Băcăuanul care l-a ajutat pe Noica să reproducă manuscrisele eminesciene - FOTO/VIDEO

Fizicianul Ioan Leancă i-a procurat renumitului filosof și scriitor 150 de kilograme de hârtie pentru imprimarea manuscriselor brute ale lui Mihai Eminescu. Cei doi au corespondat aproape patru ani prin cărți poștale și scrisori prin care căutau variante ca opera integrală a marelui poet național să fie tipărită în volume de colecție.

Ioan Leancă (63 de ani), fizician la Direcția Regională de Metrologie Legală din Bacău, a fost unul dintre cei care, în perioada 1984-1987, a întreținut o corespondență cu filosoful și scriitorul Constantin Noica, pe vremea când maestrul locuia la Păltiniș.

Subiectul principal al scrisorilor și al cărților poștale era modalitatea în care opera integrală a lui Mihai Eminescu, așa cum era ea scrisă de mâna poetului, cu adăugiri, ștersături și corecturi, să fie reprodusă pe coli de hârtie și apoi publicată în volume de colecție. Pentru realizarea acestui proiect, Noica avea nevoie de coli de hârtie de foarte bună calitate, cu contrast mai mare.

Deși ideea era de aproape 15 ani, nimeni nu găsise hârtia care să poată îndeplini cerințele calitative necesare. „Problema era că majoritatea manuscriselor ale lui Eminescu erau scrise cu creionul. Ba mai mult, în timp, colile de hârtie s-au îngălbenit și nu se mai vedea scrisul. Fotografierea lor nu se putea realiza deoarece fabricile de hârtie de țară nu aveau coli de calitate superioară. Aflase Noica că doar la Bacău se fabrică așa ceva. Nici tehnica de copiere nu era așa de avansată", a povestit fizicianul Leancă.

Cum băcăuanul lucra la Metrologie, iar această instituție avea legatură cu Inspectoratul General pentru Controlul Calității Produselor, Leancă a decis că are destule pârghii să îl ajute pe Constantin Noica în realizarea proiectului. „Să faci rost de hârtie în acele timpuri era o adevărată aventură. Colile de scris erau un fel de «marfă de contrabandă» deoarece cu hârtia se puteau face manifeste anti-comuniste. Era cam periculos să scoți așa ceva pe poarta fabricii", a mai afirmat Leancă.

„Stupoare! Nimeni nu mi-a pus bețe-n roate!"

Mirarea băcăuanului a fost mare când inginerii de la Letea i-au pus la dispoziție hârtie cât ar fi avut nevoie Noica. „Când spuneam pentru ce îmi trebuie, toată lumea era încântată de proiect. Nimeni nu mi-a pus bețe-n roate, așa cum mă temeam. La auzul numelui «Eminescu» și secretarele și directorii de la Fabrica Letea plecau capul cu respect!", a mai adăugat fizicianul.

După câteva zile, 150 de kilograme de hârtie de cea mai bună calitate a ajuns la Ioan Leancă și Constantin Noica avea să-și vadă visul împlinit. Colile au ajuns la Inspectoratul pentru Cultură a județului Botoșani, căci acolo se realiza munca efectivă de copiere a manuscriselor eminescinene.

Un medic, apropiat al maestrului Noica, pasionat și el de Eminescu, urma să fotografieze pagină cu pagină întreg „laboratorul minții" poetului național. „Când proiectul era aproape să se realizeze, un necaz a picat ca din senin. Noica și-a rupt un picior și aceasta l-a ținut la pat aproape un an. Suferința i-a agravat o boală mai veche, iar în scurt timp maestrul s-a stins. La vremea aceea, niciun institut serios de cercetare nu se încumeta să realizeze acest proiect. De aceea, Noica n-a mai apucat să-și vadă visul îndeplinit", a spus Leancă.

A fost realizat abia în urmă cu trei ani de academicianul Eugen Simion. „12 volume în ediție facsimilată au fost lansate pe 15 ianuarie 2008, la împlinirea a 158 de ani de la nașterea poetului Eminescu. A fost o muncă grea, însă Eugen Simion a reușit să împlinească visul lui Noica. Este o mândrie pentru Academia Română", a spus Elena Solunca Moise, purtător de cuvânt al Academiei Române.

