Fluierul preistoric descoperit la Tărtăria. Realizat dintr-o scoică, poate scoate până la 12 sunete

0
Publicat:

Un instrument muzical preistoric, un fluier vertical fără dop, descoperit la Tărtăria (Alba), face parte din colecțiile Muzeului Naţional al Unirii (MNU) din Alba Iulia.

Piesa poate scoate până la 12 sunete FOTO Muzeul Unirii
Piesa poate scoate până la 12 sunete FOTO Muzeul Unirii

Artefactul, un posibil instrument muzical, a fost descoperit în timpul campaniei de cercetări sistematice a anului 2018 în cunoscuta staţiune arheologică Tărtăria - Gura Luncii. Realizat dintr-o rocă albicioasă, sedimentară, cu perforaţii longitudinale şi verticale provenind dintr-o valvă fosilă din familia Ostreidae.

Prin analogii şi comparaţie cu alte obiecte din aceeaşi categorie, a instrumentelor de suflat, specialiştii au ajuns la concluzia că este vorba de un instrument muzical, un fluier vertical fără dop, ceea ce implică menţinerea sa în poziţie verticală în momentul utilizării.

„Piesa a fost descoperită la al doilea nivel de călcare, la o adâncime de 0,30 - 0,35 centimetri. În urma unor analize radiografice, microscopice și de observație a fost dientificată piesa brută din care a fost realizat acest intrument ca aprținând unei stridii, respectiv unei scoici”, spune arheologul Cristian Florescu.

Piesa are 174 grame greutate, 105 mm lungime, 45 mm lățimea maximă și are patru orificii.

Rol ritualic în comunitatea preistorică

„Prin analiza radiografică s-a observat că două orificii comunică între ele. Ulterior a fost realizat al treilea orificiu vertical, care îl străpunge pe cel longitudinal. Al patrulea orificiu este unul natural. În concluzia trasă de specialiștii paleontologi este vorba despre o scoică care provine din bazinul transilvănean, din perioada neogenă, de pe fundul Mării Sarmatice”, a completat arheologul de la Muzeul Unirii.

Istoricul susține că piea nu a ajuns în zona respectivă prin schimburi economice ci a fost raecoltată. „A fost recoltată din teren, transportată în situl respectiv și cea de a treia etapă a fost cea de prelucrare, prin cioplire, așchiere și tăiere. Ulterior a fost perforată. Calitatea lucrării ne determină să credem că meșterul cunoștea astfel de materiale pentru că orificiile sunt făcute identic, cu mare grijă”, mai explică Cristian Florescu.

Arheologul mai susține că, cel mai probabil, obiectul a avut un rol ritualic în comunitatea preistorică fiind carcateristic unei clase privilegiate, care avea un anumit rol în comunitate. Specialiștii în instrumente muzicale susțin că fluierul preistoric putea să scoată până la 12 sunete.

Tărtăria (Alba), unde a fost descoperit fluierul, este aşezarea în care, în urmă cu peste o jumătate de secol, au fost descoperite celebrele plăcuţe de lut cu semne pictografice, vechi de peste şapte milenii, care, conform unor specialişti, ar reprezenta cel mai vechi mesaj scris din istoria omenirii.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite