FOTO „Bufete automate“ în perioada interbelică, fast food-urile care l-au lăsat pe chelner fără bacşiş

0
0

Fast Food-urile existente în capitală, în anii crizei economice interbelice, ne sunt recenzate şi prezentate de o echipă a publicaţiei „Realitatea ilustrată“, reporterul şi noua dactilografă, care hoinăresc printre „bufetele automate“ cu sandwich-uri, prăjituri şi băuturi.

Reporterul „Realităţii ilustrate“ ne povesteşte, pentru început,  în articolul din 11 februarie 1932, intitulat sugestiv „Hai la automat!“, contextul în care a ajuns să o invite pe noua dactilografă a publicaţiei la „bufetele automate“.

„Azi, am intrat în secţia corespondenţei, nu atât spre a dicta trei scrisori importante, ci mai mult pentru a face cunoştinţa noii dactilografe, d-ra V. După un scurt prolog, am înregistrat primul succes al ofensivei mele. Am invitat-o la cinematograf şi a acceptat, trimiţând răspuns acasă că nu poate veni din motive pe care bineinţeles le-a inventat. Am văzut împreună filmul şi apoi i-am propus să luăm o gustare. Dar unde? O inspiraţie devenită azi banală: «Hai la Automat!»“, povesteşte gazetarul.

Serviciul la automat: e mai rapid, mai prost, preţurile mai puţin piperate

Cum dactilografa nu văzuse niciodată un „bufet automat“ , gazetarul se simte obligat să-i explice principiile de funcţionare. „În schimbul banilor capeţi del a cassă, pe care o vezi, nişte fise. Uite, aci strecori două fise. Aşa! Iar suportul acesta de email alb, face o mică rotaţie şi-ţi prezintă prompt, o bucată de pâine, acoperită cu o bucăţică de şuncă şi o folie de castravete. Desigur îţi plac mai mult icrele. Poftim!

- Merci, foarte drăguţ. Vai, dar am impresia că sandwich-ul nu e tocmai proaspăt!“.

Din articol aflăm că n-au stat prea mult pe gânduri şi au pornit  spre automatul deschis mai recent, unde au ocupat  o masă şi au comandat  două menu-uri fixe: hors d’oeuvre, friptură şi prăjituri. Cum erau serviţi de chelner, dactilografa l-a întrebat  contrariată de ce se mai numeşte local automat?  Bărbatul îi explică, pentru început,  cum stau lucrurile în America, unde fiecare bloc de casă are automatul lui şi nu găseşti alt personal afară de bucătar, casieriţă şi un  băiat care adună tacâmurile întrebuinţate. „Noi suntem mai boeri, vrem să stăm la masă, să flirtăm cu lumea dinprejur şi de aceea chelnerii şi garderobierele au fost reintegrate în drepturile lor. Desigur ai să mă întrebi ce deosebire e atunci între un restaurant automat şi unul neautomat? Serviciul la automat e mai rapid, mai prost, preţurile mai puţin piperate, înghesuială mai mare şi economia de bacşiş, o poveste“,îi explică gazetarul.

„….eu oricâte şniţele aş mânca în picioare, am impresia că nu mă satur“

Aventura printre „bufetele automate“ nu se opreşte aici. Aflăm că la următorul orice consumaţie e la şapte lei: cafea cu lapte, sandwich, cremwurşti sau îngheţată. Tot atât costă sticla de vin şi ţapul cu bere. „Un miros de bucătărie şi o căldură înăbuşitoare foarte puţin ospitalieră, ne întămpină. Într'o cameră alăturată căţiva bărbaţi stau la mese hexagonale. O privire şi ne convingem de clientela dubioasă a locului“, e concluzia la care ajung în local.

La cateva sute de paşi descoperă  un alt local, unul elegant şi discret. Parcă aici n’ar fi automat. Aici personalul poartă uniformă şi totul luceşte de curăţenie. Comandă două curacao, un griotte, puţin maraschino! „Mixerul se execută zâmbind. E un adevărat vrăjitor între sticlele de liqueruri, absint şi whisky. 0 chelneriţa ne aduce două cristale pline cu lichidul ameţitor.  În timp ce-l sorb melancolic, reporterul îi explică dactilogrrafei că „bufetele automate“ sunt şi locuri potrivite pentru întâlniri. Dacă te-ai duce acasă după  ce ieşi de la birou, n'ai mai avea timp să vii exact la întâlnire. Aşa rezolvi şi chestiunea rendez-vousului şi a mesei. E drept că pentru multe femei prezintă şi unele avantagii. Priveşte acolo în faţa mixerului, la scaunele cele înalte. Vezi ce practic e un astfel de scaun ? Pune în evidenţă linia piciorului ascuns sub masă“.

Ziaristul îi explică dactilografei şi de ce sunt atractive astfel de localuri, mai ales pentru tineri.  „E vraja localului modern, împodobit cu marmoră, sticle mate sau colorate, luminate transparent, mese de cristal cu picioare de nichel lucios care exercită asupra lor o atracţie indescriptibilă. E în acelaşi timp un miraj. De exemplu, domnul de colo a venit cu soţia lui, şi’n mijlocul acestor lumi orbitoare i se pare ca traieşte o aventură“.

În loc de concluzie, gazetarul optează pentru un răspuns, dat de cineva care-i citise schiţa articolului , la întrebarea Barurile automate? „ Ei bine, uite, eu oricâte şniţele aş mânca în picioare, am impresia că nu mă satur. Şi astfel, printr'o frază simplă, prietenul meu a concretizat atitudinea românului faţă de introducerea automatului”.

Articolul „Hai la automat!“, publicat în „Realitatea ilustrată“ din 11 februarie 1932,  poate fi citit pe Biblioteca digitală BCU Cluj.

Mândria României. Are 103 ani, a fost printre cei mai curajoşi soldaţi în cel de-al Doilea Război Mondial, statul l-a decorat şi i-a dat o pensie de 350 de lei

Veteranul-erou din Alba la 100 de ani: lucrează în grădină, face gimnastică şi nu refuză un pahar cu vin sau ţuică

FOTO Elie Bufnea, un simplu erou din Primul Război Mondial. Odiseea voluntarilor români în Siberia şi Extremul Orient

Mai multe - Alba Iulia

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite