VIDEO Răzvan Orăşanu: „Facem un buget mai prost decât unele ţări africane”

Fostul şef al privatizărilor din guvernarea Tăriceanu acuză lipsa de coerenţă în administraţia românească şi explică faptul că, dacă nu duci la bun sfârşit un proiect, ajungi să risipeşti şi puţinii bani pe care îi ai.

„Al cui e Orăşanu?", a fost întrebarea care circula pe buzele tuturor politicienilor atunci când un tânăr de 23 de ani ajungea consilier al primului ministru. Se întâmpla în urmă cu şase ani. Tânărul în cauză a trecut, în acest răstimp, şi printr-o funcţie asimilată celei de ministru, respectiv aceea de preşedinte al Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului.

Mai citeşte şi:

VIDEO Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR: „Anul acesta va fi şi mai greu decât 2010"

Deşi a studiat ani buni la Londra, Răzvan Orăşanu a decis să revină în România şi să se angajeze la stat. Asta deşi putea ţinti un job bine remunerat în cine ştie ce companie multinaţională. Spune că n-a avut „proptele" şi că n-a urmărit decât „să mănânce pe pâine politicile publice". Invitatul „La masa Adevărului" din această săptămână se încumetă să ofere şi câteva soluţii pentru ieşirea din criză, convins fiind că „ideile puţine şi fixe" pot readuce România pe linia de plutire.

CARTE DE VIZITĂ

-S-a născut la 23 decembrie 1981, la Timişoara;

-A absolvit London School of Economics în 2003;

-Studii postuniversitare la Harvard University Extension School;

-Consilier de stat al primului ministru pe probleme economice (2005-2006; 2007-2009);

-Preşedinte al AVAS (2006);

-Director de cabinet al preşedintelui Consiliului Concurenţei (2009-2010);

-Consultant pe politici publice al Băncii Mondiale (2010).

„E absolut şocant cum este slujit un premier în România"

„Adevărul": Aţi bătut recordurile de vârstă la numirea într-o funcţie publică asimilată celei de ministru. La 12 ianuarie 2006, atunci când aţi ajuns şef al AVAS, aveaţi 24 de ani. Care a fost „secretul"?

Răzvan Orăşanu: Da, exact. Dacă pentru funcţia de ministru la 24 de ani au fost semne de întrebare, gândiţi-vă ce a fost pentru funcţia de consilier al primului-ministru, pe care am ocupat-o la vârsta de 23 de ani, în 2005. Atunci au fost şi mai multe comentarii, nu numai în afara Palatului Victoria, ci şi în interior. Chiar s-a pus întrebarea, destul de colţuroasă la început: „Al cui e Orăşanu?" S-au dat telefoane şi s-a constatat că Orăşanu nu era al nimănui. Pur şi simplu primise o recomandare ca economist. La vremea aceea, exista interesul de a atrage un economist în cabinetul primului-ministru pentru că era acordul în derulare cu Fondul Monetar Internaţional. O colegă de-a mea cu care am făcut studiile la Londra - ea era masterandă, eu eram anul I de facultate - pur şi simplu m-a recomandat. Era destul de jenant pentru cabinet să spună: „N-avem un economist care a studiat macroeconomie în străinătate să-l punem în această funcţie. Haideţi să dăm anunţ la ziar!" Şi atunci au făcut un fel de căutare, o listă scurtă pe care m-am aflat şi eu. Nu eram singur pe lista aia scurtă, au mai fost vreo patru sau cinci economişti, unii dintre ei chiar mai cunoscuţi, mai mediatizaţi. Însă lor le trebuia acolo un om care să muncească de dimineaţa până seara. Ce-i drept, sună foarte romanţat când ne uităm în urmă... Una din pasiunile mele este să citesc biografiile. Mereu ai o imagine foarte romanţată. Când am ajuns eu la Palatul Victoria era o imagine foarte prozaică. N-am avut birou, am început să muncesc cu laptop-ul pe hol, vreo două săptămâni am ţinut-o aşa, până ce s-au convins oamenii că produc materiale de calitate într-un timp foarte scurt. Şi de unde se primeau materiale de la „drăgălaşa" noastră birocraţie de 17 pagini încheiate cu celebra frază „Vă rugăm decideţi", de la mine primeau trei sferturi de pagină, extrem de concis, în care propunerea era în capul foii, prima menţiune şi după aceea background-ul, dacă mai avea timp premierul să citească. Oricum, modalitatea în care este slujit un premier în România, indiferent cine este el, e absolut şocantă. În Marea Britanie totul este concis, există o chestiune foarte clară împământenită acolo. La noi, sistemul ăsta pătrunde mai greu. De asta am avut succes...

Depinde şi de premier... Dar sunt mulţi români interesaţi de criteriile de accedere în astfel de funcţii întrucât a fost o întreagă dezbatere publică în legătură cu refuzul autorităţilor de a angaja tineri cu studii în străinătate.

Aici am o părere foarte tranşantă şi v-o spun pentru prima dată aici, în premieră, „La masa Adevărului": eu am bătut la toate porţile. Înainte să ajung la Palatul Victoria, i-am întrebat, prin diverse alte contacte pe care le aveam, şi pe ceilalţi demnitari. Oricum, nu aveam o imagine foarte clară despre ce înseamnă România şi clasa ei politică, cum e aşezată. Pur şi simplu am întrebat prieteni care mi-au fost alături la Londra, atunci când mi-am făcut studiile, oameni pe care-i ştiam. De exemplu, pe Obie Moore, unul din foştii preşedinţi ai Camerei de Comerţ Româno-Americane. E foarte important când îţi doreşti ceva să întrebi pe toată lumea pe care o ştii, dacă are vreo rezolvare. Când sunt într-un impas, întreb 200 de oameni. Şi eu am avut această „nebunie" - o spune familia mea, eu îi spun „curaj" - de a mă reîntoarce în România şi de a lucra în administraţia publică.

N-am avut birou, am început să muncesc cu laptop-ul pe hol, vreo două săptămâni am ţinut-o aşa, până ce s-au convins oamenii că produc materiale de calitate într-un timp foarte scurt.

Fostul șef al AVAS spune că nu a existat interes pentru a se face o evaluare a bunurilor statului  Fotografii: Marian Iliescu

„Politicile publice n-au nici o legătură cu politica"

De ce n-aţi ales mediul privat, acolo unde sunt salariile mult mai tentante?

Deşi am avut oferte în privat, am dorit să mănânc pe pâine ceea ce se numeşte „politici publice". Este un termen foarte puţin cunoscut la noi, comasat cu politica, deşi n-are nici o legătură cu politica. Ţine de ceea ce înseamnă arhitectura birocraţiei noastre româneşti. Este vorba despre ceea ce facem cu şcolile, cu spitalele, cu toate lucrurile astea. Autostrada „Transilvania", spre exemplu, nu e nici liberală, nici „portocalie". Căile Ferate, care sunt catastrofale, nu sunt nici pesediste, nici udemeriste. De asemenea, asfaltul nu se toarnă cu poveşti, ci se toarnă cu un utilaj care lucrează, indiferent că e un guvern liberal sau un guvern de nu ştiu de care.

Pentru a face autostrăzi îţi trebuie şi voinţă politică. Din nefericire, această voinţă politică se pare că le lipseşte decidenţilor noştri...

Poate să existe oricâtă voinţă politică... Am stat patru ani la Palatul Victoria şi vă pot spune că adevărul e undeva la mijloc. Jumătate ţine de voinţa politică, dar jumătate ţine şi de capacitatea administraţiei de a împinge lucrurile înainte. Eu am constatat cum unui ministru al Transporturilor - n-am să-i dau numele că nu are importanţă lucrul acesta - i-a luat două săptămâni să astupe o groapă în faţa Palatului Victoria.

Nu era treaba ministrului Transporturilor, era treaba primarului.

Probabil...

Ministrul Transporturilor a pus mâna pe telefon şi a sunat...

E adevărat, punea mâna pe telefon, dar - vedeţi! - cu asta nu ajungem nicăieri. Pentru că avem autostradă construită între nicăieri şi nicăieri tot din cauza unor interese politice, dar şi din cauza lipsei unor cunoştinţe practice.

Politicile publice ţine de ceea ce înseamnă arhitectura birocraţiei noastre româneşti. Este vorba despre ceea ce facem cu şcolile, cu spitalele, cu toate lucrurile astea.

„În administraţie, incompetenţa domină politicul"

După cele 10 luni cât aţi fost în fruntea AVAS, ce concluzie aţi desprins în ceea ce priveşte modul în care s-au realizat privatizările în România?

În primul rând, este şocant pentru mine faptul că 82 de privatizări cât am reuşit să împing înainte în anul 2006 sunt mai multe decât privatizările care au fost demarate de când am plecat eu şi până în prezent. Asta mi se pare catastrofal. Suntem într-o situaţie în care privatizările nu numai că au pierdut din viteză, dar aproape s-au oprit. Cele 10.000 de privatizări care au fost făcute, au fost făcute într-un mod de multe ori heirupist, fără o standardizare. Nu există un contract standard de privatizare în România.

Este vorba de interesele politice...

Nu e vorba numai de interese politice. Eu am ajuns la concluzia, în cei cinci ani pe care i-am petrecut în administraţie, că nu e interesul politic, de cele mai multe ori. Este foarte multă necunoştinţă. Este foarte multă incompetenţă. Sunt oameni care nu ştiu să folosească tastatura unui calculator. Sunt oameni care învaţă engleza cu foarte multă dificultate şi sunt faţă în faţă cu un partener britanic care vrea să preia o firmă românească. Dar mai este şi altceva: o lipsă de organizare incredibilă. Spre exemplu, când am ajuns în AVAS, am cerut, în prima săptămână, obiectivele pe fiecare direcţie. Nu aveau niciun fel de obiectiv. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să stabilesc obiective cifrate, respectiv „contract/zi/om". „Tu eşti director la direcţia cutare, ai următorul plan de acţiune, nu ai voie să ieşi din plan". Până atunci făceau ce se nimerea. Făceau lucruri legate de corespondenţa pe care o primeau. Ştiţi, e o celebră butadă a lui Ramsfeld care spune: „Dacă lucrezi din inbox, din ceea ce vine către tine, înseamnă că nu controlezi nimic. De fapt lucrezi din priorităţile altora".

N-ar fi mai bine să introducem managementul privat în instituţiile publice?

Nu există interes.

Nu există interes sau nu există voinţă politică?

Nu există interes. Nu există nici interes, nici voinţă şi nici ştiinţă. Vă spun direct: dacă ar veni un manager privat la AVAS, în primul rând, ar cere din contabilitate o balanţă cu plusuri şi minusuri. N-ar fi nimeni în stare să-i dea lucrul acesta. Statul, în momentul de faţă, prin toate entităţile sale, nu are o hartă, o listă măcar a tuturor lucrurilor pe care le deţine. Este un lucru absolut şocant în orice ţară rezonabilă. Există nişte inventare care sunt de cele mai multe ori depăşite. Nu există o evaluare a bunurilor statului. Nu e important să ştii că ai o vilă deţinută de RA-APPS pe strada nu-ştiu-care, important este să ştii cât valorează, cam prin ce proceduri ai putea s-o scoţi la licitaţie, ca să scoţi nişte bani pentru stat, într-un mod corect. Dar există o lipsă de interes. De ce? Pentru că numeroase companii de stat sunt vaci de muls din care mulg mult mai mulţi decât poate să suporte această vacă numită „avuţia statului".

Statul, în momentul de faţă, prin toate entităţile sale, nu are o hartă, o listă măcar a tuturor lucrurilor pe care le deţine. Este un lucru absolut şocant în orice ţară rezonabilă.

