Istorie şi ştiinţă în Palatul Principilor din Alba Iulia, cea mai importantă clădire administrativă a Transilvaniei
0Cea mai importantă clădire administrativă din Transilvania, Palatul Principilor din Cetatea Alba Carolina, ar putea oferi posibilităţi multiple de petrecere a timpului liber pentru localnici şi turişti. O arhitectă din Alba Iulia propune valorificarea interioarelor Palatului cu ajutorul unor instalaţii interactive.
Pentru a fi în „ton“cu vremurile în care trăim, soluţiile propuse de arhitecta Ligia Vlasa adoptă un limbaj interactiv – avangardist. Tematicile sunt vaste şi pot aborda o multitudine de forme şi expresii. Arhitecta spune că instalaţiile interactive nu ar altera cu nimic autenticitatea locului, ci ar pune în valoare spaţiile interioare ale Palatului, mai ales zonele în care cercetătorii au descoperit fresce, detalii de arhitectură etc.
Soluţii avangardiste
Tânăra propune tematici expoziţionale care să atingă domenii ca: istoria; astronomia şi astrofizica; matematica şi logica; fizica, biologia, chimia; ştiinţele medicale, ştiinţele agricole; antropologia. Din capul locului, istoria este o temă prioritară, datorită importanţei pe care o are Palatul, dar şi a „comorilor“ care au ieşit la iveală în urma campaniei de cercetare a edificiului din ultimii trei ani. Epoca în care la etajul superior al Bibliotecii Batthyaneum din Alba Iulia funcţiona cel mai modern observator astronomic din Transilvania este „transpusă“ în zilele noastre cu ajutorul unor instalaţii contemporane avangardiste, pe teme de astronomie si meteorologie.
Şi Biologia poate fi mai „prietenoasă“ când apelăm la realitatea augumentată, care face posibilă suprapunerea unei realităţi virtuale peste lumea reală, concretă. Arhitecta propune, spre exemplu, ca în anumite spaţii ale Palatului să ne putem întoarce în vremea dinozaurilor, reptile care au dispărut în urmă cu milioane de ani. Cum? Simplu, purtând o pereche de ochelari speciali. Tot cu ajutorul ochelarilor speciali am putea participa la o altfel de lecţie de anatomie, în care să descoperim funcţiile corpului uman într-un mod interactiv şi dinamic.
Cum ar putea fi integrată matematica în Palatul Principilor? Alba Iulia tinde să devină un reper important pe harta competiţiilor şahiste naţionale şi internaţionale, aşa că arhitecta consideră că este nimerit ca cei care ajung la Palat să poată participa la lecţii de şah. Şi aici se face apel la instalaţii interactive. Ce s-ar putea cultiva în grădinile Palatului Principilor? Răspunsurile sunt, cu siguranţă, diverse. Ligia Vlasa propune transformarea curţilor interioare în mici zone pentru grădinărit public. Aici, copiii, spre exemplu, ar putea învăţa cum să cultive şi întreţină plantele.
Proiectul arhitectei Ligia Vlasa, „Spaţiu expoziţional avangardist“, a fost ales câştigător la concursul de idei pentru revitalizarea şi redarea către comunitate a Palatului Principilor, organizat de către Institutul pentru Politici Publice (IPP), în parteneriat cu Primăria Municipiului Alba Iulia. Propunerile avansate de arhitecta din Alba Iulia, integral sau în parte, s-ar putea găsi în interiorul celor şapte corpuri ale Palatului Principilor. Corpul principal al Palatului va fi restaurant şi valorificat istoric şi turistic, printr-un proiect al Primăriei Municipiului Alba Iulia, în valoare de 5 milioane de euro, finanţat prin Programul Operaţional Regional (n.a. proiectul ar urma să fie semnat în următoarea perioadă). Costurile totale pentru restaurarea şi valorificarea celorlalte şase corpuri ale Palatului sunt estimate la 28 milioane de euro.
O bijuterie a Transilvaniei
Palatul Principilor, ridicat în secolul al XV-lea, este cea mai importantă clădire administrativă din Transilvania şi îmbină mai multe stiluri arhitectonice: gotic, renascentist şi baroc. Edificiul emblematic din Cetatea Alba Carolina şi-a trăit gloria în vremea Principatului Transilvaniei, când timp de peste 150 de ani (1541-1699), soarta regiunii a fost dirijată de la Alba Iulia. Se înţelege de la sine că reşedinţa principilor a constituit pe parcursul epocii centrul şi cea mai importantă scenă a vieţii politice din Transilvania. Palatul din zilele noastre, aflat în stare de conservare, reprezintă cam 2/3 din ceea ce a fost în epoca premodernă reşedinţa principilor Transilvaniei. Chiar şi astfel segmentat, Alba Iulia are în acest ansamblu un monument unic în Transilvania. (Text scris de NICU NEAG)