Ambulanţierul din Apuseni care a cărat o pacientă în spate, chemat să dea o notă explicativă pentru că nu a respectat protocolul
0Şoferul unei Ambulanţe de la Substaţia Cîmpeni a serviciului judeţean Alba, care a cărat o pacientă aproape jumătate de kilometru în spate până la maşină, a fost solicitat să dea o notă explicativă conducerii instituţiei. Managerul susţine că a cerut nota pentru a vedea ce s-a întâmplat la un eveniment de care a aflat din presă.
Ambulanţierul Dumitru Ignat a transportat femeia în spate pentru că ambulanţa pe care o conduce nu putea să ajungă până la locuinţa femeii din cauza drumului impracticabil. Intervenţia a avut loc marţi, 13 februarie 2018, în cătunul Ştiuleţi din Munţii Apuseni, comuna Scărişoara.
Din punct de vedere al protocolului, Dumitru Ignat ar fi trebuit să anunţe dispeceratul, să aştepte până vine un echipaj de la SMURD.
"Un echipaj al serviciului de ambulanţă judeţean Alba a fost solicitat în zona Câmpeni, mai exact la Arieşeni, pentru o femeie în vârstă cu o afecţiune respiratorie. Au ajuns acolo, n-au putut să ajungă cu maşina până în faţa casei, au consultat pacienta şi au decis că trebuie internată în spital. Pentru că a fost doar o asistentă cu ambulanţierul, nu au putut să o transporte cu targa sau cu căruciorul, motiv pentru care au decis să nu mai aştepte echipajul de la SMURD, ştiind că acesta va veni în timp destul de mare, iar pentru a scurta durata intervenţiei au decis s-o ducă în spate până la maşină, o sută de metri, pe jos", a spus Călin Potor, medic de urgenţă la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Alba. Acesta a completat că şoferul ambulanţei a fost chemat de superiori pentru a da o explcaţie în legătură cu nerespectarea protocolului.
"În mod normal, din punct de vedere al protocolului, ar fi trebuit să anunţe dispeceratul, să aştepte până vine un echipaj de la SMURD Câmpeni, dar ştiau că maşina respectivă era în misiune, pentru că auziseră prin radio, iar şansele ca acel echipaj să ajungă la ei în timp util erau relativ mici. De aceea au decis să facă ce a fost mai bine pentru pacient", a mai spus Călin Potor. Pacienta cărată în spate de ambulanţier a fost internată în spital şi acum se simte bine.
Nu riscă nicio sancţiune
Managerul general al Serviciului de Ambulanţă Alba, doctorul Marius Şuluţiu, a declarat că a cerut o notă explicativă şefului de echipaj şi asistentei responsabile de intervenţie pentru a se edifica supra unui eveniment în care au fost implicaţi subordonaţii săi, despre care acesta spune că a aflat din presă. ”Nu cred că un manager nu poate solicita aceste informaţii. Că nu a respectat protocolul... Ce să spun, că l-a respectat? Acest protocol nu este de ieri, de astăzi. În zonele montane, în asemenea cazuri trebuie solicitat ajutor. De obicei ne ajută ISU”, a spus Marius Şuluţiu.
Acesta a adăugat că nici ambulanţierul şi nici asistenta nu riscă nicio sancţiune pentru că nu au pus în pericol viaţa femeii. Despre cei doi, Marius Şuluţiu a spus că ”sunt printre cei mai buni oameni ai echipei”. În plus, echipajul de suport al ISU era plecat la o altă intervenţie. Cu toate acestea, şeful Serviciului de Ambulanţă a declarat că ”li se va mai explica o dată protocolul”, nu doar lor ci tuturor angajaţilor din substaţiile din zonele montane.
Te-ar putea interesa şi:
Ce este atacul de panică. Cum se declanşează, simptomele şi tratamentul recomandat în tulburările de anxietate
Arbitrajul dintre Gabriel Resources şi statul român, suspendat la Washington după demisia preşedintelui tribunalului
FOTO Frumoasa din România care a făcut senzaţie la Carnavalul de la Veneţia. Cum arată rochia pe care a creat-o şi a îmbrăcat-o, lăudată de presa mondială