Granița de nord a Daciei romane, obiectiv UNESCO. Când va primi România undă verde pentru acest proiect
0România este foarte aproape de a include pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO vechea frontieră de nord a Imperiului Roman. Este vorba despre 49 de obiective aflate atât la nord, cât şi la sud de Dunăre, din Caraş-Severin și până în Tulcea.

Recent, România a găzduit o importantă misiune tehnică de evaluare organizată de International Council on Monuments and Sites (ICOMOS). Această misiune a avut ca scop evaluarea dosarului de nominalizare a Frontierelor Imperiului Roman – Dacia pentru înscrierea sa în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.
Misiunea tehnică a durat 15 zile și a implicat analiza atentă a siturilor propuse pentru includerea în patrimoniul mondial. Au fost luate în considerare aspecte precum autenticitatea, integritatea, starea de conservare și acțiunile de protecție și gestionare a acestor situri, inclusiv a zonelor lor de protecție. De asemenea, misiunea a inclus întâlniri cu reprezentanți ai autorităților publice, instituțiilor centrale, județene și locale, organizații non-guvernamentale și profesioniști în domeniul conservării patrimoniului cultural.
Potrivit documentaţiei, în întreaga Românie se cunosc în total peste 70 de castre, 50 de mici fortificaţii si mai mult de 150 de turnuri construite la graniţa de nord a Imperiului Roman, denumită în termeni de specialitate ”limes”. Sunt situate pe teritoriul a 20 de judeţe din Transilvania, Oltenia şi Banat, zone care au fost stăpânite de romani în urmă cu 2000 de ani. În total, au fost luate în considerare un număr de 350 de situri arheologice.

Comisia pentru patrimoniu mondial a ICOMOS se va întâlni în noiembrie 2023 și în martie 2024 pentru a discuta rezultatele preliminare ale analizelor și recomandările. România va fi informată cu privire la aceste rezultate și va avea ocazia de a furniza clarificări sau informații suplimentare.
Obiective din capitala Daciei romane
Nominalizarea Frontierelor Imperiului Roman – DACIA reprezintă cea mai complexă propunere pentru Lista Patrimoniului Mondial UNESCO făcută de România până în prezent. Dosarul conține 285 de componente distribuite pe o lungime de peste 1.000 km, în 16 județe și 123 de unități administrativ-teritoriale.
Nominalizarea a fost inițiată ca urmare a existenței altor situri din Europa deja incluse în Lista Patrimoniului Mondial, legate de Frontierele Imperiului Roman. De asemenea, România pregătește și o nominalizare transnațională, în colaborare cu Bulgaria, Croația și Serbia, pentru Frontierele Imperiului Roman – Limesul Dunărean, Sectorul Estic.

Printre obiectivele cele mai importante care ar uma să fie inclus pe lista UNESCO sunt și câtvea componente ale castrului roman de la Apulum (Alba Iulia), capitala Daciei romane:
- Via principalis: un drum roman important care trecea prin Alba Iulia și care conecta diversele părți ale castrului roman.
- Poarta de sud a castrului roman – Porta Principalis Dextra.
- Zidul de sud a castrului roman (fațada sudică a Palatului Principilor): Această parte a zidului sudic al castrului roman a fost evaluată în cadrul misiunii.
- Zidul de vest al castrului roman: Alături de alte elemente ale castrului roman, zidul de vest a fost analizat pentru a determina autenticitatea și integritatea sa.
- Palatul guvernatorului consular al celor trei Dacii de la Apulum – Praetorium Consularis: Acest palat roman reprezintă o parte semnificativă a moștenirii istorice și a fost inclus în dosarul de nominalizare.
- Așezarea civilă – Domus I: O așezare civilă romană, cunoscută sub numele de Domus I, a fost luată în considerare în evaluarea patrimoniului.
- Așezarea civilă Domus II: O altă așezare civilă romană, cunoscută sub numele de Domus II, a fost inclusă în dosar.