„Facem un buget mai prost decât unele ţări africane"

Dumneavoastră susţineţi că în România nu depinde totul de politic...

Dacă mâine dimineaţă l-am chema pe Einstein sau pe cine vreţi dumneavoastră, pe un manager neamţ şi îl punem prim-ministru în România, nu rezistă nici trei săptămâni. De ce? Pentru că avem o administraţie construită după un model francez în anii '60-'70. Noi, în România, nu facem bugetare pe proiecte cum ne cere Uniunea Europeană, ci după ureche. Deci, nu arunc totul în cârca politicianului pentru că trebuie să vină şi specialistul. Are un rol şi consilierul, are un rol şi directorul de cabinet, are un rol şi funcţionarul. Să vă mai spun ceva: mai mult de jumătate din deciziile pe care le atribuiţi politicienilor sunt luate fie de către directorul de cabinet, fie de către consilieri.

Revenind la bugetul de stat...

Modalitatea în care facem noi bugetul în România este una mult mai proastă decât în anumite ţări africane. Sunt economişti, echivalentul meu, probabil, undeva prin deşertul Africii, care se plimbă cu cămile şi care, prin corturi pe acolo, au o modalitate de a face un buget mult mai bun. Modalitatea în care facem bugetul aici este următoarea: faci o prăjitură - ai capitol bugetar de zaharoase, pui zahăr în prăjitură, ai capitol de ouă, pui ouă, dar n-ai capitol bugetar de praf de copt. Şi atunci, cum faci prăjitura? Avem neţintite pe proiect diverse investiţii. Două milioane de euro, de exemplu, într-un spital de urgenţă pentru dotarea cu aparatură. Inutil! Asta pentru că nu prevezi şi bani pentru nu-ştiu-ce film, nu-ştiu-ce gel special pentru ca acest aparat să fie folosit.

În spitale nu prea mai sunt nici pansamente...

Cert este că, dacă nu gândeşti cap-coadă un proiect, ajungi să risipeşti puţinii bani pe care îi ai. Cu 40.000 de proiecte pe care le finanţezi cu câte puţin în fiecare an, nu mai termini nimic. Şi nu mai termini indiferent de politică. Asta pentru că îl schimbi pe portocaliu cu roşu, îl schimbi cu galben şi te întorci din nou la portocaliu, şi orice combinaţii doriţi dumneavoastră. Nu se rezolvă autostrada Transilvania, că taman am oprit-o. N-am mai avut bani s-o continuăm...

Am văzut că nu s-a rezolvat în nicio guvernare...

Da, avem şi o problemă tehnică, dincolo de problema politică. Sigur, pe problema politică nu mă pronunţ eu pentru că sunt foarte mulţi care se pronunţă pe tema asta.

Eu aş spune că avem o problemă tehnică din cauza problemei politice.

Nu. Sună foarte frumos, dar lucrurile astea trebuie să meargă împreună. Am trăit patru ani şi jumătate în Marea Britanie. Când a venit la guvernare o nouă coaliţie, a avut din partea administraţiei un set de propuneri coerente.

Dacă nu gândeşti cap-coadă un proiect, ajungi să risipeşti puţinii bani pe care îi ai.

„Contribuabil francez, spaniol sau britanic te toacă mărunt"

De ce nu aţi intrat în politică?

Trebuie înţeles un lucru: dacă unui pahar de apă îi lipiţi eticheta „politic", mâine 85% dintre români nu vor fi de acord cu el. Prin simpla etichetă pe care i-aţi aplicat-o. A fi angrenat în acest joc politic este o chestiune pe care o practică mulţi...

Vi se pare compromiţător?

N-am spus lucru acesta.

Să înţelegem că actualul mediu politic nu este frecventabil...

Nu spun nici asta. Eu nu mă feresc să discut cu toate partidele. N-am o problemă. Dacă mi se cer sfaturi din partea unor partide de Opoziţie... Am o relaţie foarte bună şi cu alţi economişti care, să zicem, slujesc Puterea în momentul de faţă. Mie mi se pare că politicul este foarte puţin relevant în ceea ce înseamnă scoaterea ţării din groapă în următorii 20 de ani. Trebuie să punem omul potrivit la locul potrivit. Asta e singura doctrină ce ar putea ajuta administraţia. Vă mai dau exemplu legat de drumuri: în opt ani, am avut zece directori la Compania de Autostrăzi. Ce continuitate să mai fie acolo? S-a repetat povestea indiferent de guvernare.

Iar directorii Companiei nici n-au răspuns pentru activitatea lor...

Dacă luaţi o structură publică, indiferent de domeniu, veţi constata acelaşi lucru: este o lipsă de pricepere, nu sunt oamenii potriviţi la locul potrivit şi atunci lucrurile sunt catastrofale. Că sunt catastrofale „de stânga" sau „de dreapta", pe mine mă preocupă mai puţin...

Pe români îi preocupă faptul că, indiferent cine vine la putere, lucrurile nu se schimbă. Decidentul politic nu intervine acolo unde ar trebui pentru a pune omul potrivit la locul potrivit.

Dar decident politic există şi în altă ţară.

Da, dar în altă ţară îşi face treaba mai bine.

Da, dar are pe cineva în spate. Un premier britanic, spre exemplu, are în spate nu numai societatea civilă, care este un factor foarte important, ci şi un aparat tehnic.

Noi avem societate civilă?

Către deloc. Cabinetul Marii Britanii primeşte patru milioane de scrisori pe an de la simpli cetăţeni britanici care îi scriu premierului lor, furioşi că s-a scumpit benzina. La noi, sub 10.000 de scrisori ajung pe masa premierului, iar din cele 10.000, să spunem că 8.000 sunt produse de către ministere şi de către alte instituţii subordonate. Şi încă ceva: lumea spune „Hai să-i înlocuim pe toţi cu nemţi, că atunci o să meargă administraţia mai bine!" Nu, nu de asta merge mai bine în Germania sau în Anglia, ci pentru că, dacă l-ai călcat pe bombeu pe un contribuabil francez, spaniol, britanic, neamţ, contribuabilul ăla şi-a făcut un scop în viaţă din a te face de râs. Vine cu pancarta, cu nas de Pinocchio, te fugăreşte peste tot. Doi ani de zile te toacă mărunt, îţi scrie scrisori peste scrisori, te dă în judecată. Tu ca politician, nu pentru că eşti simpatic nu-l calci pe bombeu pe contribuabilul respectiv, ci pentru că nu merită efortul de a plăti oalele sparte.

Vedeţi posibil un asemenea tip de reacţie publică în România?

Am început şi noi... Zilele trecute am devenit al 25.001-lea membru al grupului cu benzinarii furioşii, făcut pe Facebook.

Mie mi se pare că politicul este foarte puţin relevant în ceea ce înseamnă scoaterea ţării din groapă în următorii 20 de ani.

„Contractul Petrom are o clauză enorm de atipică"

Multă lume spune că, dacă s-ar desecretiza, contractul privatizării Petrom ar fi „o bombă" mediatică...

Haideţi să vă spun „bomba" pentru că „bomba" e clară. Există un paragraf care spune că nicio taxă nu va putea fi modificată de statul român timp de zece ani din momentul semnării contractului.

Adică până în 2014...

Exact. Asta e „marea bombă". Deci nu e niciun fel de chestiune care să nu fie cunoscută. Este, hai să-i spun, o clauză enorm de atipică, ca să nu zic altfel. Nu am întâlnit-o pe nicăieri într-un alt contract. Singurul contract excepţional de care îmi mai amintesc este cel de la Mitall Steel, dar în rest, e o clauză atipică. Şi e ciudat ca tu, stat, să hotărăşti că pentru zece ani îţi legi o mână la spate şi renunţi la puterea de a taxa o resursă importantă a subsolului. Vă readuc aminte că acum barilul a sărit aproape la 90-100 de dolari ori, la vremea privatizării, preţul barilului era mult mai mic. Din această diferenţă există posibilitatea creării unui profit pur.

Credeţi că aceasta e singura problemă a contractului de privatizare a Petrom?

Problema contractului cu Petrom este aceeaşi problemă care bântuie toată administraţia: coerenţa. Deci, avem o autoritate de reglementare a energiei care reglementează gazul. Petrom produce şi gaz. Avem o altă autoritate care reglementează ce înseamnă zăcăminte - este ANRM-ul (Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale). Avem o altă instituţie, în Ministerul Economiei, care gestionează o parte din deţinerile statului. Statul este acţionar la Petrom, deci nu poate s-o dea după cireş pentru că are o răspundere directă.

Dar nu poate influenţa deciziile board-ului Petrom...

Nu poate influenţa deciziile, dar le poate bloca şi poate să facă rapoarte foarte clare, din Consiliul de Administraţie. În opinia mea, trebuie văzut foarte atent dacă cei care reprezintă statul în Consiliu de Administraţie dorm în pantofi sau nu.

Iată o temă de reflecţie...

Da. Şi, în final, este vorba de Ministerul de Finanţe, cel care ţine tot ce înseamnă taxare. Ei bine, toate aceste instituţii, toate aceste fire n-a reuşit nimeni să le facă ghem şi să le pună pe masă la o discuţie între o companie puternică, aşa cum este Petrom, şi statul român. Asta e problema de coerenţă!

Trebuie văzut foarte atent dacă cei care reprezintă statul în Consiliu de Administraţie al Petrom dorm în pantofi sau nu.

Alături de fostul premier Călin Popescu Tăriceanu

„Ne trebuie idei puţine şi fixe"

Care sunt cele trei probleme majore ale administraţiei româneşti, aşa cum le-aţi identificat dumneavoastră din funcţia pe care aţi deţinut-o?

Problema cea mai importantă pe care o avem este că omul potrivit nu e la locul potrivit în România. Aceasta este prima problemă şi este catastrofală. Dacă ai cei mai proşti politicieni, cu cele mai proaste intenţii posibile, dar în schimb ai o funcţionărime coerentă, cu oameni şcoliţi şi care ştiu să facă treabă, lucrurile merg într-o direcţie, poate nu extraordinară, dar oricum nu foarte proastă. Al doilea lucru care ne lipseşte este coerenţa. Singurul lucru cu adevărat fundamental care este preţuit în sistemul educaţional britanic este coerenţa. Cel mai tare eşti penalizat când nu duci o idee, un proiect până la capăt. Vedeţi, spre exemplu, povestea cu militarii şi cu pensiile recalculate. Acolo este un demnitar sau o sumedenie de demnitari care nu au gândit cap-coadă un proiect. Nu numai azvârlind un act normativ în Monitorul Oficial rezolvi o problemă. Trebuie să le trimiţi oamenilor noi decizii de pensionare, trebuie să ai o structură care să se gândească la zecile de mii de dosare ce trebuie procesate.

E un întreg sistem care trebuie să funcţioneze...

Este un mecanism cu angajaţi care spun: „Veniţi joi, la ora 14.00", „Trimiteţi pe adresa cutare deciziile de pensionare", „Veniţi în ordine alfabetică", „Veniţi dimineaţa", adică e o întreagă maşinărie. E un întreg angrenaj care lipseşte. A treia problemă a administraţiei am formulat-o foarte brutal pe când eram la AVAS. Am spus: „Ne trebuie idei puţine şi fixe". Îţi trebuie idei puţine, simple, dar bine implementate. Eu am propus în AVAS încheierea câte unui contract de om, pe zi, în post-privatizare.

Aţi fost aspru criticat în privinţa activităţii desfăşurate la AVAS...

Mă bucur că îmi daţi ocazia să lămuresc lucrurile.

Privatizarea „Laminorul" - Brăila e considerată singura reuşită în mandatul dumneavoastră. Când s-a pus problema privatizării „Tractorul" - Braşov, v-aţi „suit în cap" parlamentarii de la toate partidele...

E adevărat. Sigur, populismul şi nepriceperea pot oricând să facă o coaliţie în România şi să dărâme un tehnocrat. Dar motivul îndepărtării mele de la AVAS are legătură cu conflictul apărut între ministrul Apărării, Teodor Atanasiu, consilierul prezidenţial Claudiu Săftoiu şi preşedintele Traian Băsescu. Atunci, Atanasiu a fost îndepărtat din funcţia de ministru al Apărării.

Pentru declaraţia legată de retragerea trupelor din Irak...

Da, exact. Un amănunt interesant în biografia domnului Atanasiu, şi sunt convins că vă poate confirma, este că în 2005, atunci când s-a făcut guvernul, postul vizat de domnia sa era de preşedinte al AVAS. Datorită retragerii unui alt demnitar liberal, domnul Atanasiu a preluat, în final, un portofoliu mai important - cel al Apărării. Când a intervenit conflictul de care am amintit, domnul Atanasiu avea o puternică poziţie politică în cadrul PNL, ca şef al filialei Alba. S-a considerat că trebuie să i se dea postul care „i se cuvenise" sau care îi fusese acordat în 2005, înainte de a deveni ministru al Apărării.

Cu alte cuvinte, aţi simţit pe propria piele ce înseamnă politizarea administraţiei...

Cert este că s-a hotărât plecarea mea de la AVAS şi reîntoarcerea la Palatul Victoria, în calitate de consilier al premierului pe probleme economice. Dar eu sunt mulţumit pentru că am reuşit să semnez una dintre etapele privatizării Băncii Comerciale Române. Am fost la Londra să semnez documentul. Alături de ministrul Sebastian Vlădescu am susţinut, în Parlament, privatizarea acestei bănci. Sunt mulţumit de faptul că am făcut 82 de privatizări acolo şi că am reuşit colectarea unui sfert de miliard de dolari pentru statul român, respectiv o cincime din datoriile BANCOREX. Am demonstrat că se pot strânge în zece luni. Adică în zece luni am strâns a cincea parte din ceea ce s-a colectat în ultimii zece ani.

Singurul lucru cu adevărat fundamental care este preţuit în sistemul educaţional britanic este coerenţa. Cel mai tare eşti penalizat când nu duci o idee, un proiect până la capăt.

Alături de Prinţul Charles, moștenitor al tronului Marii Britanii

„Telefoane am primit, dar mereu am fost surd"

Sunteţi de acord cu faptul că, în general, criteriile politice prevalează criteriilor de performanţă la numirea în funcţii publice?

Nu cred că am fost trimis la AVAS din vreun interes politic sau dintr-o chestiune obscură. Sunt un om tranşant şi nu fur - astea cred că au fost calităţile principale care m-au propulsat acolo. Nici studiile în Anglia, nici cunoştinţele pe economic, nici faptul că am fost consilier al premierului n-au fost hotărâtoare. Premierul Tăriceanu, care avea experienţa guvernului Ciorbea, a spus: „Călcâiul lui Ahile în orice guvernare sunt RA-APPS-ul şi AVAS-ul. Am nevoie să trimit acolo nişte oameni pe care să mă bazez că fac treabă tranşant." Aveţi cuvântul meu de onoare că am avut mână liberă. Am tăiat şi am spânzurat după cum am considerat de cuviinţă. Nu m-a împins nimeni la vreo decizie. Şi, în mod cert, dacă ar fi existat cel mai mic telefon, eu mi-aş fi dat demisia.

Totuşi, aţi declarat la momentul respectiv, într-o dispută cu şeful ANAF, Sebastian Bodu, că aţi primit telefoane, dar că n-aţi răspuns, motiv pentru care aţi fi enervat foarte multă lume. Deci, aţi primit sau nu telefoane?

Telefoane am primit, dar mereu am fost surd. Am instituit un sistem foarte simplu care funcţionează în orice multinaţională din Vest. „Băieţi nu mă mai sunaţi, scrieţi!" Deci, să pună pe hârtie. Mă suna cutare şi îi spuneam: „Da, domnule, facem, nicio problemă, dar puneţi asta pe hârtie!" Nu mai punea niciodată pe hârtie pentru că, evident, ceea ce voia era o măgărie.

Scripta manent...

Scripta manent. Sau n-a existat nicio întâlnire pe care eu să o am în AVAS, timp de zece luni, la care să nu existe un memorandum. Asta a fost o premieră pentru birocraţia AVAS-ului pentru că preşedintele avea întâlniri, iar expertul de dosar primea transcrierea acelei convorbiri. Un consilier de-al meu realiza un mic memo, o mică notiţă, cu ceea ce s-a discutat. În plus, mi-am pus programul zilnic pe internet şi n-am făcut-o întâmplător. Asta pentru că sunau diverşi şi spuneau că au vorbit cu Orăşanu şi că „ne-am înţeles ca să facem nu-ştiu-ce". Şi expertul spunea: „Domnule, eu am programul preşedintelui în faţă şi n-aţi avut nicio întâlnire cu preşedintele Orăşanu". Sau putea să spună: „Domnule, aţi discutat despre lucru cutare, că am un memo în faţă cu ceea ce s-a discutat la întâlnire". Pentru că, de fapt, asta e România lui „se rezolvă".

Mă suna cutare şi îi spuneam: „Da, domnule, facem, nicio problemă, dar puneţi asta pe hârtie!" Nu mai punea niciodată pe hârtie pentru că, evident, ceea ce voia era o măgărie.

„Nu cred în darea peste cap a întregului sistem"

Credeţi în schimbarea la faţă a României?

Cred.

Cât ar putea dura?

Cred în schimbare, în ceea ce înseamnă schimbare, dar nu definită aşa, poetic. Cred doar în nişte echipe bine închegate care lucrează, care au proiecte coerente şi care se apucă şi sapă ogorul. Câte un pătrăţel într-o unitate de timp. Nu cred în darea peste cap a întregului sistem. Cred în chestiuni punctuale şi în profesionalism.

În ce orizont de timp estimaţi a se produce?

Nu ţine de un orizont de timp, ţine de coerenţa unei echipe şi de capacitatea oamenilor. Ce discutam mai devreme - omul potrivit la locul potrivit. Dacă omul potrivit vine la locul potrivit, lucrurile se pot schimba foarte repede. Dacă nu, peste 130 de ani o să discutăm cum discuta Eminescu despre „fonfăiţi" şi „guşaţi", politicienii zilelor lui.

Sunt mulţi care nu mai au răbdare să aştepte ceva bun. Poate că principala problemă a societăţii româneşti este pierderea speranţei...

Parţial, s-a pierdut şi umorul.

Dan Puric este de părere că, dacă ne pierdem umorul, ieşim din istorie...

Exact şi a zis-o foarte bine pentru că umorul este ultima linie de apărare pe care o mai avem. În acelaşi timp, nu e bine să vedem lucrurile apocaliptic, e bine să vedem lucrurile închegate şi să încercăm, fiecare, să facem ceea ce ţine de noi. Adică prima dată îţi mături gunoiul de sub preşul din faţa uşii, după aceea te ocupi ca blocul să fie bine organizat, să aibă un administrator competent, urmează să reclami la primărie că e o groapă în strada din faţa blocului şi abia apoi poţi să te gândeşti la oraş, la ţară. Astea sunt lucrurile complicate... Eu văd de la mic la mare.

Prima dată îţi mături gunoiul de sub preşul din faţa uşii, după aceea te ocupi ca blocul să fie bine organizat, să aibă un administrator competent, urmează să reclami la primărie că e o groapă în strada din faţa blocului şi abia apoi poţi să te gândeşti la oraş, la ţară.