Poluare cu deşeuri electrocasnice, la Bacău. Amenda uriașă aplicată de comisarii Gărzii de Mediu
0Poliţiştii și comisarii Gărzii de Mediu din Bacău au descoperit, în urma unui control, peste 20 de tone de deşeuri aruncate la întâmplare. Societatea comercială vinovată a fost amendată cu 100.000 de lei.
Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Bacău, împreună cu specialişti din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu Bacău, au efectuat miercuri, 12 octombrie, un control la o societate comercială din oraşul Dărmăneşti, ce are ca activitate principală recuperarea materialelor reciclabile sortate.
„În urma controlului a fost identificată cantitatea de aproximativ 20 tone DEEE (frigidere, televizoare cu tub, maşini de spălat, monitoare), 300 de kilograme de deşeuri rezultate din dezafectarea scaunelor de autovehicule, dar şi anvelope, depozitate necorespunzător. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfăşurarea activităţilor de colectare, tratare, transport, valorificare sau eliminare a deşeurilor periculoase, din OG 92/2021”, au precizat reprezentanții IPJ Bacău.
La rândul lor, comisarii Gărzii Naţionale de Mediu au aplicat o amendă contravenţională în valoare de 100.000 de lei firmei la care au fost constatate abaterile.
Firma care repară un bulevard din Constanța, amendată de Garda de Mediu
Tot Garda de Mediu a amendat, de data această la Constanța, o firmă care realiza lucrări edilitare.
Conform reprezentanților Gărzii de Mediu Constanța, pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu se realizează o seamă de lucrări edilitare, cum ar fi tăierea mecanică a bordurilor și dalelor din beton, manipularea materialelor de construcții pulverulente, măturarea manuală, fără a fi luate măsuri de prevenire a poluării atmosferei.
Zonele de lucru nu erau umectate și nu erau puse în aplicare orice alte măsuri pentru limitarea emisiilor de praf în atmosfera. Ținând cont și de faptul că zona este intens circulată pietonal, firma de construcții avea obligația să ia toate măsurile necesare pentru limitarea degajării pulberilor în atmosfera.
Prin urmare, persoană juridică nu a respectat obligația legală de a se supune tuturor procedurilor și cerințelor legale care să conducă la prevenirea, eliminarea sau reducerea impactului asupra aerului înconjurător și a mediului ca întreg, faptă ce contravine prevederilor Legii 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător și se sancționează cu amendă cuprinsă între 5.000 lei și 15.000 lei.
Societatea, având calitatea de antreprenor general al lucrărilor, a fost sancționată cu amendă maximă prevăzută de Legea 104/2011, dispunându-se totodată și măsuri pentru conformarea cu cerințele legale.