Confesiunile unui «educator la carantină» din România. A lăsat teologia pentru viața printre deținuți FOTO
0Un comisar care are peste 25 de ani de activitate în Penitenciarul Arad face parte din prima promoție de teologi din oraș. El a dezvăluit, într-un interviu pentru „Adevărul”, o parte din experiența de «educator la carantină».
Acesta a lucrat o perioadă la Serviciul de Probațiune din Arad, la început fiind angajatul unui ONG (practic de la Arad a început probațiunea în România).
Comisarul șef de poliție penitenciară Ionel Iovescu, spune că profesia de polițist de penitenciar nu este una ușoară, dar nici foarte grea, depinde de fiecare persoană în parte, depinde de cum te raportezi la muncă în general și la cât de dedicat ești profesiei pe care ți-ai ales-o.
În cei peste 25 de ani lucrați în Penitenciarul Arad acesta a fost ofițer educator și, ca atribuție suplimentară, mult timp a fost purtătorul de cuvânt al unității, poziții din care a interacționat cu toate structurile de conducere și execuție din Penitenciarul Arad.
Când era mic credea că o problemă la ochi îl va împiedica în carieră, însă nu a fost așa:
„Personal, nu aș fi crezut că voi putea purta vreodată o uniformă militară, și asta din pricina unei probleme de vedere, sunt purtător de ochelari încă de la vârsta de 7 ani, iar regulamentele militare din vremea «visurilor mele» nu ar fi permis așa ceva. Și fiindcă a venit vorba de începuturi…sunt născut la Lipova, am avut o copilărie de poveste în localitatea natală Ususău, unde am absolvit și ciclul gimnazial, având dascăli extraordinari care mai târziu mi-au devenit modele în ale învățământului”.
Liceul l-a terminat tot la Lipova, apoi o perioadă scurtă a fost încadrat la Fabrica de Strunguri Lipova.
O etapă grea, dar deosebită a fost perioada armatei (1989-1990) mai ales că a prins o perioadă dificilă (Revoluția), tranzitorie și plină de provocări, toate cele întâmplate în această perioadă l-au întărit și l-au făcut să devină mai puternic.
„Facultatea de Teologie Ortodoxă pe care am absolvit-o la Arad, în chiar prima promoție după reînfințare presupune a fi un alt tip de student, farmecul studenției este aparte. A fi profesor, pentru că asta a fost profesia mea înainte să lucrez la penitenciar, cred că este una dintre cele mai frumoase profesii din lume, să modelezi copii, să-i vezi mai apoi cum cresc, se dezvoltă iar peste ani să te întâlnești cu ei, oameni în toată firea la rândul lor cu copii și să-ți spună «bună ziua domnule profesor», este o mare mulțumire sufletească”, mărturisește arădeanul.
Legătura cu Penitenciarul Arad, cu uniforma militară și cu toate provocările unei astfel de profesi a început în toamna anului 1996 când „țârâitul” telefonului și un îndemn de a se prezenta la Penitenciarul Arad unde se fac ceva „cursuri de asistență socială” și unde trebuia să se prezint împreună cu alți foști colegi de facultate.
„La vremea respectivă nici nu știam unde se află locația penitenciarului, însă după informarea de rigoare m-am prezentat la poarta unității (locația de la Obor). Am fost condus într-o sală unde am fost adunați în jur de 30 de persoane, din diverse domenii de activitate și unde ni s-a spus că la Arad se pun bazele Probațiunii în România (se derulează un program pilot denumit „Aplicarea experimentală a unor elemente de probațiune din sistemul European”). Singurii care aveau habar de acest termen, erau câțiva tineri absolvenți de drept, însă despre ce însemna probațiunea în adevăratul sens și ce se dorea a se face, am aflat pe parcursul următoarelor luni”, adaugă comisarul.
Totul a durat până la finalul anului 1998, când a fost angajat la Penitenciarul Arad, însă urma să lucreze tot pentru Serviciul de Probațiune Arad.
Centrul de Probațiune Arad împreună cu încă alte patru centre experimentale din țară, încercau să convingă factorii de decizie că acest sistem, funcțional în țările vestice, este benefic și că pedepsele alternative la pedeapsa cu închisoarea era ceva viabil și necesar și la noi în țară.
