Un fost director amendat de DSP după un focar de COVID-19 în instituţie rămâne cu sancţiunea de 2.000 de lei
0Fostul director al Unităţii Medico-Sociale din Ocna Mureş, amendat cu 2.000 de lei în luna mai 2020, după ce în incinta instituţiei a izbucnit un focar de COVID-19, a pierdut prima etaspă a procesului prin care solicită anularea procesului verbal de sancţionare.
Oprea Daciana susţine în plângere că în urma controlului efectuat de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Alba s-a dorit evidenţierea ”unor deficienţe” cauzatoare a focarului de infecţie, dar care să constituie un motiv de sancţionare şi de înlăturare a ei din funcţia de director.
”S-a dorit punerea în scenă a unui motiv care să apară în faţa opiniei publice, ca fiind vinovatul pentru situaţia creată, dar care să ascundă adevărata responsabilitate aparţinătoare Unităţii teritorial administrative şi instituţiei Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Alba”, a susţinut fostul director, care a fost schimbat din funcţie, ulterior acestui control, prin decizie a Consiliului Local.
În urma controlului realizat de inspectorii DSP s-a stabilit că Unitatea Medico-Socială nu deţinea autorizaţie pentru structura de 60 de paturi şi a constatat o serie de deficienţe de ordin medical care au dus la izbucnirea unui focar de COVID-19. Fosta directoare a precizat că, în decembrie 2019, a depus la DSP Alba un dosar de solicitare a eliberării unei noi autorizaţii pentru structura de 60 de paturi. Unitatea din ocna Mueş a fost amendată în 2019 cu 25.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor din autorizaţia de funcţionare.
”Petenta mai susţine că Procesul Verbal este nelegal întrucât nu s-a indicat calitatea de agenţi constatatori a celor două persoane care au întocmit Procesul verbal de constatare şi pe cel de contravenţie. Contestă calitatea acestora de agenţi constatatori, cu atât mai mult cu cât aceştia au fost cei care au aplicat şi sancţiunea. Au fost încălcate prevederile art.21 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/ 2001, sancţiunea trebuind a fi aplicată de către Directorul Direcţiei de Sănătate Publică Alba.
De asemenea, arată că nu au fost descrise în mod concret faptele contravenţionale astfel cum ele trebuie să apară în actele normative pretinse a fi fost încălcate. Nu a fost indicat temeiul contravenţional, respectiv fapta sancţionată ca şi contravenţie. Actele normative au fost indicate doar la modul general, fără să se poată identifica fapta concretă comisă şi care ar constitui temei pentru răspunderea contravenţională”, se mai susţine în plângerea depusă la Judecătoria Aiud. DSP a solicitat respingerea plângerii, iar instanţa a dat dreptate instituţiei, prin hotărârea pronunţată în 8 februarie 2021.
”Instanţa reţine că petenta a semnat procesul-verbal fără a formula obiecţiuni, constatându-se că, în fond, nemulţumirea ei vizează faptul eliberării din funcţia de director, aspect care, însă, nu face obiectul prezentului litigiu. În speţă, prin prisma depoziţiilor martorelor rezultă implicarea petentei în asigurarea bunei funcţionări a unităţii, după cum a apreciat de cuviinţă, cu bună credinţă, însă înscrisurile depuse şi reglementările în materie fac dovada standardelor obiective ce trebuiau respectate de aceasta în vederea obţinerii autorizaţiei pentru 60 paturi.
Se reţine că nerespectarea acestei obligaţii i-a fost imputată prin procesul-verbal constestat, cu toate că în procesul-verbal de constatare nr. (…) s-au menţionat şi alte deficienţe pentru care, însă, nu s-au aplicat sancţiuni. Astfel, se impunea ca petenta să întreprindă demersurile necesare obţinerii autorizaţiei încă de la data primului control, în 2018. Contrar acestei obligaţii, petenta a ales să transmită cereri informe autorităţilor în domeniu în decursul timpului, în final, comunicând documentaţii tehnice necorespunzătoare în cursul anilor în anul 2019”, astfel a motivat magistratul respingerea plângerii fostei directoare.
În concluzie, instanţa consideră că fapta consemnată în procesul verbal contestat există şi a fost săvârşită de către petentă, astfel că procesul verbal contestat este temeinic şi legal. Hotărârea poate fi contestată cu apel la Tribunalul Alba.