Tradiții de preziua Ajunului. După miezul nopții se face masă de post pentru sufletele morților
0În preziua Ajunului, la lăsarea serii, cetele de colindători se strâng la marginea satului și pornesc a ura din casă în casă. În seara de 23 spre 24 decembrie, se face și o masă pentru sufletele morților.
În ajunul Ajunului (preziua Ajunului) se declanșează un ciclu de trei zile de sărbătoare (23-25 decembrie) de o deosebită importanță pentru calendarul agricol, potrivit cercetătorului etnografic Sorin Mazilescu.
„Primele două zile abundă în practici de propițiere, prin care se încerca influențarea recoltei viitoare (colindele pițărăilor, Semănatul, actele magice), la care se adaugă cele privitoare la sănătatea și sporul casnicilor în anul ce vine. Având toate coordonatele unui An Nou (a cărui primă zi o constituia ziua de 25 decembrie), ajunurile sunt în același timp sărbători ale morților, care vin pe pământ în așteptarea ofrandelor specifice”, arată Sorin Mazilescu.
Alimente împărțite membrilor familiei și vecinilor
Este seara colindelor, dar și seara unor obiceiuri de comemorare a celor adormiți.
„După miezul nopții se face Masa de Ajun, masă festivă pentru sufletele morților, încărcată cu alimente de post (grâu fiert, turtă, pâine, fasole scăzută, prune fierte), vin ș.a., pentru ospătarea spiritelor morților. După sfințirea Mesei de Ajun, în dimineața zilei de 24 decembrie alimentele sunt împărțite membrilor familiei și vecinilor, așa cum consemna cunoscutul folclorist Ion Ghinoiu”, explică cercetătorul argeșean.
Bună dimineața la Moș-Ajun!/ Ne dați, ori nu ne dați?“
Cetele de copii plecați cu colinda în seara de 23 spre 24 decembrie, după miezul nopții strigă pe la ferestrele gazdelor: „Bună dimineața la Moș-Ajun!/ Ne dați, ori nu ne dați?“.
„Stăpânul casei le dă covrigi, mere, nuci sau colindețe. În Transilvania, colindătorii (pițărăi) sunt considerați aducători de noroc și de fericire. Cum intră în casă, e datină să scormonească focul în vatră cu bețele pe care le poartă în mâini (colindele). Toate darurile primite de colindători sunt păstrate și mai apoi sunt date vacilor, spre a făta viței mulți – cât de mulți sunt și pițărăii”, explică, pe Facebook, Sorin Mazilescu, citându-l folcloristul Tudor Pamfile.
Obiceiurile diferă de la o zonă la alta. În unele părți din Oltenia, copiii fac un steag dintr-o prăjină lungă, împestrițată la fum, în vârful căreia leagă o basma, un ban de argint, câteva fire de busuioc și puțină tămâie și urează astfel la fiecare casă: „Bună dimineața la Moș-Ajun, că-i într-un ceas bun!”.
Din casă iese cineva cu o farfurie pe care sunt boabe de grâu, fasole și porumb, din care colindătorii, luând câte puțin, aruncă prin casă, zicând:
Grâul atât,
Spicul atât,
Pita cât masa,
Fuioarele
Cât rășchitoarele,
Mănușele
Cât mătușele!
Ce-i afară să izvorască,
Stăpânii să stăpânească
Sănătoși
(colind cules de folcloristul Tudor Pamfile).
Potrivit preotului folclorist Teodor Bălășe, în lumea satului de odinioară, copiii cereau să li se facă opinci, să li se dea obiele și alte haine noi. Își pregăteau fiecare ciomege de alun, de pe care desfăceau coaja, le înfășurau cu tei, în formă de spirală, le udau și le puneau la fum spre a ieși pestrițe.
„Mama atunci începe a le povesti: Vedeți voi, mamă, în timpul acesta Iuda roade la furca pe care stă pământul, un an de zile aproape, încât e gata să se rupă și pământul să cadă. Dar Maica Domnului la Crăciun își arată boatele (ciomegele) pestrițe și la Paști ouăle roșii și Iuda, până a se uita la ele, uită furca și stă din ros, iar Maica Domnului drege furca la loc și așa îl înșală“, explica Teodor Bălășel în lucrarea sa „Șezătoarea“.
Cum începe să se însereze pleacă în cârduri, se strâng la marginea satului, la o cârciumă sau la „vreun om mai al lui Dumnezeu”, unde stau până la miezul nopții.
La cântatul cocoșilor, cel mai în vârstă din colindători, care se numește vătaf, și de care ascultă ca un șef toată ceata colindătorilor, dă ordin de se strâng toți ciopor în curtea gazdei și încep a cânta colindele obișnuite în localitate: „Buna dimineața la Moș Ajun“ sau „Bun Ajunul lui Crăciun“, după cum mai consemna folcloristul.
„Colindețele ce-l capătă întâi în fiecare an este cu noroc”
Gazda împarte colindătorilor mere, pere, nuci, după obiceiul locului. Vătaful primește însă totdeauna îndoit, ca să poarte grijă de ceată.
„Copilul, când merge pentru întâiași dată în colindețe, să păstreze de-o parte cel dintâi colindețe ce a căpătat și apoi să-l puie bine în ladă, mulți ani, spre norocul lui. Colindețele ce-l capătă întâi în fiecare an este cu noroc, de aceea îl păstrezi în casă peste tot anul”, arăta Teodor Bălășel.
Se încarcă comentariile...
