Proiect de 3 milioane de euro din fonduri europene pentru reconstrucţia băilor sărate de la Ocna Mureş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Ocna Mureş a iniţiat şi depus un proiect în valoare de 3 milioane de euro destinat reconstruirii Băilor Sărate din oraş. Poriectul a fost depus la Agenţia de Dezvoltare Regională Centru şi ar urma să fie finanţat din fonduri europene în cadrul POR 2014-2020, axa 5.2 – Regenerarea şi revitalizarea zonelor urbane.

Primăria oraşului Ocna Mureş a depus joi, 24 noiembrie 2016, la ADR Centru, proiectul „Regenerare teren industrial dezafectat prin construirea de alei pietonale, spaţii verzi, amenajare spaţii de joacă şi recreere şi introducerea în circuitul spaţiilor destinate activităţilor recreative cotidiene din silviu-vinteler-primar-ocna-muresoraşul Ocna Mureş”.

Reconstruirea Băilor Sărate a constituit, încă din campania electorală din vara lui 2016, un obiectiv central, prioritar pentru dezvoltarea oraşului Ocna Mureş. Tradiţia şi renumele Băilor Sărate nu pot să dispară. Complexul de tratament reprezintă evident un reper important în revigorarea economică a oraşului şi repoziţionarea sa ca un important centru medical din centrul ţării. Reconstruirea Băilor Sărate a început prin realizarea studiilor de fezabilitate şi a proiectului tehnic, încă din 2014. Reabilitarea terenului industrial dezafectat este primul pas în construirea integrală a Băilor Sărate.

„Ne dorim ca acest Complex să fie cât mai apropiat de facilităţile de recreere oferite turiştilor de vechile Băi Sărate. Şi să aducem şi ceva în plus pentru ca de această investiţie să beneficieze, ca şi în trecut, inclusiv locuitorii oraşului, nu doar cei ce vor veni la tratament. Vechile Băi aveau un parc mare, cu alei şi bănci, aveau terenuri de sport, zone de relaxare etc. Proiectul de astăzi aduce un plus de modernism şi de extindere a facilităţilor pe care le poate oferi un astfel de spaţiu comunităţii. Totodată acest parc va forma împreună cu viitoarele Băi Sărate un tot unitar, aşa cum a fost Complexul Băile Sărate în trecut. Reprezintă de asemenea activităţile noastre concrete pentru a îndeplini promisiunile campaniei electorale din vara acestui an” a declarat primarul oraşului Ocna Mureş, Silviu Vinţeler citat de ziarulunirea.ro.

O istorie de peste un secol

Baza de tratament de la Ocna Mureş a fost inaugurată la sfârşitul secolului 19. Încă din 1936, la Ocna Mureş  s-a înfiinţat Oficiul local de cură şi turism, care a funcţionat până în 1948, când a fost desfiinţat de comunişti. Dintr-un  document deţinut de Arhivele Naţionale Alba aflăm că, în 1941, sezonul turistic a început la 1 iunie şi s-a încheiat în 15 septembrie. În oferta Administraţiei Băilor Salina Ocna-Mureşului se spunea că  „stau la dispoziţia onoratului public băi sărate de putină şi aburi, un ştrand bine amenajat, un hotel aşezat în mijlocul unui parc plantat cu brazi. Camere în afară de hotelul băilor se găsesc în clădiri particulare situate în apropierea Băilor“.

Baia liberă avea 30 de cabine, adâncimea maximă de 3 metri, şi era recomandată celor care sufereau de reumatism. În apropiere se afla şi arena Băilor care avea 1.000 de locuri pentru spectatori, pe care se juca volei şi tenis. Pentru fotbal, atletism, handbal,era arena Solvay, ce avea o suprafaţă de 2 hectare şi 5.000 de locuri pentru spectatori. Baile Ocna Mures au fost zeci de ani principala atracţie a oraşului pentru cei care sufereau de afecţiuni reumatice şi ginecologice.  Datele statistice arată că în anii 1980, ajungeau aici, în fiecare an,  între  7.500-8.000 de oameni din intreaga ţară. Pe harta turistică a ţării era cotată pe locul doi, după Slănic-Moldova.

Vechea plajă animată de mii de turişti veniţi pentru distracţie sau pentru terapie cu sare şi minerale, s-a transformatm, între timp, într-un loc dezolant. Din bazin a mai rămas doar o groapă din beton. Cladirea bailor de la Ocna Mures a fost vandută în 2002 unui investitor local, contra sumei de 800 de milioane lei vechi. În 2011 a fost demolată.

Citiţi şi:

 

Oraşul Ocna Mureş vrea să revină pe harta balneară a României cu ajutorul unui proiect finanţat din fonduri UE

FOTO DOCUMENT Din vremurile în care oraşul Ocna Mureş conta pe harta balneară a României. Băile Sărate atrăgeau anual mii de turişti

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite