Iubirea sfâşietoare a lui Cioran, la 70 de ani, pentru tânăra Friedgard Thoma: „Aş vrea să evadez cu dumneavoastră într-o insulă părăsită şi să plâng toată ziua”

La 70 de ani, aflat la Paris şi într-o relaţie serioasă cu Simone Boue, Emil Cioran s-a îndrăgostit nebuneşte, ca un adolescent, de Friedgard Thoma, o femeie de 35 de ani. Relaţia a început prin intermediul scrisorilor şi a continuat ca o pasiune nebunească.

”Blestemul său indispensabil”, aşa a numit-o Emil Cioran pe femeia de care s-a îndrăgostit în amurgul vieţii. În 1981, la 70 de ani, filosoful avea o relaţie de câteva decenii bune cu Simone Boue, femeia cu care locuia la Paris. Friedgard Thoma avea 35 de ani, era doctorandă în filosofie şi avea un copil. Tânăra a fost fascinată de scrierile lui Cioran, încă din 1979, când i-a descoperit opera.
 

Doi ani mai târziu s-a decis să îi scrie filosofului. “În general, toate frazele lui aveau prospeţimea sănătoasă a acelor lucruri care trec drept viciate sau cinice, în realitate însă sunt eliberate de tabuuri, printr-o manevră elegantă. (…) M-am hotărât curând să-i trimit la editură o scrisoare acestui Cioran, despre a cărui viaţă nu aveam habar”, avea să scrie Friedgard Thoma în cartea ”Pentru nimic în lume”, în care a povestit relaţia cu filosoful.

Friedgard, care locuia la Koln şi pregătea o teză în filosofie, îi scrie şi îi mulţumeşte filosofului pentru tot ceea ce i-a oferit prin cărţile sale. Cioran îi răspune: „Dragă Doamnă Schulte-Thoma, Cele mai bune multumiri pentru scrisoarea Dumneavoastră prietenoasă si – oare mi-e îngăduit să spun? – plină de căldură“. În scrisoare trimisă către tânăra de 35 de ani, Cioran îi ataşează şi numărul de telefon. Aşa a început între cei doi o lungă relaţia epistolară care a condus la ”o îndrăgosteală din vorbe” , cum avea să mărturisească Friedgard mai târziu.

Prima întâlnire

După ce s-au cunoscut prin intermediul scrisorilor, cei doi s-au întâlnit pentru prima dată la Paris. Întâlnirea a fost povestită şi descrisă de Friedgard în cartea ”Pentru nimic în lume”, scrisă după moartea filosofului. ”La intrarea hotelului, a sosit în zbor un bărbat fragil, cu un ciuf de păr cenuşiu şi ochi de aceeaşi culoare, parcă picat din lună, dar eu l-am reperat imediat. În ce mă priveşte m-am făcut foarte frumoasă: Mi-am pus o rochie neagră nu prea scurtă şi deasupra un pardesiu de culoare deschisă. Cioran, care nu părea impresionat de înfăţişarea mea, mi-a arătat imediat o casă vizavi de hotel, în care o prietenă de-a lui îşi luase cândva viaţa, incident pe care îl numea tragic”, a povestit Friedgard despre momentul primei întâlniri. În mansarda închiriată de Cioran, filosoful i-a pregătit tinerei cina.

”Cât de mult am vorbit, nu-mi amintesc, cel puţin până la miezul nopţii. Cioran insistă să mă conducă acasă. În faţa hotelului, îmi sărută mâna dreaptă. Copleşită, îl îmbrăţişez şi îi ating obrajii cu ai mei”, mai povesteşte Friedgard. 

Cei doi şi-au petrecut două zile împreună. ”Vorbim împreună ca doi vechi prieteni, foarte intim. Îmi amintesc de duioşia lui. Îmi sărută urechea dreaptă. Mă tulbură. În dimineaţa următoare sună telefonul foarte devreme în camera mea de hotel. Cioran! Bâiguie ceva foarte tandru, dar nu mai ştiu ce a spus. Nu mi-a rămas în amintire decât faptul că m-a sunat atât de devreme”, a mai scris Friedgard. 

”M-am gândit în fiecare secundă la dumneavoastră şi nu mă pot gândi la nimic altceva”

Cioran s-a îndrăgostit nebuneşte de tânără şi relaţia s-a transformat în una pasională. Relaţia epistolară a căpătat conotaţii erotice şi, la 70 de ani, Cioran îi scria tinerei ca un adolescent înflăcărat.

