Sabin Cioica a scris o enciclopedie a Ţării Moţilor

Sabin Cioica s-a îndrăgostit de cultura şi cântecul popular din fragedă pruncie şi a transformat în timp această mare pasiune într-o lucrare de etnografie şi folclor despre Ţara Moţilor.

Data naşterii: 25 martie 1941, comuna Lupşa, judeţul Alba
Educaţie: Facultatea de istorie şi Filosofie din cadrul Universităţii "Babes Bolyai" Cluj Napoca
Starea civilă: căsătorit, o fată, doi nepoţi

„Am avut fericirea să mă nasc într-o familie de oameni gospodari din Munţii Apuseni. La noi, cât era vara de lungă, se muncea din greu, de la revărsatul zilei şi până la amurg. Se simţea pe atunci, am simţit-o şi eu încă din copilărie, satisfacţia muncii“, afirmă profesorul de istorie.

Cântecul cununii de grâu

Cu ocazia muncilor agricole, în special la seceriş, se organizau clăcile, de care îşi aduce aminte cu mare plăcere. Părinţii săi, care erau înstăriţi - aveau moară de apă, vier, taur, car cu boi, cal şi pământ mult, făceau anual două clăci. Sabin Cioica avea 4 ani când, la o astfel de clacă, a auzit pentru prima dată „Cântecul cununii de grâu“.

„Eram cu mama acasă într-o zi frumoasă de sfârşit de august. Mama făcea multă mâncare şi tata tăiase cu o zi înainte un berbec. Aşteptau secerătorii. Pe înserat, de pe un deal (unde eu pe-atunci credeam că se uneşte cerul cu pământul şi, dacă mă duc acolo, ating cerul cu palmele), au venit secerătorii cântând - «Frunză verde de alună, adă apă la cunună./Cine nu udă cununa, să n-ajungă săptămâna./Săptămâna Paştilor, Vinerea Rusaliilor». Și acum simt emoţia trăită atunci când ascultam cântând un cor de 50-60 de ţărani, îmbrăcaţi tradiţional de şezătoare, acest frumos cântec. Răsuna muntele“, povesteşte moţul.

Din acel moment, cultura populară, tradiţia, obiceiurile din „Ţara Moţilor“ au reprezentat pentru Sabin Cioica un izvor nesecătuit de cunoaştere. A cules sistematic folclor, obiceiuri de muncă, de botez, de nuntă, de înmormântare din toată zona Munţilor Apuseni, a găsit diferite variante ale „Cântecului cununii de grâu“ şi, la absolvirea Facultăţii de Istorie şi Filosofie din Cluj Napoca, şi-a dat licenţa cu lucrarea „Frumosul în cultura materială şi spirituală a moţilor“.

„Mica enciclopedie de etnografie şi folclor Ţara Moţilor“

Lucrarea a îmbunătăţit-o permanent şi a publicat-o în anul 1997 sub denumirea „Mica enciclopedie de etnografie şi folclor Ţara Moţilor“, apărută ulterior în alte trei ediţii, ultima fiind tradusă în germană, franceză şi engleză. Enciclopedia cuprinde obiceiuri legate de viaţa moţului, de la naştere şi până la înmormântare. Dintre acestea, Sabin Cioica le aminteşte cu drag pe cele legate de Sărbătoarea Crăciunului.

„Colindele sunt pentru folclorul nostru adevărate comori de aur şi sunt atât de mult cântate de moţi, pentru că viaţa lor se aseamănă, într-un fel, cu viaţa Pruncului Iisus. Foarte mulţi fii de moţi s-au născut în iesle, lângă turma de oi, iar suferinţele lui Iisus au fost şi suferinţele moţilor. Nu cred că există o martirizare mai cruntă decât tragerea lui Horea şi Cloşca pe roată. Îmi place să spun că ei au fost şi sunt adevăraţii Hristoşi ai neamului românesc, prin modul cum au suferit pentru noi. Dacă ei nu s-ar fi ridicat atunci, cred că în Ardeal nu s-ar mai fi vorbit limba română“, este de părere bărbatul.

De altfel, enciclopedia lui Sabin Cioica are în cuprins şi o seamă de legende legate de luptele moţilor de la Răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan din 1784-1785, precum şi de participarea acestora la Revoluţia română din 1848-1849.

Ce înseamnă pentru d-voastră satul românesc ?
S.C.: Satul românesc este vatra unde s-a plămădit fiinţa noastră naţională, iar satul moţesc a păstrat înscris, încrestat în memorie sacrificiul neamului românesc. De aici, din satul moţesc, s-a revărsat, în timp, peste întreaga Transilvanie şi nu numai, lava de spiritualitate românească.

În peregrinările prin Apuseni, aţi întâlnit oameni care să vă impresioneze în mod deosebit ?
S.C.: Da, foarte mulţi şi aici aş face o menţiune specială. Am avut prilejul să-l întâlnesc pe Bazil Roman sau fotograful moţilor, cum i se mai spunea. A fost un mare iubitor de cultură populară. El a avut prilejul să fotografieze mineritul aşa cum se practica acum un secol. Fotografiile lui sunt o adevărată istorie a mineritului, a vieţii din Apuseni.

Ce-i place: „Apreciez la oameni sinceritatea, omenia, bunăvoinţa, respectul de aproape şi de muncă. Socotesc că orice muncă aducătoare de bunuri pentru societate are un înalt grad de nobleţe“

Ce nu-i place: „Nu-mi plac minciuna, făţărnicia şi trădarea de orice fel ar fi ea. De asemenea, mă supără, mă deranjează foarte mult, lenea, dispreţul faţă de muncă şi faţă de valorile materiale şi spirituale“