FOTO Cei doi pompieri arădeni care au plecat spre Africa în scop umanitar au fost furaţi în Franţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doctorul şi pompierul din Arad care au plecat spre nordul Africii cu motocicletele au avut parte şi de necazuri în drumul lor. Cei doi au plecat din ţară sâmbăta trecută.

Pentru Rareş Bârsan şi Domiţian Giurgiu drumul a decurs normal până la Zagreb, acolo fiind şi punctul de oprire pentru prima zi.

Chiar dacă nu a fost o zi însorită vremea nu le-a dat mari bătăi de cap înafara frigului şi asta pentru că încă se aflau pe teritoriul lui. Fără peripeţii şi cu inimile pentru cauza propusă şi-au continuat drumul spre Africa străbătând alpii.

Dupa frigul din munţi, unde au avut de înfruntat zăpada şi poleiul, au fost întâmpinaţi cu căldură de către pompierii din Verona, loc în care au şi înnoptat în sediul unor adevaraţi colegi de breasla. Vigili del Fuoco Verona au dat dovadă de un adevărat spirit de camaraderie. Următoarea zi aveau de străbătut un traseu de  500 de kilometri pănă la Nisa.

Din păcate primul oraş de popas francez nu a fost un loc de bun augur pentru motocicliştii arădeni deoarece pe timpul nopţii motocicletele au fost buzunărite, iar după inventarul făcut de dimineaţă, au ieşit pe minus cu câteva haine de stradă.

Diveristatea culturală europeană şi-a lăsat amprenta pe această expeditie într-un mod negativ, acolo unde se presupune că civilizaţia şi-a găsit locul mai mult decât la noi. Dovada vie că exodul occidentului nu înseamnă doar lucrui bune!

Următoarele două zile i-au găsit tot pe riviera franceză. Barcelona a însemnat a cincea zi de traseu şi totodată locul în care casa celor de la International Police Association (IPA) a fost oferită ca adăpost pentru cele două binemeritate zile de repaus.

Aici s-au întâlnit cu preşedintele IPA căruia i-a fost expusă cauza, acesta asigurândui că îşi va aduce contribuţia pentru îndeplinirea acestui scop umanitar. Lucrurile se pare ca nu au fost intâmplătoare, pentru că tot aici s-au întâlnit şi cu un coleg poliţist din SUA care a promis ca va mediatiza cauza şi acolo. Au urmat 650 de kilometri până în Cartagena, după care, Gibraltarul. Aici s-a  consemnat punctul de trecere către Africa.

„Bilanţul unei săptîmâni de traseu însumează aproximativ 3.500 de kilometri străbătuţi în Europa” a declarat Ciprian Drăgan – coordonatorul proiectului, totodată  el dorind să ne aducă la cunoştinţă faptul că trecerea în Africa va aduce condiţii mai aspre de drum şi o cultură cu totul nouă.

„Marocul este şi locul de întâlnire a contrastelor, locul în care frumuseţea peisajului arhaic este ştirbit de practicile mai puţin ortodoxe ale localnicilor ce au în etica comportamentală inventarierea buzunarelor” a conchis coordonatorul acestui proiect. Mai puteţi citi:  FOTO Pompierii arădeni au pornit spre Africa pe motociclete FOTO Un doctor şi un pompier pleacă în nordul Africii pe o motocicletă pentru a ajuta copiii bolnavi de leucemie
Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite