Viaţa uimitoare a Ecaterinei Conachi, femeia care a salvat Mica Unire din 24 ianuarie 1859

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fiica logofătului moldovean Costache Conachi şi soţia caimacanului Moldovei, Nicolae Vogodrie, a fost cea care a dezvăluit complotul antiunionist, după ce a violat corespondenţa soţului cu Constantinopolul şi a făcut publice scrisorile în întreaga Europă. Fără gestul ei curajos, Mica Unire nu ar fi fost posibilă.

Ecaterina Cocuţa Conachi a rămas în istorie drept eroina Micii Unirii. Născută în 1828, a fost unica fiică a logofătului moldovean Costache Conachi şi a Smarandei Negri. După ce mama sa a decedat, sarcina creşterii şi educării Ecaterinei a revenit tatălui văduv, Costache Conachi.

La vârsta de 17 ani, pe 2 iunie 1846, fata s-a căsătorit cu Nicolae Vogoride, cel desemnat caimacanul Moldovei. Acesta era locţiitor al domnitorului şi fusese însărcinat cu administrarea Moldovei. Căsătoria a fost una aranjată de tatăl Ecaterinei, care era ostil cauzei unioniste şi apăra interesele turcilor în Moldova. Tot el a dorit ca noul cuplu să poarte numele de Conachi, întrucât nu avea alţi moştenitori în afară de fiica sa şi a dorit să ducă mai departe numele familiei.

În urma căsătoriei aranjate, Ecaterina i-a dăruit lui Nicolae Vogodrie trei copiii: Emanoil, Maria şi Lucia. Cei doi nu au împărăşit însă niciodată aceleaşi idei. În vreme ce caimacanul sprijinea interesele otomanilor, pentru că primise promsiunea de a deveni domn al Moldovei în cazul în care Unirea nu se va înfăptui, tânara sa soţie sprijinea cauza unionistă.

Unirea mai presus de soţ

Alături de fratele ei vitreg, Costache Negri, Ecaterina s-a înrolat în tabăra unioniştilor, sprijinindu-i pe Alexandru Ioan Cuza, Vasile Alecsandri şi Mihail Kogălniceanu. 

Despre Ecaterina Vogodrie se spune că ar fi fost una dintre iubirile celui care avea să devină domnitor, Alexandru Ioan Cuza. Se spune, de asemenea, că Ecaterinei îi datora Cuza, ascensiunea sa militară şi trecerea rapidă de la gradul de sublocotenent şi cel de colonel.

Când soţul ei a vrut să îi numească pe Constantin Catargiu şi Nicolae Cantacuzino drept miniştri, ambii fiind recunoscuţi antiunionişti, l-a ameninţat cu divorţul. A reuşit să stopeze numirile care ar fi pus în mare pericol visul unioniştilor, ameninţându-şi soţul că îi va cere despăgubiri întreaga zestre pe care acesta o cheltuise deja. 

„Ai venit în ţară sărac lipit pământului, n-ai altă avere decât zestrea ce ţi-am adus-o eu. Îţi iert risipirea ce ai făcut-o, dar nu-ţi voi ierta trădarea faţă de neamul, faţă de ţara care ar fi trebuit să devie şi a dumitale. Cum nu ai astăzi altă avere decât a mea, aş putea, printr-un divorţ, să te aşez din nou pe paiele de unde te-am ridicat”, i-ar fi spuse Ecaterina Caimacanului.

A violat corespondenţa caimacanului cu otomanii

După ce soţul ei, caimacanul Moldovei, orbit de promisiunile de preamărire făcute de otomani, a reuşit să impună prin fals voinţa antiunionistă Ecaterina, i-a furat corespondenţa cu Poarta Otomană, pentru a da în vileag complotul antiunionist.

Scrisorile lui Vogoride au făcut înconjurul presei din Europa. Au fost publicate şi în Moldova sub numele de ”Estract de scrisori secrete trimise caimacamului Moldovei de deosebite feţe politice”. După dezvăluirea complotului, Puterile Garante au obligat Imperiul Otoman să-şi reevalueze poziţia Principatele Române şi să accepte rezultatul favorabil reluării alegerilor. 

Nicolae Vogoride a fost înlăturat din postul de caimacam, în octombrie 1858. După Unirea din 1859, Ecaterina Conachi l-a părăsit pe Nicolae Vogoride şi a călătorit prin Europa. Fostul caimacan a murit în1862, iar Ecaterina s-a recăsătorit cu principele italian Emanuele Ruspoli în 1864. Românca fără de care Mica Unire ar fi fost stopată a murit la Genova în februarie 1870.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite