Alba: Mirela Mănescu-Felea, interpreta folclorului din Ţara Moţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mirela Mănescu-Felea este una  dintre cele mai cunoscute interpretele de muzică populară din Munţii Apuseni. A obţinut o serie de trofee la festivalurile de muzică populară şi a înregistrat mai multe albume cu cântece specifice Ţării Moţilor.

Profil
Născută la: 30 iulie1980, în localitatea Câmpeni, Alba
Studii: Master în ,,Marketing audit şi expertiza contabilă’’
Familie: căsătorită

„M-am născut într-o casă de oameni iubitori ai cântecului popular. Mama mea Letiţia, cânta mult mai frumos decât mine, iar tatăl meu Mircea, a fost dintotdeauna pasionat de acordeon. De la ei am moştenit talentul şi preţuirea pentru frumos“, a spus interpreta de muzică populară.

image

Mirela a început să cânte încă de la vârsta de 6 ani şi este recunoscătoare părinţilor care au încurajat-o şi au sprijinit-o atât moral cât şi financiar în domeniul artistic. „M-am născut, am crescut şi m-am format ca om în Câmpeni, la poalele munţilor Apuseni, în şopotul izvoarelor şi în freamatul codrilor.

Tot aici, a răsunat pentru întâia oară cântecul doinit din glasul meu de copil, prin anul 1986. De atunci, cântecul m-a însoţit pretutindeni. Prin cântec am putut să-mi exprim toate sentimentele şi mulţumesc în fiecare zi bunului Dumnezeu pentru că mi-a dat acest har“, a precizat Mirela Mănescu-Felea.

,,Bădiţă buchet de flori”

Economist de profesie, Mirela Mănescu-Felea a imprimat de-a lungul timpului două albume de folclor şi două albume de colinde. Primul disc intitulat ,,Mama dragă eu îţi cânt“ l-a înregistrat în 1997, iar împreună cu orchestra Crai Nou din Alba Iulia a scos pe piaţă în anul 2000 albumul ,,Mâine-i târgu’ la Albac“.

În luna noiembrie, Mirela a imprimat ,,Bădiţă buchet de flori”, cel mai recent CD al său. Acesta reuneşte cântece specifice Ţării Moţilor.

image

Mirela Mănescu-Felea, alături de grupul instrumental „Dor“.

Albumul a fost înregistrat la un studio din Cluj-Napoca, iar acompaniamentul a fost asigurat de grupul instrumental „Dor“, condus de Alin Joldeş, iar orchestraţia e semnată de Teodor Rusu, Cristian Suşman şi Marcel Simandi.

„Lansarea acestui album a avut loc la un post de televiziune cu specific folcloric. Am avut alături invitaţi de seamă, prieteni dragi ai sufletului meu, printre care Nicolae Furdui Iancu, Florica Bradu, Mariana Deac, Traian Ilea şi Valeria Codorean, dar şi grupul de dansatori «Brădeana“ din Sohodol şi «Tulnicăresele“ din Câmpeni“, a precizat interpreta. 

A câştigat trofeul festivalului „Moştenitorii“

Interpreta din Munţii Apuseni a participat la o serie de festivaluri de folclor. Printre premile obţinute se numără locul I la festivalul „Mureş pe marginea ta“ sau marele premiu la festivalul „Inimi Fierbinţi în Ţara de Piatră“.

image

„Am participat la câteva festivaluri de folclor, nu au fost multe ca număr, dar am obţinut trofee frumoase şi îmi amintesc cu drag de ele. Premiul cel mai important este trofeul «Moştenitorii», primit în anul 1999“, a spus Mirela Mănescu-Felea.

Aveţi propriul site?
M.M.
: „Cei care doresc să afle mai multe despre mine şi cântecul meu, au posibilitatea de a accesa situl www.mirelamanescu.ro. Iubitorii de folclor sunt invitaţi într-o călătorie muzicală în lumea cântecului moţesc şi sper ca aceste melodii să fie leac şi alinare pentru sufletele tuturor acelora care le ascultă. Ţin să le mulţumesc colegilor mei de cântec de la grupul instrumental «Dor» pentru faptul că m-au ajutat în realizarea ultimului album. Au fost zile şi nopţi de muncă, motiv pentru care pot spune că sunt fraţii mei de suflet“.

image

Cum vă percepe publicul?
M.M.:
„Adesea văd lacrimi pe obrajii celor care mă ascultă şi aceasta îmi dă curaj să merg mai departe, dovedind că strădania mea nu e în zadar. Învăţ ori de câte ori am prilejul cântece autentice de la lăutari în vârstă şi le trec apoi prin filtrul sufletului meu, pentru ca mai apoi să le dăruiesc spre ascultare publicului“.

Ce-i place: „Factorii primordiali în viaţa mea sunt familia şi cântecul. Iubesc florile şi copiii, viaţa în general şi tot ceea ce este frumos pe acest pământ. Toate acestea îmi dau puterea ca în clipele de cumpănă să merg mai departe. Îmi plac soliştii cu talent înnăscut şi nu cei fabricaţi“.

Ce nu-i place: „Urăsc minciuna şi răutatea dintre oameni care parcă pe zi ce trece se accentuează. Nu-mi plac oamenii prefăcuţi şi mă deranjează că în ultima perioadă sunt promovate non-valorile în detrimentul persoanelor care chiar au talent“.



                                                                                  

Alba Iulia

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite