PORTRET: Ioana Livia Ţugulea predă tinerilor istoria artei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Profesoara îşi doreşte să le transmită elevilor săi dragostea şi respectul pentru valorile autentice ale oraşului şi să-i sensibilizeze cu privire la acestea.

Ioana Livia Ţugulea şi-a moştenit talentul din familie, care de altfel a şi încurajat-o şi sprijinit-o în tot parcursul său profesional şi personal. „Mama este o foarte bună pictoriţă, iar tata un grafician extrem de talentat. Aşa că m-am născut cu dragostea pentru artă şi frumos şi mai apoi am fost încurajată în această direcţie”, povesteşte tânăra profesoară. Aceasta mai spune că pictează şi desenează de când se ştie, iar studiile liceale şi le-a finalizat la liceul de profil, reînfiinţat imediat după revoluţie.

„Am făcut gimnaziul la «Elena Ghiba Birta» şi apoi, după ’90, când s-a reînfiinţat Liceul de Artă, m-am şi îndreptat într-acolo”, povesteşte Ioana Ţugulea.

Pe lângă familie, profesorii din liceu sunt cei cărora Ioana le mulţumeşte şi astăzi pentru modul în care i-au îndrumat paşii şi i-au canalizat pasiunea. „Am avut şansa de a avea profesori extraordinari, precum doamna Cornelia Kocsis Josan sau Şandor Bartha. De altfel, la debutul meu la catedră, am avut-o alături în continuare pe doamna Kocsis, de această dată în calitate de colegă. Dânsa m-a ajutat şi m-a sprijinit foarte mult”, mărturiseşte tânăra.

Reîntoarcerea acasă

După finalizarea studiilor de specialitate la facultatea din Timişoara, Ioana Livia Ţugulea s-a întors ca profesoară la Liceul de Artă Sabin Drăgoi. „De fapt, m-am întors acasă. E şi frumos, dar e şi greu să poţi face asta. E o presiune suplimentară să fi coleg cu foştii tăi profesori”, povesteşte, zâmbind, artista. Aceasta mai spune că şi-a dorit întotdeauna să ajungă la catedră, să îndrume copiii şi să se implice trup şi suflet în transformarea lor.

Din această dorinţă a sa de a se implica cât mai mult cu putinţă s-a născut şi ideea expoziţiei de arhitectură denumită sugestiv „Patrimoniul arhitectural al Aradului - încotro?”, expoziţie ajunsă deja la cea de-a doua ediţie şi care promite să meargă mai departe.

„Ideea mi-a venit, de fapt, de la tema de masterat, respectiv politici culturale europene. Atunci am văzut cât de mult se pune accent pe patrimoniul cultural şi arhitectural şi cum este el protejat şi restaurat”, mărturiseşte Ioana Ţugulea.

De la idee şi până la punerea sa în practică a mai fost doar un pas, astfel că în acest an a avut loc ce-a de-a doua expoziţie cu această temă. Lucrările sunt realizate în totalitate de elevii Liceului de Artă, iar profesoara lor spune  că interesul pentru acest demers este din ce în ce mai mare. „Dacă la prima ediţie au fost 13 lucrări, acum avem 17. În plus, avem şi desene, nu doar poze, iar  copiii îşi doresc din ce în ce mai mult să participe şi ei la acest proiect”, explică artista.

Întrebări şi răspunsuri
Ce anume ai dorit să obţii prin acest demers?
În primul rând, mi-am dorit să trezesc în copii conştientizarea valorilor şi a diferenţelor dintre cele autentice şi non-valori. Cred că dacă ei nu pornesc cu dreptul şi nu conştientizează aceste lucruri, nu mai avem nicio şansă. Mai apoi am vrut să tragem un semnal de alarmă asupra stării clădirilor de patrimoniu.

Va continua acest proiect?
Noi ne dorim să îl continuăm, atât eu, cât şi elevii. Deja am primit solicitări şi de la elevii claselor mai mici, care îşi doresc să participe, şi de la elevii de la Arte Plastice, nu doar de la cei de la arhitectură.

Ce-i place
„Îmi place să călătoresc, să vizitez locuri interesante, să cunosc civilizaţii, oameni, culturi. Acestea sunt lucrurile care te îmbogăţesc sufleteşte şi spiritual”, spune Ioana Ţugulea.

Ce nu-i place
„Superficialitatea, ipocrizia, minciuna şi acel gen de atitudine – «lasă că merge şi aşa».  Nu cred că merge şi nu cred că trebuie să ne complacem în acest stil de viaţă”, explică profesoara de istoria artei.

Profil
Născută. 23 noiembrie 1976, Arad.
Studii. Facultatea de Arte Vizuale şi Design Timişoara, doctorand în Arte Vizuale.
Experienţă. Predă istoria artei din 2001.
Familie. Necăsătorită.

Arad

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite