Veteranul-erou din Alba la 100 de ani: lucrează în grădină, face gimnastică şi nu refuză un pahar cu vin sau ţuică
0Gheorghe Chiorean, singurul veteran de război din Alba care are gradul de maior, a împlinit 100 de ani pe 25 august. Bărbatul povesteşte aventurile sale de pe front, dar şi pasiunile care l-au ţinut în viaţă.
Gheorghe Chiorean, fost învăţător şi veteran de război, a împlinit luni vârsta de 100 de ani. Bărbatul din oraşul Ocna Mureş, judeţul Alba, a trăit ambele războaie mondiale, după care, de-a lungul timpului, a învăţat carte peste 1.000 de copii. De asemenea, Gheorghe Chiorean este singurul veteran de război cu grad de maior din judeţul Alba. Cu ocazia Zilelor oraşului Ocna Mureş, veteranul a primit şi titlul de „Cetăţean de onoare“ al oraşului.
Întrebat care este secretul longevităţii sale, învăţătorul a spus că nu are o reţetă precisă, dar a mărturisit că nu a renunţat niciodată la viciile sale. „Doar Dumnezeu ăl de sus ştie. Mâncarea a fost mâncare pentru mine, nu am refuzat niciodată un păhărel de vin sau ţuică, dar am şi fumat şi mai fumez încă. Am fost apicultor şi mierea nu a lipsit din meniul zilnic“, spune bărbatul citat de ocnamuresonline.
Vitalitatea acestuia este demonstrată şi prin faptul că lucrează în fiecare zi în grădină şi face chiar şi gimnastică. Acasă are şi o ganteră pe care o foloseşte zilnic. La 100 de ani, Gheorghe Chiorean are o memorie extraordinară şi îşi aminteşte evenimente ce au avut loc chiar şi în urmă cu 80 de ani. S-a născut în comuna Şpălnaca, într-o familie cu opt fraţi. Tatăl său era un ţăran obişnuit, dar a ajuns mai apoi primar în comună. A reuşit să îi trimită pe aproape toţi copiii la şcoli şi să le asigure o situaţie corespunzătoare.
Gheorghe Chiorean a urmat şcoala primară din Uioara şi gimnaziul la Ocna Mureş. A avut apoi şansa de a studia la şcolile din Blaj. A urmat cursurile Şcolii Normale din Blaj, luându-şi diploma de învăţător, în urma examenului de Capacitate din 1934. Între 1935-1936 şi-a satisfăcut stagiul militar la Batalionul de vânători de munte din Bistriţa. Reîntors la vatră şi-a început profesia de dascăl în localităţile Ciugudul de Sus, Heria şi Podeni-Turda. În iunie 1941 a fost concentrat şi trimis pe Frontul de Răsărit pentru a-şi apăra ţara împotriva Rusiei.
A fost împuşcat în război
Pe frontul de operaţiuni s-a ridicat din tranşee pentru a-şi conduce subordonaţii şi a fost împuşcat. „Am respins un pluton de nemţi, luptele se dădeau undeva în munţi. La un moment dat, am înaintat cu puşca în mână şi am auzit o împuşcătură. Am căzut secerat. Un glonţ a intrat pe lângă inimă şi a ieşit pe partea cealaltă, perforând un plămân“, povesteşte veteranul.
Pentru că îi fusese atins plămânul, nu a putut striga după ajutor. Norocul a fost că un soldat sanitar căra
muniţie şi l-a găsit prăbuşit în iarbă. A fost cărat de camarazi sub o ploaie de obuze, cale de câţiva kilometri, până la o casă părăsită unde, pe paie, şi-a tras sufletul şi a primit primele îngrijiri medicale. A doua zi, a fost dus alături de alţi camarazi răniţi cu căruţa la spital. Şi-a revenit complet după 90 de zile. În 1943, a revenit pe câmpul de luptă, pe frontul Iaşiului. După 23 august 1944, a rămas combatant pe Frontul de Vest, ajungând până în Munţii Tatra, unde a luptat până la sfârşitul războiului, în 9 Mai 1945.
După întorcerea de pe front, a revenit la profesia de dascăl, atât în mediul rural, cât şi în Ocna Mureş. A fost învăţător în satele Silivaş, Cisteiul de Mureş şi apoi la Şcoala Generală nr.1 din Ocna Mureş, unde a avut şi funcţia de director adjunct. S-a pensionat în anul 1974. Pentru faptele din război, a primit gradul de sublocotenent, apoi locotenent, căpitan şi maior, fiind distins cu mai multe decoraţii şi brevete.
Un regret: nu mai poate citi
Ajuns la 100 de ani, Gheorghe Chiorean are şi câteva regrete. Din cauza unor probleme la ochi nu mai poate citi. Cartea a fost pentru el un refugiu al fericirii de care nu mai poate beneficia acum. În toată viaţa, a fost de două ori internat în spital. Prima dată ca urmare a rănii de pe front, iar a doua oară când avea 90 de ani, pentru o mică operaţie.
Chirurgul care l-a operat i-a cerut permisiunea să îl fotografieze, iar acum portretul învăţătorului e la loc de cinste în cabinetul acestuia drept cel mai în vârstă pacient pe care l-a avut medicul. Un alt regret este faptul că, în plimbările pe care le face uneori, nu mai recunoaşte pe nimeni. Majoritatea cunoscuţilor săi nu mai sunt în viaţă. Are, însă, o familie numeroasă care l-a sărbătorit cum se cuvine pentru cei 100 de ani împliniţi.
Se încarcă comentariile...
