Lacul Bacău va fi golit de apă. Speciile de pești și păsări din zona protejată riscă să dispară
0Măsura va fi luată pentru efectuarea unor lucrări pe malurile lacului. În urmă cu cinci ani lacul a fost inclus în situl Natura 2000 și se află în aria de protecție specială avifaunistică.
Zecile de specii de pești, păsări, mamifere și amfibieni care viețuiesc pe Lacul Bacău riscă să dispară din peisajul zonei începând cu jumătatea lunii iunie. Societatea Hidroelectrica, proprietara lacului ce se întinde pe o suprafață de 202 hectare, îl va goli de apă. Motivul îl constituie realizarea unor lucrări de modernizare a hidroizolațiilor și a pereților de pe canalul de fugă dar și a camerei de încărcare de la hidrocentrala din zona Letea.
Chiar dacă, în mai 2006, zona a fost inclusă în situl Natura 2000 și în aria de protecție avifaunistică, fiind sigurul lac din municipiu protejat prin lege, băcăuanii vor trebui să asiste neputincioși la golirea lui. „Aceste lucrări sunt absolut necesare. Dacă nu se fac, riscurile sunt foarte mari. Prin distrugerea rosturilor și a etanșeităților de pe canalul de fugă există pericolul ca apa să se infiltreze și să inunde cartierul Șerbănești", a explicat Nicolae Berindean, seful serviciului Exploatare din cadrul Administrației Bazinale de Apă Siret (ABA).
Acesta a mai explicat că, golirea lacului, se va face sub o strictă supraveghere și cu respectarea unor condiții drastice. „Din cele 200 de hectare doar 100 vor rămâne complet fără apă. În cealaltă jumătate trebuie să fie o adâncime de cel puțin trei metri. Vrem ca impactul asupra faunei să fie cât mai mic", a mai spus Berindean.
Pierderi inevitabile
Gabriel Grițcu, preşedintele Centrului Regional de Ecologie, organizație care deține custodia lacului și are în sarcină protejarea lui, crede însă că speciile de păsări și pești vor avea de suferit în ciuda măsurilor impuse.
„Anumite habitate, zone umede și mlăștinoase, vor fi afectate iar o parte din puii de rațe și pescăruși vor muri. Și peștii sunt în pericol. Pe marginea lacului vor rămâne cantități de icre iar peștii foarte mici nu vor avea timp să se retragă în zona mai adâncă. Noi vom monitoriza zona și vom încerca limitarea pierderilor", a spus Grițcu.
În prezent, pe Lacul Bacău, viețuiesc 22 de specii de mamifere, 147 de specii de păsări, din care 11 specii sunt considerate ca fiind rare, 12 specii de reptile şi amfibieni şi 22 de specii de peşti.