CITAT

Ioan Leancă - BĂCĂUAN

„Noica vroia să arate românilor tot laboratorul de creație al minții lui Eminescu. Nu doar o formă finită și șlefuită a manuscriselor, ci toate ștersăturile, corecturile și adăugirile de pe creațiile sale. Munca sa efectivă, brută!"

„M-am dus să cunosc un om pe care l-am iubit citindu-l"

Băcăuanul l-a cunoscut pe Noica în 1984, la casa de la Păltiniș. A vrut cu tot dinadinsul să-l cunoască personal, după ce i-a citit integral opera. „ Am dat întâmplător peste cărți scrise de Constantin Noica şi care erau aproape interzise. Făcusem rost de Jurnalul de la Păltiniș și l-am citit pe nerăsuflate. Am început să-i caut întreaga operă. M-a fascinat!", a povestit băcăuanul.

Cu prima ocazie care s-a ivit, a plecat spre zona Sibiului, în dorința de a-l cunoaște pe filosof. „Am vrut doar să-l văd și să port o scurtă discuție cu el. Vroiam să văd cum este să stai de vorbă cu un om care în cărți mici scria idei mari. Nu l-am găsit acasă. Era plecat la București. În schimb, i-am lăsat o scrisoare la oficiul poștal. Stupoare! În câteva zile am primit răspuns de la el", a afirmat Ioan Leancă.

Noica a început să-i scrie regulat băcăuanului. Scrisorile și cărțile poștale sunt păstrate și acum de băcăuan, care le recitește ori de câte ori are ocazia. „De multe ori, Noica îmi scria pe cărți poștale deschise. Așa era el învățat din perioada de detenție, când putea lua legătura cu familia și prietenii doar prin corespondență deschisă, ca să poate citi oricine", a mărturisit fizicianul.

Ba mai mult, într-una din cărțile poștale, Noica îi cerea lui Leancă să îi procure niște „oghele cu nojițe" pentru fiul său, călugăr în Anglia. „Aflase Noica că în satele de ceangăi din județul Bacău se fabrică astfel de încălțări. Apoi ne scriam cu diferite ocazii. Era foarte elegant în exprimare", a mai spus băcăuanul. 

CIFRĂ

9

Acesta este numărul de scrisori și cărți poștale primite de băcăuan de la Constantin Noica

„Am participat la întâlniri de tip socratic"

Ioan Leancă își mai amintește și despre vizitele lui la Păltiniș și discuțiile filosofice cu maestrul la care a participat. Ba chiar, băcăuanul rememorează cu detalii cum arăta încăperea de la Păltiniș în care locuia Noica. „Era o cameră de patru pe cinci metri patrați, cu două ferestre. Un cuier, o sobă și două paturi de o persoană. Noica nu avea masă, ci doar o tabletă în pat pe care scria. Noi, când mergeam acolo, stăteam pe patul liber. El era mereu în halat de casă și vorbea calm", și-a amintit fizicianul băcăuan.

El afirmă că întâlnirile cu maestrul Noica deveneau în scurt timp adevărate discuții de tip socratic. La unele dintre ele au participat Gabriel Liiceanu și Andrei Pleșu. „De fiecare dată, Noica îmi spunea că în viață trebuie să ne urmăm vocația, indiferent de zgomotul istoriei. Dialogul era unul extrem de plăcut. Știa să și întrebe, să și asculte. Era multă lume care venea la el. Mulți doreau să-i vorbească, alții să-l asculte. Uneori era un du-te vino continuu. Un pelerinaj", a mai spus Ioan Leancă.

Băcăuanul râde și povestește cum, odată s-a dus la maestru Noica la Păltiniș cu o rudă de-a sa, azi pictor consacrat în SUA. „În fața lui Noica, în câteva minute, nepotul meu i-a făcut portretul maestrului. După ce l-a terminat, i l-a arătat. Noica i-a spus scurt «nu m-ai convins!»", se amuză băcăuanul.