Transparenta prin geamul aburit
La Palatul Victoria se dau jos perdelele. Nu pentru curatenia de Pasti, ci pentru marea spoiala de dinainte de Praga. Cel putin asa vrea sa lase a se intelege ministrul Dancu, responsabilul cu
La Palatul Victoria se dau jos perdelele. Nu pentru curatenia de Pasti, ci pentru marea spoiala de dinainte de Praga. Cel putin asa vrea sa lase a se intelege ministrul Dancu, responsabilul cu imaginea si informatiile guvernamentale. In numele cabinetului Nastase, el a lansat spre dezbatere un proiect de act normativ botezat generos "Lege privind transparenta decizionala in administratia publica". Firul rosu care strabate initiativa lui Vasile Dancu este "stimularea participarii active a cetatenilor in procesul de luare a deciziilor administrative si sporirea gradului de transparenta la nivelul intregii administratii publice". Dand la o parte ifosele occidentaloide din limbajul legislativ, ideea e la fel de inoperabila ca "democratia participativa" a lui Ceausescu-perioada tarzie. Conceptele fundamentale ale legii n-ar fi deloc de lepadat. Mai ales cel care vorbeste de "sporirea responsabilitatii administratiei publice fata de cetateni" este un deziderat pe care, de 12 ani incoace, aproape fiecare dintre noi il are in minte ori de cate ori da cu nasul de o usa de birou zavorata, de un ghiseu infricosator sau de fata vreunui functionar ingretosat. Politicienii au si ei in minte ideea, dar ii tine putin: o luna-doua maximum, durata standard medie a unei campanii electorale. Alte doua legi - cea a raspunderii (?!) ministeriale si Statutul functionarului public - au incercat sa reglementeze ceea ce nu exista, adica tocmai responsabilizarea reprezentantilor statului in relatia cu cetatenii. Esec! Ambele acte normative au reusit in schimb sa sporeasca coeziunea in casta demnitarilor si in cea a functionarilor. Blagosloviti cu o imunitate apropiata de cea a parlamentarilor, reprezentantii administratiei centrale si locale s-au ridicat cu inca un cap deasupra celor pe care, zice-se, ii slujesc. Legea Dancu vorbeste in termeni la fel de generosi despre obligatia institutiilor publice - de la Guvern pana la regiile de interes local - de a-i informa permanent pe cetateni asupra activitatii lor, mergandu-se pana intr-acolo incat contribuabilul care-i tine pe leafa pe ministri, primari, directori, inspectori si alte mii de dregatori sa poata asista si interveni in sedintele si dezbaterile diverselor organisme ale administratiei. Citind legea, iti si inchipui un presedinte de bloc, veteran din marele razboi, care se ridica in sedinta de Guvern si ii arunca in fata lui Dan Ioan Popescu sau lui Adrian Nastase un "Domnule, ne omorati cu zile daca iar scumpiti gigacaloria!". Sau o mama disperata, care scapa un 'rati ai dracului printre dinti sau altele si mai de dulce cand explica Marian Sarbu de ce se mentine alocatia la un nivel batjocoritor. Doamne fereste de asa ceva! Legiuitorul si-a luat masuri de prevedere pentru a limita transparenta la vizibilitatea crapaturii de sub usa. In primul rand, eventualele interventii, cereri, observatii sau amendamente ale publicului nu pot influenta deciziile, ele avand doar caracter de recomandare. Adica, tot aia, ca si pana acum: "zica lumea orisice, noi tot cum vrem facem!" Mai mult, lista de exceptii este atat de acoperitoare, incat oricand se poate extrage ceva din ea si insera in ordinea de zi a oricarei sedinte pentru a putea elimina caracterul public al dezbaterilor si a le transforma in secrete. Iata cum se vede acum utilitatea, din punct de vedere al cenzurii, a legii informatiilor clasificate (apropo, alt barbarism lingvistic). Asa ca marea implicare civica risca sa dureze cat lectura unui articol de lege, altfel frumos adus din condei. N-am vrea sa-i banuim pe autorii proiectului de intentii diversioniste, in incercarea de a camufla sub abureala unei legi a transparentei tot mai desele incercari de secretizare absoluta. Constatam ca, totusi, pana acum, sub mandatul Nastase, obloanele au fost trase peste tot ce ar fi putut suscita banuieli sau interesul deplin justificat al cetatenilor. Legea secretului de stat si a celui de serviciu a fost luata in gura, chiar inainte de a fi publicata in Monitorul Oficial, pana si de ultimul tablagiu si mestecata ori de cate ori vreun "indiscret" dorea sa afle ceva. Legea accesului liber la informatiile publice (conceputa ca pereche a Legii informatiilor clasificate) e nesocotita cu maxim tupeu de oficiali de rang inalt sau mai marunt. Cel mai recent exemplu, refuzul Serviciului de Protectie si Paza de a furniza date despre persoanele care au pretins sa li se aloce garda de corp. Legea achizitiilor publice vorbeste si ea de transparenta absoluta in astfel de operatiuni cu sume uriase din buget. Ei si! D-lor Vacaroiu si Sava de la Senat li se cam rupe de astfel de prevederi, drept pentru care agonisesc masini dupa masini si televizoare cu diagonala cat nesimtirea lor. Cum sa se mai sinchiseasca de sugestiile si observatiile opiniei publice, cand onor cabinetul Nastase si-a constituit un grup de reactie rapida care sa contracareze orice critica la adresa Executivului?! Fara a pica in pacatul frazelor sforaitoare de tip Dancu - "o societate democratica este, in primul rand, o societate a transparentei" - nu putem sa nu constatam ca transparenta de care se tot vorbeste e mai mult decat un concept abstract, fie el si introdus in corpul unei legi speciale. Pentru a exista, e nevoie ca de o parte si de alta sa existe vizibilitate maxima. Nu e de ajuns ca cetatenilor sa li se dea prin lege dreptul de a vedea fara opreliste ce se petrece in camera de comanda, acolo unde stau cei aflati temporar la butoane. E obligatoriu ca si oamenii de la pupitru sa-i aiba permanent in fata ochilor pe cei pe care-i reprezinta, care nu sunt niste abstractiuni. Doar asa se pot simti mai responsabili.





















































