Judecătoare care credea în fenomene supranaturale, „jumulită” de 38.000 de euro. Faptele autoarei s-au prescris
0O femeie în vârstă de 47 de ani, de profesie producător şi regizor de filme, a scăpat de o pedeapsă cu executare pentru şantaj în formă continuată. Victima acesteia a fost o judecătoare care i-a plătit 38.000 de euro.
Judecătoria Alba Iulia a dispus încetarea procesului penal, ca urmare a prescrierii faptelor, faţă de o femeie care, susţinând că este colaboratoarea unui „clarvăzător” şi „profitând de credulitatea şi starea emoţională deosebită a persoanei vătămate”, a primit zeci de mii de euro de la o judecătoare din Sibiu, de teamă că, în caz contrar, copilul ei va suporta consecinţe grave.
Instanța a admis în parte acţiunea civilă, obligând inculpata la plata sumei de 19.500 de euro şi 37.805 lei către partea civilă. Autoarea faptei de șantaj a plătit anterior suma de 10.000 de euro.
În 2019, femeia (Magdolna Cecilia Eross) cu domiciliul în Târgu Mureș a fost condamnată la trei ani închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj în formă continuată. Hotărârea a rămas definitivă, iar condamnata a fost depistată în străinătate, adusă în țară și depusă în penitenciar pentru executarea pedepsei.
În 2021, a reușit să obțină rejudecarea procesului și a fost eliberată din închisoare pentru că nu i-ar fi fost comunicată legal hotărârea astfel încât să o poată contesta la instanța de apel. În rejudecare, s-a constatat că fapta s-a prescris în martie 2023.
Corespondență cu un clarvăzător
„În sarcina inculpatei s-a reţinut, în esenţă, că în perioada octombrie - noiembrie 2014, profitând de credulitatea şi starea emoţională deosebită a persoanei vătămate, i-a solicitat acesteia suma de 38.000 euro, prin intermediul emailurilor, comunicând că în caz contrar copilul ei va suporta consecinţe grave, cu referire chiar la decesul lui, sumă remisă în mai multe tranşe, pentru a nu se produce cele prezise”, se precizează în dosar.
Iniţial, în perioada decembrie 2012 - iunie 2013, între persoana vătămată şi un bărbat a avut loc o corespondenţă, referitoare la situaţia familială a acesteia, în cadrul căreia cel din urmă i-a sugerat să depună o sumă de bani la două biserici, pentru copilul ei, pentru a fi ferit de suferinţele ce ar urma în eventualitatea producerii unui divorţ al bunicilor materni.
După ce „clarvăzătorul" ar fi suferit un accident de circulaţie, femeia i-a trimis acestuia, cu titlu de împrumut, 2.000 de euro, sumă necesară intervenţiilor chirurgicale, şi ulterior 1.700 de euro, pe numele „asistentei" acestuia, pentru a fi depuşi la două biserici din Ungaria.
„În perioada octombrie - noiembrie 2014, inculpata (...) i-a prezentat persoanei vătămate, prin intermediul email-urilor, diverse scenarii implicând copiii lor, în sensul producerii unor evenimente nefericite, chiar şi decesul acestora, fapt ce a condus la remiterea în mai multe tranşe a sumei de 38.000 euro, pentru a nu se concretiza evenimentele prezise”, se arată în motivare.
Bani împrumutați pentru a plăti „șantajul”
Pentru că nu deţinea suma solicitată la un moment dat, respectiv 10.000 de euro, persoana vătămată a realizat un împrumut bancar. Altădată, pentru a obţine suma de 28.000 de euro, persoana vătămată a apelat la tatăl său, care i-a împrumutat suma de 26.000 de euro, diferenţa fiind reprezentată de economiile personale ale acesteia. Inculpata i-a trimis la un moment dat din Ungaria persoanei vătămate un pachet ce conţinea un crucifix, destinat a asigura protejarea fiului acesteia. Au urmat o serie de alte emailuri prin care se cereau bani.
„În luna octombrie 2014, persoana vătămată a primit un e-mail semnat, în care i se comunica că au expirat cele 90 de zile de la primul e-mail transmis şi va începe războiul împotriva sa şi a fiului ei. Inculpata s-a declarat «asistenta domnului I. până la moartea sa», moarte care a survenit în timpul călătoriei acestuia spre Sibiu”, se mai susține în hotărârea instanței. Şantajul şi ameninţările au continuat, iar în final femeia a depus plângere.
„Cu toate că modalitatea de operare din prezenta cauză nu este una comună, se reţine că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj. (...) fiecare persoană este liberă să aibă credinţele sale proprii, chiar şi în măsura în care acestea presupun elemente de ezoterism ori parapsihologie sau de altă natură, care pentru majoritatea oamenilor poate părea o excentricitate", a scris magistratul de la Alba Iulia.
Judecătoarea credea că există persoane capabile să prevadă viitorul ori să aibă acces la informaţii privind terţe persoane pe o cale de natură ezoterică ori parapsihologie. „De vreme ce persoana vătămată a crezut în puterile paranormale ale interlocutorului, cu consecinţa remiterii sumelor de bani solicitate în mod injust, pentru a evita ca familia sa să sufere, se reţine că mesajele pe care aceasta le-a primit, de la o presupusă colaboratoare a acestuia, au avut aptitudinea de a insufla persoanei vătămate o stare de temere serioasă", a mai scris instanţa. Hotărârea primei instanțe poate fi contestată cu apel.