„La ora unu acasă, am dormit câteva ceasuri, m-am trezit devreme şi atunci a început chinul. M-am gândit la dumneavoastră şi la tot ce ar fi putut să se întâmple în noaptea de joi...dacă nu v-aţi fi împotrivit. V-am auzit suspinând şi plângând. Mai bine de o oră în mintea mea s-au derulat scenele cele mai intime cu o asemenea precizie încât a trebuit să mă scol ca să nu-mi pierd minţile. Am discutat prea mult şi am înţeles dependenţa mea senzuală de Dumneavoastră în toată claritatea ei abia după ce v-am mărturisit la telefon că aş vrea să-mi îngrop capul pentru totdeuna sub fusta Dumneavoastră. Ce mortale pot fi anumite lucruri. Totul a început de fapt cu fotografia, vreau să spun cu ochii Dumneavoastră. Aţi fost oarecum speriată când v-am vorbit de o înclinaţie „perversă” pe care mi-o stârneşte trupul Dumneavoastră. Pervers nu a fost cuvântul potrivit. Am vrut să spun arzătoare. Doar sunt normal; stări interzise cer expresii ne-naturale. Cred (poate mă înşel) că în dimineaţa asta aş fi mai puţin obsedat dacă aţi fi fost mai binevoitoare cu mine. În definitiv ne cunoaştem de la prima dumneavoastră scrisoare”, îi scria Cioran lui Friedgard. Scrisorile lui Cioran au fost publicate de Friedgard după moartea filosofului, în volumul ”Pentru nimic în lume”.

„De când am fost izgonit din Paradis, m-am gândit în fiecare secundă la dumneavoastră şi nu mă pot gândi la nimic altceva. Aş vrea acum să zbor în Patagonia departe, departe de Dumneavoastră, la polul opus. Cu o oră în urmă am găsit cuvântul pe care l-am căutat zadarnic ieri sau azi: Leprosul, asta înseamnă să nu mai fiu cu dumneavoastră, să nu vă mai aud suspinele””, mai scria filosoful îndrăgostit.

„Aş vrea să evadez cu Dumneavoastră într-o insulă părăsită şi să plâng toată ziua. Acest loc mi-a devenit brusc drag pentru că îl cunoaşteţi şi îl îndrăgiţi. (...) Tot ceea ce mă ţine departe de Dumneavoastră e exil. Trebuie să ajung într-un fel din nou „voios” sau să mă prăbuşesc. Şi totuşi declinul meu datorită Dumneavoastră îmi este necesar şi nesperat”, mai scria Cioran.

Friedgard a cunoscut-o pe Simone

Pe parcusul relaţiei, Friedgard a ajuns să o cunoască şi pe Simone, femeia oficială din viaţa filosofului. În cartea sa, iubita lui Cioran a descris şi momenul întâlnirii cu Simone. ”Nu numai Cioran, dar si eu tremuram la gîndul întîlnirii mele cu Simone si dacă ne vom simti atrase una de alta o priveam pe Simone după ce ne-am îmbrătisat cu totii: o femeie foarte frumoasă, bronzată, înaltă, la vreo saizeci de ani, elegantă, cu ochi căprui foarte calzi. Imediat m-a străfulgerat ceva”, scria Friedgard despre întâlnirea cu iubita oficială a lui Cioran.

După ce a cunoscut-o pe Simone, relaţia lui Friedgard a devenit mai mult una prietenească. Cei doi au continuat să-şi scrie, însă Cioran a rămas până la finalul vieţii alături de Simone. Ultima întâlnire dintre cei a avut loc când Cioran era deja bolnav, pe patul de spital. „Fusese internat la spital unde i se operase piciorul rupt si i se pusese o tijă. Pentru că vrea mereu să se ridice trebuie legat la pat. Cînd mă vede, Cioran se saltă în sus în pat si mă priveste fix, ca si cînd ar trebui să fixeze aparatul de fotografiat al lui Richard Averton. Pe urmă spune tare, clar si important, ba chiar patetic, în germană:Am fost un mare vînător de fuste. (...) Ezităm între rîs si plîns” a evocat  Friedgard în cartea ”Pentru nimic în lume”.

În vara anului 1994, cu un an înainte să moară, bolnav şi imobilizat în cărucior  Cioran nu o mai recunoaste pe Friedgard. Cioran a murit în 1995, la două zile după ziua de naştere a lui Friedgard.