Alba Iulia, capitală regională: un demers posibil sau o bătălie pierdută de politicieni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cetatea Alba Iulia fotografiată din avion
Cetatea Alba Iulia fotografiată din avion

Testul decisiv pentru administraţia şi politicienii din Alba, în 2013, va fi reprezentat de regionalizarea ţării. Foarte probabil, Alba va face parte din structura viitoarei regiuni administrative Centru alături de judeţele Braşov, Sibiu, Mureş, Harghita şi Covasna. Principalele contracandidate pentru găzduirea viitoarei capitale regionale sunt Braşovul şi Sibiul.

Din start, Alba pleacă cu un dezavantaj determinat de mărimea judeţului, puterea economică şi capacitatea politicienilor de a influenţa o decizie pozitivă pentru ca Alba Iulia să devină capitală regională. Realităţile curente sunt în favoarea muncipiului Alba Iulia. Mai trebuie doar ca liderii cu putere de decizie să fie suficient de inteligenţi pentru ca decizia ce se va lua până la sfârşitul anului să fie favorabilă reşedinţei judeţului Alba.

Puncte tari:

1. Patrimoniul cultural deosebit, reprezentat de Cetatea Vauban, restaurat prin proiecte cu finanţare europeană cu valoare totală ce depăşeşte 50 milioane de euro.

2. Existenţa Universităţii „1 Decembrie 1918“, cu aproximativ 7.000 de studenţi. Instituţia de învăţământ superior a avut o evoluţie pozitivă de la înfiinţare şi până în prezent.

3. Apropierea de viitoarea autostradă Arad - Sibiu. Punctul de joncţiune cu DN1, spre Alba Iulia, se află la aproximativ 10 kilometri, între Lancrăm şi Sebeş.

4. Prezenţa la Alba Iulia, de peste 10 ani, a Agenţiei de Dezvoltare Regională „Centru“. Instituţia poate sta la baza unei viitoare administraţii regionale în reşedinţa judeţului.

5. Spaţii în suprafaţă de mii de metri pătraţi care vor deveni disponibile în Cetate după mutarea completă a unităţilor militare. Pot deveni sedii ale unor instituţii regionale.

6. Transport public de calitate. Alba Iulia face parte dintr-o reţea metropolitană de transport care include opt comune din apropierea oraşului.

Puncte slabe: 

1. Dezvoltarea economică deficitară a municipiului. Alba Iulia este o localitate urbană axată în principal pe consum şi mai puţin pe producţie. Principalii angajatori sunt statul şi firmele din domeniul comerţului. 

2. Lipsa unui aeroport. Proiectul construirii unui aeroport între Şibor şi Aurel Vlaicu (Hunedoara) a eşuat.

3. Oraş mic din punct de vedere a numărului populaţiei. Alba Iulia are în prezent sub 60.000 de locuitori.

4. Infrastructură culturală foarte slab dezvoltată: lipsa unui teatru, a unei săli polivalente şi chiar a unei săli moderne de cinema.

Vulnerabilităţi:

1. Posibilitatea ca parlamentarii care reprezintă judeţul în Parlament să nu poată impune o decizie privind înfiinţarea „capitalei“ regionale la Alba Iulia. 

2. Numărul mai mic de parlamentari în comparaţie cu judeţele concurente (Sibiu şi Braşov), dar şi slaba reprezentare a judeţului la nivelul conducerii partidelor de la putere şi, implicit, la nivel guvernamental.

Alba Iulia

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite