Vizitele la medic, între nervi şi timp pierdut. Cum să te pregăteşti pentru o întâlnire eficientă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De cele mai multe ori, medicii de familie nu au timp să stea la poveşti pentru a afla ce este în neregulă. De aceea, specialiştii vă explică modul în care ar trebui să vă pregătiţi pentru o astfel de întâlnire.

Atunci când mergeţi la medic aveţi la dispoziţie aproximativ 10 minute pentru a-i explica ce anume este în neregulă. În tot acest timp, el trebuie să înţeleagă ce nu funcţionează corect în organism şi să ia şi o decizie în ceea ce priveşte tratamentul.

Această întâlnire este cu atât mai dificilă atunci când mergeţi la un medic necunoscut.

Lipsa unei pregătiri anterioare a pacientului, precum şi lipsa de timp a medicului sunt „scuza" cu care vin mulţi doctori atunci când sunt criticaţi că au ratat diagnostice serioase, cum ar fi cele pentru cancer.

Specialiştii în domeniu susţin că peste 10.000 de decese ar putea fi evitate în fiecare an dacă doar pacienţii cu cancer ar fi diagnosticaţi mai devreme, potrivit „The Daily Mail".

7 paşi spre eficienţă

De aceea, pentru a profita la maximum în urma unei vizite la doctor, este bine să urmaţi aceşti paşi:

1. Fă-ţi un plan. Pentru început, nu amâna programările pentru analizele care ţi se oferă gratuit. Mii de vieţi sunt salvate datorită analizelor făcute din timp de oameni pentru a detecta probleme ale colonului, sânilor sau ale colului uterin. De asemenea, este bine să fiţi informaţi cu privire la simptomele prin care se manifestă afecţiunile comune.

Atunci când vă decideţi să mergeţi la o consultaţie, notaţi-vă câteva întrebări pe care să le puneţi doctorului. De asemenea, notaţi-vă ce simptome aţi avut, cât au durat şi cât de des au apărut. Nu uitaţi să menţionaţi dacă aţi luat vreun tratament.

2. Informaţi-vă cu privire la simptome. Internetul nu este calificat să vă pună un diagnostic, însă nu evitaţi să-l folosiţi pentru a vă informa. De multe ori, instinctul vă îndrumă în direcţia potrivită pentru a depista ce este în neregulă cu organismul. Încercaţi să nu trageţi propriile concluzii înainte de a vă vedea un medic.

3. Explicaţi-i doctorului ce anume vi se întâmplă. Gândiţi-vă când v-aţi simţit bine ultima dată şi ce s-a întâmplat de atunci. Poate fi incredibil, însă 80% din cazuri sunt diagnosticate doar din aceste informaţii. Examinarea medicului şi testele sunt „responsabile" de diagnosticarea celorlate 20 de procente.

4. Prioritizaţi problemele. Aşa cum am menţionat mai sus, de regulă, o consulataţie la medic nu durează mai mult de 10 minute. De aceea, este esenţial să nu vă pierdeţi în detalii şi să spuneţi mai întâi ceea ce vă îngrijorează cel mai mult, chiar dacă uneori poate fi jenant.

5. Puneţi întrebări. Nu vă sfiiţi să-l întrebaţi ceva pe medic. Din contră, puteţi să-i împărtăşiţi şi alte lucruri care vă îngrijorează. Dacă un prieten sau un membru al familiei are aceleaşi simptome, nu le ignoraţi.

6. Nu vă simţiţi ca şi cum aţi fi o povară pentru medic. Cel mai bine este să consultaţi acelaşi specialist.

7. Exploraţi şi celelalte opţiuni. Dacă nu sunteţi mulţumiţi de explicaţiile medicului pe care l-aţi vizitat, nu vă sfiiţi să cereţi o doua opinie.

Urmând aceşti paşi simpli aveţi şansa să primiţi un diagnostic corect imediat. Astfel reduceţi întârzierea tratamentului şi aveţi mai multe şanse să vă vindecaţi.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite