Un timişorean i-a dedicat un oratoriu lui Benedict al XVI-lea
0Iuliu Brudaşcă, un timişorean stabilit în Freiburg, Germania, i-a dedicat Papei Benedict al XVI-lea un oratoriu, intitulat "Ospăţul nunţii mielului". "Partitura a ajuns pe masa sanctităţii
Iuliu Brudaşcă, un timişorean stabilit în Freiburg, Germania, i-a dedicat Papei Benedict al XVI-lea un oratoriu, intitulat "Ospăţul nunţii mielului". "Partitura a ajuns pe masa sanctităţii sale, iar Iuliu Brudaşcă a primit chiar şi un răspuns, o scrisoare de mulţumire. Este, cu siguranţă, primul român care-i dedică papei o lucrare. Oratoriul este, de fapt, o cantată pentru orchestră simfonică, cor şi solişti vocali", a declarat Ioan Fernbach, directorul Filarmonicii Banatul din Timişoara. "Proiectul nostru este îndrăzneţ: în 2007, anul integrării, să prezentăm această cantată în primă audiţie mondială atât la Vatican, cât şi la Timişoara", a anunţat directorul filarmonicii timişorene.
"Întru atenţia dumneavoastră, acest Secretariat confirmă, cu mulţumiri cordiale, primirea compoziţiei scrise de dumneavoastră,
Ospăţul nunţii mielului
, pe care aţi înaintat-o ca dar Sfântului Părinte. Ca semn de ataşament cu urmaşul lui Petru şi cu slujba lui ca păstor al Bisericii soborniceşti, Sanctitatea Sa vă mulţumeşte pentru această frumoasă jertfă. Papa Benedict al XVI-lea vă include, împreună cu dorinţele dumneavoastră, în rugăciunile sale, şi cere pentru dumneavoastră, din partea Inimii Lui Dumnezeu, trainică ocrotire, precum şi bogata Lui binecuvântare. Cu cele mai bune urări şi salutări prieteneşti, Monseniorul Gabriel Caccia, accesor", se arată în scrisoarea primită de compozitorul timişorean. Iuliu Brudaşcă provine dintr-o familie de muzicieni timişoreni şi a absolvit Conservatorul din Bucureşti. El este un compozitor foarte apreciat, mai ales în Germania.























































