Instructorii Aeroclubului Charlie Bravo din Arad au la activ mii de ore de zbor. Printre elevii lor sunt şi piloţii unor companii de renume

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Au mii de ore de zbor, iar numărul persoanelor care au văzut lumea de sus alături de ei nu se mai ştie. Este vorba despre insturctorii de la Aeroclubul Charlie Bravo din localitatea arădeană Şiria. De asemenea, o parte parte din cei care au fost elevii lor, la cursuri, sunt acum piloţi la marile companii aeriene ale lumii.

Vorbim despre Victor Schlessinger şi Liviu Nistor, piloţi la Air Canada, de Vladuţ Zgărdău care zboară la Tarom, Ştefan Sabău care a fost la Tarom, acum la BC Şiria sau Sorin Bochis care este pilot la Turkish Airlines, ori Ioan Iuhas la Wizz  Air.  Toţi aceştia au făcut pionieratul la Arad, mai exact aici au învăţat ABC –ul acestei meserii.
 

Aerodromul Charlie Bravo din Şiria la care au învăţat cei care au deveni piloţi la marile companii este singurul certificat autorizat din vestul ţării. El are la ora actulă câţiva zeci de membri, fiind club non profit, un ONG.

„Noi facem aici zboruri de şcoală şi de agrement. Avem parapante, motoparapante, motodeltaplan, deltaplane,  girocoptere, avioane ultrauşoare şi avion Cessna pentru lansări de paraşutişti. Ne mândrim cu elevii noştri mai ales că mulţi încă ne vizitează. În momentul în care cineva vrea să vină să facă şcoală primeşte un formular şi îşi face vizita medicală. În urma vizitei medicale este declarat apt sau inapt, cei apţi urmează cursurile de zbor la noi. Aeronavele sunt unele private pe care elevul le închiriază, dar sunt şi cazuri în care cursantul îşi cumpără una. La motodeltaplan, şcoala este de 25 de ore, în care după primele opt, nouă ore, elevul zboară singur, până la 25 se antrenează. La avion ultrauşor este de 40 de ore de zbor şi la gircopter. Avem un club de paraşutism sportiv din Timişoara - GoJump care activează la noi şi care în doi ani de zile, elevii au făcut câteva mii de salturi în tandem. Suntem bucuroşi că nu am avut niciun incident pe parcursul zborurilor noastre cu membrii Aeroclubului”, a declarat Dan Cojocaru, comandantul Aeroclubului Charlie Bravo.

Clubul a fost înfiinţat în anul  1997, iar în momentul de faţă are şase instructori certificaţi de Aeroclubul României.

Dan Cojocaru zboră din anul 1980 când s-a înscris la  Aeroclubul României. În decursul anilor a fost campion naţional la juniori la paraşutism, campion naţional la deltaplan, dublu campion naţional la parapantă, maestru al sportului, antrenor la lotul naţional de parapantă. Acesta l-a antrenat  pe finul lui, Cornel, patronul unui hotel din Arad, care a fost participat la Campionatul European de Parapantă. Dan Cojocaru are peste patru mii de ore de zbor şi peste 500 de salturi cu paraşuta din avion.

La club este şi instructorul de zbor Marinel Chevereşan, cel care prin anii 80 l-a avut ca elev chiar pe comandantul Dan Cojocaru, atât la deltaplan, cât şi la motodeltaplan.

„Mă bucur că îşi menţin activitatea foştii mei cursanţi şi că nu au abandonat.  Încă avem rezultate bune. De curând am brevetat un elev, în vârstă de  la 17 ani, pe avion”, spune Marinel Chevereşan care peste două luni va ieşi la pensie de la  Aeroclubul României şi va avea timp mai mult să se ocupe de zbor.

Instructorii de la Arad spun că cei care au devenit piloţi pe avionele comericale au investit mulţi bani, în jur de 50 de mii de euro, asta în cazul în care nu şi-au găsit o companie care să le plătească toate cursurile pe simulator. Criteriul de bază este ca viitorul pilot să fie foarte bun la engleză, matematică şi fizică. 

Parpanta, zborul care te face comun cu natura

La Arad şi instructorii de paprapantă sunt foarte căutaţi. În ţară la ora actuală cei care au devenit şi ei la rândul lor „profesori” s-au şcolit aici. 

Instructorul Dan Andraş, zboră din anul 1986. O perioadă a lucrat şi în cadrul armatei, iar din anul 2002 este în cadrul Aeroclubului Charlie Bravo. Dan este singurul instructor de parapantă cu licenţă care activează în această zonă a ţării. 

„Video by Lutzifer VideoGrapher "

„Clubul este foarte vechi, dar are la bază fostul club de deltaplanism ADC  Aris de la Strungul, mai suntem câţiva care am activat în acel club. Am ales parapanta, deoarece este cel mai ieftin mijloc de zbor. Am un an de paraşutism, apoi câţiva ani de deltaplanism. Pot să spun că sunt instructor din anul 1991, numai că o mare perioadă de timp nu exista bază legală şi am făcut-o fără licenţă. Am instruit foarte mulţi oameni care la ora asta zboară în ţară, sunt instrutori”, declară Dan Andraş.

Toată pasiunea pentru zbor a pornit de la faptul că Dan locuieşte de mic lângă aeroporul arădean şi aşa tot văzând activitatea de acolo a început să-i placă.  Acum şi fiul lui, de 18 ani, îi calcă pe urme. „Când am împlinit 16 ani m-am înscris la cursurile de paraşutism. A durat mulţi ani până să învăţ, să evaluez. Când mă uit în spate nu e greu deloc, dat tot timpul există un risc pe care noi îl putem duce la zero atâta timp cât respectăm câteva reguli scrise şi nescrise. Facem totul în aşa fel încât la sfârşitul zilei să putem sta relaxaţi la poveşti, nu să fim pacienţi la spital”, mai afirmă instructorul arădean.

Chiar în momentul de faţă la Dan sunt elevi care învaţă zborul cu parpanta. „Un curs implică foarte multă teorie, chiar dacă reglementările spun că 50 de ore de teorie, la opt materii, e mult mai mult. Totul se face în funcţie de pregătirea fizică, psihică şi teoretică a cursantului. Nu pot să spun că în zece zile pe toţi, îi fac să zboare, dar am avut exemple”, menţionează Dan Andraş.

Instructorul spune că face totul din pasiune şi că în România nu s-a ajuns ca să se poată trăi doar din banii proveniţi de la orele de parapantă pe care le ţine cu elevii. Am 48 de ani aşă că încă lucrez, sunt operator GPL, în timpul liber zbor. Nu trăiesc din ceea ce fac, este o pasiune, toţi banii sunt pentru a ne autosusţine financiar la club. Un elev ajunge să plătească de la câteva sute de euro, la câteva mii”, precizează Dan.

image

Dan Andraş alături de elevul Octavian 

Acesta are un număr mare de zboruri atât la simplu cât şi în tandem cu pasageri, elevi sau turişti. Cel mai des zboră de la Cetatea Şiria, dar şi în Munţii Apuseni. Octavian, unul dintre elevii instructorului Daniel Andraş  spune ca a ales parapanta deoarece zborul liber oferă posibilitatea de a privi lumea într-o perspectivă comună cu natura. Instructorii arădeni postează pe paginile de facebook  toate activităţile pe care le desfăşoară.
 

Vă mai recomandăm: Spectacol aerian la Aerodromul de la Ghimbav

Campionatul european de acrobaţie aviatică are loc pe aerodromul din Deva

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite