Bacău: Portret / Mihai Laschi, „Inventatorii pot schimba istoria“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Creatorul sondelor de drenare inversă deţine două brevete înregistrate la OSIM şi vrea să-i unească într-o asociaţie pe toţi băcăuanii din această branşă.

A  ajuns să fie cunoscut în breasla inventatorilor după ce a realizat două invenţii, aşa cum îi place să spună, dintr-o necesitate de moment. Prima invenţie a lui Mihai Laschi datează din 1976, de pe vremea când era şeful staţiei de epurare de la ferma din comuna Nicolae Bălcescu.


A inventat sondele de drenare inversă


Pentru că nu reuşea să ţină în frâu procesul tehnologic din cauza faptului că nămolurile rezultate de la animale se deshidratau foarte greu, a fost forţat să găsescă o soluţie.


„Am inventat sondele de drenare inversă. Apoi mi-am dat seama că apele tratate magnetic ajută la decantarea produselor grele. Am descoperit că aceste ape au proprietăţi benefice asupra asupra organismului uman, dar asupra plantelor şi animalelor“, a spus inventatorul.


În anii ’70 a publicat în revista „Ştiinţă şi tehnică“ un articol referitor la beneficiile consumului de ape tratate magnetic, însă a abandonat apoi pentru mai bine de 30 de ani ideea de a realiza o instalaţie care să producă astfel de ape.


Şi-a reluat proiectul abia în 2002 când a depus o cerere de brevet la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) şi a realizat „Instalaţia de tratare magnetică a fluidelor“. Datorită acestei invenţii, Mihai Laschi susţine că domenii precum balneologia, construcţiile sau industria alimentară au mult de câştigat. 


Medaliat la saloanele de inventică


„Tratamentul magnetic al apei face ca navele să circule cu o viteză sporită, iar porumbul să rodească bogat. Dacă se foloseşte o astfel de apă în prepararea betonului, rezistenţa şi viteza de întărire a acestuia creşte considerabil“, ne-a dezvăluit Mihai Laschi.


A participat cu această invenţie la numeroase târguri şi expoziţii atât în ţară, cât şi în străinătate. La Zagreb, în Croaţia, a luat medalia de bronz, iar la Târgul Tehnic Internaţional - TIB Bucureşti medalia de aur.


O altă invenţie a băcăuanului este dispozitivul de dializă. Acesta îmbunătăţeşte calitatea apei care participă la constituirea lichidului dializant. „Cu toate că multe institute din ţară şi-au exprimat interesul pentru această invenţie, toţi au renunţat la ideea de a omologa pe aparatele de dializă din lipsă de bani“, a spus cu regret inventatorul.


Toţi inventatorii la aceeaşi masă


Dacă visul de a-şi vedea invenţiile aplicate pe scară largă i se pare deocamdată mult prea greu de realizat, în special din motive economice, Mihai Laschi speră ca o altă mare dorinţă a lui să prindă contur.


„Vreau să înfiinţez o filială a inventatorilor băcăuani şi să ne afiliem la Asociaţia Inventatorilor din Iaşi. Este foarte important să fim împreună şi să ne ajutăm reciproc. Doar aşa societatea ne va privi cu consideraţie şi vom putea avea un cuvânt de spus în comunitate. Vrem să schimbăm ceva şi nu putem face asta decât dacă suntem uniţi“, crede Mihai Laschi.

_____________

profil
născut.
1 iulie1941, la Târgu Ocna.
studii. Şcoala Tehnică de Maiştri „Iosif Rangheţ“, Bucureşti.
familie. Este căsătorit, are un copil.

întrebări şi răspunsuri
Cum ar influenţa viaţa oamenilor invenţiile dumneavoastră?
În primul rând ar trebui puse în aplicare pe scară largă. Cu siguranţă ar creşte calitatea vieţii. O apă sănătoasă duce la un organism sănătos. Însă trebuie ca şi restul alimentelor să fie de calitate. Faptul că instalaţia mea poate fi folosită şi în agricultură este un mare avantaj. Culturile udate cu apă tratată magnetic asigură produse mult mai sănătoase. 
De ce doriţi să înfiinţaţi o asociaţie a inventatorilor?
Am găsit în municipiul Bacău peste 25 de inventatori care au participat la târguri şi expoziţii de profil. De unul singur nu poţi motiva mediul de afaceri să coopereze cu tine.  Parteneriatele de inovare pot reconstrui puntea ruptă dintre cercetare, inovare şi piaţă. Inventatorii pot schimba istoria unei ţări.

ce-i place
Mihai Laschi spune că cel mai mult îi place ca seara, atunci când se întreabă ce a învăţat din ziua respectivă să poată da un răspuns mulţumitor. Îi place să fie activ şi să înveţe ceva nou în fiecare zi. Preferă să mănânce sănătos şi evită, pe cât posibil, alimentele tratate chimic. Îi place să discute cu alţi inventatori  de la care să afle ce soluţii de viitor au găsit pentru domeniile pe care le studiază.

ce nu-i place
Nu-i place lipsa de reacţie a societăţii civile şi faptul că oamenii nu-şi folosesc la capacitate maximă forţa creatoare. Nu-i place să piardă timpul în mod inutil şi nici să apeleze la pile sau relaţii. Nu-i plac mâncărurile grase.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite