Ultima noapte de petrecere

Lumea capitalistă a consumat mai mult decât şi-ar fi permis. Iar acum plăteşte.

Cât de pregătită e România să treacă proba care obsedează azi trei sferturi din populaţia Pământului: noul capitalism? Oricât de scăzut e nivelul dezbaterii publice, marele semn de întrebare ridicat pretutindeni pe planeta banilor nu ne-a putut ocoli. Firele la care am fost conenctaţi cu forţa în ultimii 10 - 15 ani ne-au obligat măcar să simulăm o alertă publică. Evident că Bucureştiul pare a spune “Foc la motoare! Atenţie, acesta e un exerciţiu!”, în timp ce New Yorkul e deja cenuşă. Dar trebuia să ne prindem şi noi în vacarmul asurzitor al năruirii burselor, să ne alăturăm apoi bocetului universal care anunţă moartea tuturor doctrinelor economice ale secolelor 19 - 20. Aşa că am încins şi noi, ca de obicei, o şuetă.

Adică ne-am întrebat, ca toată lumea civilizată: ce ne facem, ne întoarcem la troc sau ne numărăm banii şi pregătim planurile de luptă, indiferent de costuri ? Tocmai fiindcă dezbaterea publică trebuie doar bifată, răspunsul la întrebarea fundamentală nu e o soluţie, ci o lamentare. Mobilizată de dizolvarea marilor capitaluri şi solidară cu tragedia financiară mondială, toată suflarea românească, sub coordonarea liderilor săi de opinie,  pare a răspunde: “Păi, de ce, fraţilor, tocmai acum, când ne era şi nouă mai bine, când băteam lunar recordurile economiei europene?!”

La fel ca în 1929, la o mare răscruce economică globală, abordarea românească e cea mai relaxată cu putinţă. Pentru noi, cutremurul financiar nu e o înfruntare căreia trebuie să-i facem faţă. E mai degrabă o fatalitate.

Se încheie epoca prosperităţii? Lumea capitalistă a consumat mai mult decât şi-ar fi permis. Iar acum plăteşte. Marii analişti economici de la Londra sau de la Paris îşi urechează audienţa: “V-a plăcut să mergeţi în vacanţe scumpe de două ori pe an, să umpleţi căruciorul cu vârf la Carrefour, să locuiţi pe credit în case scumpe în ultimii 60 de ani, de la Marschall încoace! Gata, coşul abundenţei s-a terminat!” Atunci e chiar înduioşător să te gândeşti la sărmanul român care tocmai intrase tiptil în sala de bal, scurgându-se uşor pe lângă perete. Tocmai atunci o mână diabolică aprinde luminile şi strigă parcă în ciudă “Petrecerea s-a terminat!”.

Oamenii de rând se vor obişnui şi se vor adapta noii ordini, ca de fiecare dată. Dar cineva trebuie să le spună şi guvernanţilor acum, în ceasul al doisprezecelea, care e noua paradigmă a capitalismului: cureaua strânsă, arici la portofele, suprareglementare, mai puţine speculaţii şi mai puţini speculatori, state care au intervenţii energice în economie.