UE ne schimbă Codul Penal. Violența domestică va fi pedepsită ca-n Vest

Doar în primele opt luni ale acestui an, numărul cazurilor de violență domestică înregistrate în România a sărit de 38.000, cu aproape patru procente mai mult față de anul trecut. Iar de acestea se știe pentru că au fost raportate poliției. Multe victime nu au însă curajul să o facă. Dar de la 1 octombrie a intrat în vigoare Convenția de la Istanbul, iar asta înseamnă că vom fi obligați să schimbăm Codul Penal pentru a proteja mai mult victimele violenței.

Foto: Shutterstock

Speranțe mai mari de diminuare a fenomenului violenței domestice apar după intrarea în vigoare a Convenţiei Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice, cunoscută drept Convenția de la Istanbul. Documentul a intrat în vigoare la 1 octombrie și trebuie aplicat în toate țările UE după ce Curtea Europeană de Justiție a fost de acord cu cererea Comisiei Europene ca UE să adere în bloc, fără a mai fi nevoie de votul unanim al statelor membre. Cu toate acestea, șapte state ale UE se împotrivesc unor prevederi ale Convenției – Bulgaria, Ungaria, Republica Cehă, Slovacia, Letonia, Lituania și Polonia. Acestea au refuzat să ratifice documentul pe motiv că, dincolo de combaterea violenței împotriva femeilor, încurajează căsătoriile între homosexuali și acceptă al treilea gen.

Ce înseamnă aderarea în bloc

Aderarea în bloc a țărilor UE va permite aplicarea la nivel comunitar a normelor obligatorii pentru combaterea violenței de gen. Cu toate acestea, convenţia va avea în UE o aplicare limitată la domeniile asupra cărora blocul comunitar are competenţă exclusivă, în cazul de faţă cooperarea judiciară în materie penală şi politica de azil pentru migranţi, aşadar statele membre care nu au aderat la ea cu titlu individual vor fi scutite de unele obligaţii cuprinse în document, însă vor fi obligate să efectueze schimbări legislative impuse de aderarea UE ca bloc la convenţie.

„Convenția de la Istanbul – Convenția privind prevenirea și combaterea Violenței împotriva Femeilor și Violenței Domestice – a fost adoptată de Consiliul Europei – 46 de state membre – în anul 2011 și deschisă spre semnare și ratificare în același an. E în vigoare cu privire la România din 1 septembrie 2016, țara noastră angajându-se prin această ratificare să incrimineze orice act sexual sau de natură sexuală neconsimțit (art. 36 din Convenție)“, a explicat Mihaela Ghirca-Bogdan, avocat, colaboratoare a Asociației GRADO, membră a Rețelei VIF.

Cum stă România

În acest moment, în România, cifrele violenței domestice sunt în creștere. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliției Române, „în primele opt luni ale anului 2023, numărul faptelor penale în domeniul violenţei domestice a crescut cu 3,6%, faţă de primele opt luni ale anului 2022, de la 36.921, la 38.243 de fapte”.

În privința României, a adăugat experta mai sus citată, „beneficiul pe care ratificarea de către UE l-ar putea avea derivă din actele normative europene care ar putea fi adoptate de UE (directive și regulamente) în diverse domenii. Un exemplu ar fi Propunerea de Directivă privind combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice potrivit căreia violul ar trebui să fie definit prin raportare la caracterul neconsensual al actului, ceea ce nu este, în prezent, cazul în Codul Penal român. Intrarea în vigoare a acestei directive, în forma propusă în prezent, ar trebui să conducă la modificarea definiției violului din Codul Penal“, mai spune avocatul.

Lipsa consimțământului 

În baza acestei convenţii, Comisia Europeană a prezentat anul trecut un proiect de directivă prin care urmăreşte să unifice definiţia delictului de viol în toate cele 27 de state membre ale UE, în sensul ca orice raport sexual „neconsimţit“ să fie considerat viol, fără a mai fi nevoie de dovedirea ameninţării sau a folosirii forţei, aşa cum au procedat Spania şi înaintea ei Suedia.

„Încă din anul 2003, CEDO a stabilit că lipsa consimțământului ar trebui să se afle în centrul oricărei anchete pentru viol. Analiza hotărârilor CEDO ne dă indicii cu privire la modul în care se poate proba lipsa consimțământului victimei, în absența unor dovezi privind leziunile fizice sau opoziției la respectivul act. În primul rând, procurorii și judecătorii ar trebui să se uite la circumstanțele care țin de persoana victimei: vârsta și discernământul acesteia; lipsa experienței, ce și cât a înțeles cu privire la act și consecințele acestuia; diferența de vârstă între victimă și pretinsul agresor; prezența unei vulnerabilități – dizabilitate fizică, psihică, persoană instituționalizată; frica și rușinea resimțite, de natură a-i bloca reacțiile; anxietatea, stresul, depresia, tulburările de somn, automutilarea, gândurile suicidare survenite ulterior faptelor“, afirmă Mihaela Ghirca-Bogdan.

În al doilea rând, precizează experta, ar trebui analizate circumstanțele în care a avut loc fapta: „Cu cine? (mai mulți pretinși agresori; iubitul celei mai bune prietene), unde? (noaptea; zonă pustie), cum? (prin inducere în eroare), ce declară victima (a fost amenințată; a înghețat, nu a mai putut reacționa, s-a retras, s-a prefăcut că doarme); analiza credibilității declarațiilor victimei și a agresorului în context. Îmbrăcămintea sumară, lipsa semnelor de violență, lipsa strigătului după ajutor, lipsa dovezilor privind rezistența la act, comportamentul sexual anterior nu pot conduce, prin ele, la concluzia existenței consimțământului“, conchide aceasta.

Cum e la alții

Potrivit Mihaelei Ghirca-Bogdan, mai multe state europene au inițiat în ultimii ani propuneri de modificări ale definiției violului, printre care se numără Spania, Belgia, Danemarca, Marea Britanie, Finlanda, Suedia, Germania.

În Spania, de exemplu, agresiunea sexuală este definită ca fiind orice act care atentează la libertatea sexuală a unei persoane, fără consimțământul său. „Legea definește ca fiind agresiune sexuală, printre altele, actele care se manifestă asupra unei persoane lipsite de discernământ. Legea pedepsește orice acte cu caracter sexual cu un minor sub 16 ani pe care minorul le realizează cu o terță persoană sau asupra propriei persoane, la îndemnul autorului; arătarea minorului sub 16 ani de acte cu caracter sexual (minor-martor); contactarea minorului sub 16 ani prin internet, telefon, orice alt mod de comunicare în scopul întâlnirii pentru săvârșirea unor infracțiuni sexuale; contactarea minorului sub 16 ani pentru a-i trimite materiale pornografice“, se arată într-o analiză comparativă asupra vârstei de consimțământ, realizată de Grupul Român pentru Apărarea Drepturilor Omului, Grado.