S-a înființat Direcția de Probațiune
„Până la urmă, «zbaterile» tuturor celor implicați în crearea acestui sistem a dat roade, așa că în anul 2000, la nivelul Ministerului Justiției, s-a înființat Direcția de Probațiune. Pentru mine a început o nouă «zbatere», trebuia să iau din nou o decizie grea, să rămân angajatul penitenciarului sau să-mi dau demisia și să particip la un concurs, iar dacă-l promovam urma să fiu încadrat la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Arad. După multe zile agitate și nopți nedormite am decis să rămân angajatul penitenciarului și de aici a început «aventura» mea profesională lucrând doar în sectorul «Educație» până la finalul carierei”, declară Ionel Iovescu.
Acesta spune că perioada de adaptare nu a durat foarte mult, iar într-o zi un fost coleg i-a dat niște materiale (un manual, o casetă video și un tabel) și i-a spus: «mergi pe secție, rogi colegul supraveghetor să-ți scoată de pe cameră deținuții de pe tabel, te duci în club cu ei și începi programul de carantină».
„Botezul”
„Eram eu, împreună cu o altă fostă colegă provenită de la probațiune, în fața a 12 deținuți, majoritatea recidiviști și chiar cu mai multe intrări la momentul respectiv. Atunci pot să spun că a fost «botezul» meu în activitatea pe care urma să o desfășor tot restul carierei, cea de «educator la carantină», aceasta fiind principala mea sarcină avută în fișa postului, bineînțeles pe lângă altele”, mărturisește comisarul sef.
Ce presupune această activitate?
Orice persoană condamnată care este dusă în penitenciar este repartizată într-o secție separată de deținere, în camere separate (doar cu cei nou aduși într-o anumită perioadă) pentru 21 de zile. Această perioadă este dedicată adaptării, informării, evaluărilor, analizelor medicale precum și întocmirii tuturor documentelor necesare pentru perioada de executare a pedepsei. Pentru aproape toți deținuții nou depuși, această perioadă este una foarte dificilă și de aici și importanța activităților desfășurate cu ei.
„În toată activitatea mea profesională, mi-au trecut prin mână mii de deținuți, unii dintre ei veniți pentru prima dată să execute o pedeapsă privativă de libertate, unii reveniți a doua, a treia…a ”n” oară, dar toți cu problemele inerente depunerii într-o unitate de detenție (n-am una, n-am alta, familia nu știe nimic de mine, ce va zice copilul meu când vede că nu mai vin acasă, am rate la bancă și eram singurul aducător de venit în casă, ce mă fac acum???), toate aceste probleme și multe altele trebuiau în primul rând ascultate și mai apoi găsită o rezolvare, bineînțeles în limitele legale și cât mai repede posibil. Sigur că nu singur, pe linii de competenă intrau «în joc», șeful de secție, psihologul și asistentul social”, mai declară Ionel Iovescu.
Unitatea din Arad a fost deschizătoare de drumuri
În 1998, Penitenciarul Arad a angajat primii psihologi din sistem, mai târziu au fost angajați și asistenți sociali.
Și dacă tot am pomenit de premiere în sistemul penitenciar, unitatea din Arad, a fost deschizătoare de drumuri pe mai multe segmente ale îmbunătățirii condițiilor de detenție și ale activităților desfășurate cu deținuții: primul preot ortodox din sistem, alte culte religioase au avut primele activități în penitenciarul nostru, sistemul de probațiune în România, mai multe drepturi la pachet și vizită au fost experimentate la Arad, telefoanele publice cu cartelă pentru menținerea legăturii cu familia, cumpărăturile dintr-un magazin alimentar din incinta unității, cumpărăturile on-line, activități socio-educative de prevenție în școlile arădene și posibilitatea de a vizita un penitenciar și de a sta de vorbă cu deținuții în vederea prevenirii infracționalității în mediul școlar, sunt câteva dintre premierele din sistemul penitenciar românesc și vor urma altele (unitatea din Arad încă va fi deschizătoare de drumuri), astfel Penitenciarul Arad rămâne un reper în sistemul execțional penal din România. La multe dintre aceste activități, împreună cu, colegii lui, a contribuit efectiv (cele din sfera educativă).
Ani la rând arădeanul a ocupat și funcția de purtător de cuvânt al Penitenciarului.
„Munca dintr-o unitate de detenție este dinamică, o zi de muncă nu seamănă cu cealaltă, mintea trebuie să fie mereu limpede, reacțiile spontane și cu cea mai bună rezolvare. Nu este ușor, dar este frumos, nu este nici greu dacă iubești munca și ești dăruit profesiei care ți-ai ales-o”, declară comisarul șef de poliție penitenciară, Ionel Iovescu, colonel (r) după pensionare.
Se încarcă comentariile...
