 de lumânări, echivalentul unui kilogram, fiecărei familii de enoriaşi trecute în catastiful parohiei. Zeci de preoți au găsit o cale să păcălească, pentru o perioadă de timp, Arhiepiscopia. Ei și-au procurat lumânări ieftine, ștanțate ilegal la o făbricuță de la Comănești.
Aceștia au fost „documentați” de conducerea de la Roman și s-a dispus să fie mutați în parohii mai sărace, fie au fost destituiți. Înaltpreasfinţitul Ioachim Băcăuanul a fost acuzat de mai mulți preoţi că îi filmează, şantajează şi amendează.
Episcopia condusă de IPS Ioachim are în subordine peste 550 de biserici şi mănăstiri întinse pe raza judeţelor Bacău sau Neamţ şi în jur de 250.000 de familii de credincioşi. Un calcul sumar arată că afacerea gândită de clericii băcăuani ar putea băga anual în conturile episcopiei 25 de milioane de lei, adică aproape 5,6 milioane de euro.
Tiroliana și stâna arhiepiscopului Ioachim de la Itești
„Adevărul” a relatat cum statul român a cedat o fostă bază militară cu 120 de clădiri şi 60 de hectare de pădure unei parohii ortodoxe cu 80 de enoriaşi.
În 2004, Biserica a primit gratuit o fostă cazarmă cu condiţia să o transforme în „centru spiritual“ pentru copiii străzii, dar a devenit centru parohial de afaceri. După mai bine de 10 ani, nici urmă de centru spiritual sau activități filantropice. O bună parte din pădure fusese tăiată, o parte din clădiri demolate, iar pe pășune au apărut oi și capre, donate, la ordinul lui Ioachim, de preoți.
„Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul ne-a cerut să-i aducem oi. Câte una de fiecare preot. «Cine nu are o oaie, poate să vină şi cu o capră. Cine nu are o capră, poate să aducă bani. O sută de lei, de căciulă», ni s-a spus. Mie mi-a fost jenă să cer o oaie de la vreun enoriaş, aşa că i-am dat bani. «Ia, dom`ne, de aici 100 de lei şi lasă-mă în pace!» Aşa i-am zis!“, povesteşte un preot care a refuzat să-şi dezvăluie numele de teama repercursiunilor.
Mai mult, după cele relatate în ziar, a fost declanșat un control al Secretariatului pentru Culte, pentru a verifica „centrul spiritual” de la Itești. Ca să dea bine în faţa inspectorilor, conducerea Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului au promis să construiască acolo, printre altele, un parc de distracţii.
În proiectul bisericesc era prevăzută o sală de fitness, un poligon pentru tir cu arcul, tiroliană, pistă şi trambulină pentru skateboard, terenuri de volei, badminton, tenis de câmp, baschet, handbal, minifotbal, pistă de golf dar şi alei pentru plimbări cu role şi ciclism. Toate urmau să fi amenajate în fosta bază militară de la Iteşti, dată în administrarea Parohiei „Schimbarea la Faţă“ din Buhuşi.
Nouă ani de la întronizare, Ioachim „îl parafrazează pe Ștefan cel Mare”
Evenimentul dedicat împlinirii a nouă ani, de când Ioachim Băcăuanul este pe cea mai înaltă funcție a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului este menționat pe site-ul instituției bisericești.
La manifeastarea dedicată arhiepiscopului a fost prezent și Preasfințitul Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei.
În articolul dedicat manifestării, în declarație, Ioachim Băcăuanul comite o altă gafă, spunând că îl parafrazează pe Ștefan cel Mare (Moldova nu a fost a strămoșilor mei, nu a fost a mea, ci a urmașilor...), parafrazând de fapt o scriere literară, respectiv „Apus de Soare”, de Barbu Ștefănescu Delavrancea.
„Este ziua eparhiei, nu este a noastră. Este o zi a fiilor și fiicelor acestei eparhii. Ca să-l parafrazez pe Sfântul Ștefan cel Mare, care a spus Moldova nu este a mea, ci a voastră, spun și eu astăzi că Eparhia Romanului și Bacăului nu este a mea, ci a voastră. Arhiepiscopia este constituită din credincioși, cler, monahi și monahii, din oameni de toate rangurile și de toate păturile sociale. Îi mulțumim lui Dumnezeu, Părintelui Patriarh care pe vremea aceea a fost cel care ne-a hirotonit în această curte unde se păstrează duhul înaintașilor, al ierarhilor, al voievozilor, al pelerinilor, al rugătorilor, al sfinților care au trecut pe aici, și noi ne-am adăugat în acest buchet de flori spirituale pe care îl punem cu respect înaintea icoanei predecesorilor noștri. Între cei 76 de ierarhi, fiecare a avut un rol aparte”, a afirmat Ioachim Băcăuanul, citat de site-ul Arhiepiscopiei (eprb.ro).