Asasinatele comise în 1947 la granița României. Oameni nevinovați, împușcați de grăniceri
0O serie de asasinate ce au avut loc în perioada august - septembrie 1947, la granița de vest a României, nu au o explicație certă nici după 75 de ani. Circa 100 de români au murit atunci de gloanțele grănicerilor.
Din documentele identificate în arhive rezultă că autorii sunt atât ofițeri de carieră, cât și soldați în termen. România era pe atunci la începuturile comunismului, regim deja instalat prin alegerile din 1946, derulate și falsificate în condițiile prezenței în țară a Armatei Roșii.
În vara-toamna anului 1947, mulți dintre românii care au fost deportați în Rusia încercau să revină în țară. De asemenea, alți români care au prevăzut pericolul reprezentat de venirea comuniștilor la putere doreau să plece spre vestul Europei.
Potrivit Centrului de Consultanță Istorică, în decurs de două-trei zile, la granița de vest a României au fost asasinate extrajudiciar de către grăniceri circa 100 de persoane care încercau să fugă din România sau să intre. Ultimii erau în marea lor majoritate cetățeni români de origine germană deportați în Uniunea Sovietică în cursul anului 1945.
Motivele inventate de autorii crimelor
Trimiși în Germania, aceștia au încercat în 1947, lunile august – septembrie, dar și mai înainte, să revină în România. Unii au reușit, alții însă au fost capturați de grăniceri și executați sub diverse motive: nu s-au oprit somațiilor legale, au încercat să fugă de sub escortă etc. De asemenea, printre victimele care au încercat să fugă din România se regăsesc atât români și maghiari, cât și evrei.
Dintr-un documentele puține găsite în arhive se desprinde ideea că ele au fost o consecință a ordinelor date de comandant și a amenințărilor acestuia că dacă soldații din subordinea sa nu aveau să împuște pe cei care încercau să treacă frontiera, aveau să fie împușcați ei înșiși.
Într-un raport trimis ministrului Justiției de către procurorul-general, datat 5 septembrie 1947, se susține că victimele au fost împușcate de la o distanță între 3 și 10 metri, iar altele din spate după ce căzuseră la pământ. Fiecare fusese împușcată de minim două ori. Unele dintre ele, cele nu muriseră în urma primelor împușcături, au fost omorâte după cinci ore ca o consecință a ordinelor date de ofițeri.
Nouă cetățeni sași, împușcați la frontieră
Se remarcă și cazul a nouă cetățeni sași care s-au „prezentat de bună voie la Pichet” cu scopul de a întoarce în România, după deportarea din Uniunea Sovietică. Aceștia au fost luați de soldați, duși în apropierea frontierei și împușcați.
Au fost întocmite și rapoarte la nivelul structurilor de grăniceri și jandarmi, prin care se motivează deciziile de ucidere a românilor care doreau să treacă granița.
„Comandantul Sectorului de jandarmi Chișineu Criș delegat de noi pentru a cerceta împrejurările în care cei doi infractori au încercat să evadeze ne raportează cu Nr. 23 august 1947 că acești doi indivizi [Szakal Tiberiu și Boda Ioan din Arad] fiind duși de la sediul plutonului de grăniceri, la frontieră pentru a reconstitui faptul, fiind escortați de locot. Goanță Lazăr, sublt. Măgureanu Grigore, plut. Major. Milco Alexandru, Plut. Bontaru Mihai, Sergent Ardielean Ioan și soldatul Fonaghi Mihai, când au ajuns la o depărtare de circa 100 metri de frontieră, încercând să fugă de sub escortă au fost împușcați mortal de către cei care îi excortau.
Din relatarea cazului, actul de verificare a morții și schițe anexate, ar rezulta faptul că acești doi inși au fost împușcați fără nici un motiv legal, fiind de neconceput faptul că doi inși caută să fugă de sub escorta a șase persoane înarmați și aceasta în câmp deschis și în același timp să se poată trage la o distanță de 10-12 metri câte două focuri de armă Z.B. în fiecare, unul lovit în spate, iar celălalt lovit din partea stângă a corpului, știut fiind că în mod normal faptul este imposibil”, se precizează într-un astfel de document.
Se mai susține că „în noaptea de 29/30 august 1947, grănicerii pichetului 7 din comuna Grăniceri, au împușcat un număr de 7 indivizi”.
Ordin de la un colonel
„După toate probabilitățile, a existat un ordin în acea perioadă prin care li s-a cerut grănicerilor să intensifice măsurile de pază ale frontierelor României, aceștia fiind autorizați și încurajați să folosească arma împotriva celor care nu s-ar fi supus somațiilor legale. Cu toate acestea, comandantul companiei de grăniceri a reinterpretat ordinele într-un mod propriu. A ordonat subordonaților săi să împuște tot ce mișcă și niciunii dintre cei care încercau să intre sau să iasă din România să nu fie prinși vii, ci numai morți să fie aduși la pichet. În consecință, autorizați de superiorii lor, soldații și subofițerii au comis aceste asasinate. Totodată, colonelul a exercitat presiuni asupra subordonaților săi, spunându-le textual că dacă nu vor împușca, vor fi împușcați chiar ei”, afirmă istoricul și cercetătorul Dumitru Lăcătușu, într-o analiză publicată pe platforma Contributors.
Potrivit acestuia, ordinul a fost dat de un colonel numit Mârzac, care „ori că a vrut să se remarce în fața superiorilor săi, având în trecutul său anumite fapte care-l făceau șantajabil, ori că pur și simplu devenise un ins rutinizat ca urmare a participări sale în timpul celui de-al Doilea Război Mondial”.
După declanșarea anchetei, colonelul Mârzac a încercat să-și convingă subordonații să-și schimbe declarațiile, cerându-le acestora să declare că arma a fost întrebuințată în mod legal, exercitând inclusiv presiuni asupra lor. Documentele analizate nu relatează dacă au fost luate măsuri împotriva celor care au organizat această acțiune.
Se încarcă comentariile...
