Operaţia pe creier efectuată în urmă cu 4.500 de ani. Descoperirea din România care a fascinat cercetătorii din Europa
0
O descoperire arheologică realizată în judeţul Alba în urmă cu 45 de ani a bulversat lumea istoricilor şi antropologilor europeni. Preluată imediat de comunitatea ştiinţifică, ştirea a fascinat cercetătorii preistoriei europene. Este vorba de ceea ce s-ar putea numi o operaţie rudimentară pe creier datată cu aproximativ 4.500 de ani în urmă.
Resturile scheletului unei femei, care a fost descoperit în anul 1972 în apropierea localităţii Livezile, din judeţul Alba şi care datează încă de la începutul Epocii Bronzului, a scos la iveală detalii extrem de valoroase. Cercetătorii de la Muzeul Naţional al Unirii, din Albă Iulia, au declarat că femeia a fost operată pe creier şi, mai mult, că operaţia a fost un succes, această supravieţuind intervenţiei.
Potrivit istoricilor, cea mai veche operaţie pe creier efectuată în neolitic, descoperită în România, a fost făcută cu o lamă de silex şi are o lungime de aproape 11 cm. În urma analizelor s-a descoperit că pacientul a supravieţuit cel puţin un an după intervenţie. Operaţia s-a făcut sub anestezie, cu plante halucinogene.
Autorul descoperirii este cercetătorul şi arheologul Horia Ciugudean. Acesta era prin ultimul an de liceu când a descoperit craniul. “Mergeam pe un drum de ţară care pleacă din Livezile şi iese pe culme, spre Vârful Băii. În malul drumului am văzut fragmente de oase umane pe care le-am cules. Din păcate, restul scheletului a fost distrus de drumul de care. Când am găsit craniul, el era spart în zeci de fragmente, pe care le-am ţinut câţiva ani depozitate într-o pungă fără să-mi dau seamă că acesta prezenţa vreo intervenţie umană. Din fericire, exact partea cea mai importantă, craniul, s-a păstrat, împreună cu fragmentul de mandibulă. El însă a zăcut, să spun aşa, în colecţia mea, decenii întregi, fără să realizez că e vorba de o piesă de mare valoare. Craniul a fost reconstituit în momentul în care îmi pregăteam lucrarea de licenţă, pe baza pieselor aflate în colecţia particulară. După ce am absolvit, am donat colecţia, o parte muzeului din Aiud, o parte muzeului din Alba Iulia, craniul respectiv ajungând la muzeul din Alba Iulia, dar iarăşi nu a putut fi valorificat pentru că, din păcate, România avea un deficit uriaş la capitolul cercetare antropologică, nu aveam decât foarte puţini specialisti”, povesteşte arheologul.
În anii ’80, când s-a fact practic restaurarea acestei calote craniene, s-a constatat că ea prezintă un orificiu creat artificial, printr-o intervenţie umană. ”Nu obţii o astfel de retezare perfectă printr-o lovitură cu o sabie de bronz”, a declarat cercetătorul Horia Ciugudean, explicând că operaţia este cunoscută sub numele de trepanaţie, adică deschiderea cutiei craniene şi că intervenţia a avut că scop drenarea unei infecţii. „Cel care a făcut această intervenţie nu numai că a făcut-o de-o manieră tehnică ireproşabilă, dar operaţia a reuşit şi pacientul a supravietuit”, a mai declarat Horia Ciugudean. În urmă cu circa 10 ani, după o expertiză efectuată de un grup de antropologi scoţieni, a fost confirmat faptul că este vorba de o intervenţie chirurgicală şi că este cea mai complicată operaţie de acest gen descoperită până acum în Europa, raportat la vremurile în care a avut loc.
Craniul descoperit la Livezile aparţinea unei femei mature, de cca. 35-40 de ani. Circumferinţa trepanaţiei are diametrul mare de 12,2 cm. iar diametrul mic de 7,3 cm. El este cea mai mare intervenţie craniană din preistoria României. Concluziile îi aparţin cercetătoarei Kathleen Mc Sweeney de la Universitatea din Edinburgh (Marea Britanie). “Ideea la trepanat este să scoţi tot ce înseamnă os spart, aşchie. Marginile nu se refac decât dacă au o anumită regularitate. Din această cauza erau curăţate şi rase. Operaţia de la Livezile a fost efectuată prin tăiere şi răzuire. Dovadă este că femeia operată a supravieţuit. Unelte de obsidian sau silex de tipul celor cu care a putut fi efectuată trepanaţia craniului de la Livezile sunt cunoscute în zona civilizaţiilor amerindiene – mayaşi, azteci, incaşi, folosite în acelaşi gen de practici chirurgicale”, precizează Horia Ciugudean (foto dreapta).
„S-au mai găsit intervenţii de genul acesta în vechime, dar niciuna atât de mare. Asta este extrem de mare! Are undeva o lungime de 10 centimetri pe 5, ceva de genul acesta. Specialiştii Institutului de Cercetare de la Edinburgh, unde a fost dus şi studiat craniul, spun că tipul acesta de intervenţie avea loc în vechime în momentul în care persoana respectivă avea o boală neuro. Poate epilepsie, sau ceva de genul acesta. Prin această trepanaţie, îndepărtarea unei părţi din calota craniană, se elibera spiritul rău, care sălăşluia în corp” spune Liviu Zgârciu, purtătorul de cuvânt al Muzeului Marii Uniri din Alba Iulia. Oamenii de ştiinţă spun că ţesutul osos a continuat să crească după operaţie, semn că în mod miraculos, pacientul a supravieţuit operaţiei făcute acum cinci mii de ani.
Obsidianul este o piatră vulcanica extrem de dură care, prin prelucrare, permite obţinerea unor margini tăioase mai ascuţite decât o unealtă de metal din acea epocă (începutul epocii bronzului) şi cu care se putea, practic, tăia osul, intervenind cu multă precizie şi fineţe. Orificiul practicat s-a datorat, probabil, unui accident pe care l-a suferit femeia respectivă sau poate unui atac violent în urmă căruia însă s-a intervenit, probabil, de către un şaman sau vrăjitor, potrivit autorului descoperirii.
Se încarcă comentariile...
